Cine mai stinge lumina la Cotroceni?

Nu îmi e clar cum a fost posibilă această flagrantă încălcare a statului de drept de către administrația prezidențială, cine a fost responsabil și cum a fost sancționat” – Alina Mungiu-Pippidi

De cotidianul.ro - Autor
Cine mai stinge lumina la Cotroceni?

Nu îmi e clar cum a fost posibilă această flagrantă încălcare a statului de drept de către administrația prezidențială, cine a fost responsabil și cum a fost sancționat” – Alina Mungiu-Pippidi

”Fiind departe de casă și copleșită de treburi fără legătură cu țara, aștept de vreo câteva zile dezmințirea știrii de pe ziare.com cum că administrația prezidențială ar fi trimis o coroană de flori la mormântul lui Vadim Tudor, ca să mă conving că e încă președintele Klaus Iohannis cel care conduce măcar această administrație, dacă nu țara”, scrie Alina Mungiu-Pippidi pentru romaniacurata.ro.

”Nu, nu din cauză că Vadim Tudor s-a exprimat cum că Iohannis e nazist, handicapat mental și munte de slănină în acest lung poem și în alte intervenții publice în care îl prezenta ca pe Căpșună Vodă, alesul căpșunarilor. Foarte bine că președinția nu ține seama de relațiile personale ale președintelui când face asemenea acte publice, cu alte cuvinte dă dovadă de obiectivitate, chit că asemenea lipsă de respect e greu de tolerat public:

”Iar e-n lanţuri ţara asta
Ticăie bomba cu ceas
Ne-a lovit, din nou, năpasta
După un tătar – un sas.

Biată Ţară Românească
Eşti la capăt de destin…
Adolf Hitler să trăiască
Şi nepotul lui cretin.”

Nu, ci pentru că Vadim nu s-a exprimat doar despre Klaus Iohannis. El a glorificat genocidul țiganilor, a contestat holocaustul, a aplaudat Securitatea și pe Ceaușescu, chiar când demola biserici ortodoxe, ca și pe mareșalul Antonescu și actele sale de la Odesa contra populației civile, care au pătat onoarea armatei noastre. Acestea au fost, pe scurt, toate isprăvile răposatului, un propagandist al fascismului și comunismului și un tovarăș de pahar și delațiuni al Securității, cu alte cuvinte una din acele persoane pe care noua lege promulgată de președintele Iohannis le condamnă la închisoare de la 3 luni la 3 ani. Cf art. 5

„Art.5. – Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.” (integral pe http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2014/pr193_14.pdf)

De asta, dat fiind că noua lege de abia a fost promulgată (dar chiar și în temeiul unor legi vechi lui Vadim i se retrăsese o decorație dată din greșeală), nu îmi e clar cum a fost posibilă această flagrantă încălcare a statului de drept de către administrația prezidențială, cine a fost responsabil și cum a fost sancționat.

Pentru că, nu-i așa, dacă președintele e primul care arată public că valoarea unei legi promulgate de el este zero, nu are nici d-nul Ponta de ce demisiona, nici d-nul Oprea de ce-și aminti ce scrie în tratatul de integrare la UE, ce să mai vorbesc de restul corpului cetățenesc, care demult nu mai dă doi bani pe legea și ordinea de drept, și nu-i trebuie mult să arate la fel de puțin respect și liderilor săi.”

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.