Cine o împinge pe scări pe Viorica Dăncilă?

Imaginea de mai sus s-ar putea să-i surprindă pe cititorii noştri, deşi este cît se poate de logică: este vorba despre primele cadre ale videoclipului oficial al melodiei „Stand Up For the Champions”, pe ritmurile căruia şi-a făcut apariţia Viorica Dăncilă la Congresul PSD de la sfîrşitul lunii iunie! Minute întregi, cu acest cîntec reluat în buclă, Viorica Dăncilă a trecut printre delegaţii aflaţi, desigur, în picioare, cum spune şi textul melodiei, pupînd cîteva zeci de buculiţe emoţionate.

Aşa a început acel Congres al PSD, unul care trebuia să aducă nişte clarificări după înfrîngerea partidului la ultimele alegeri şi după decapitarea lui Liviu Dragnea, aflat în penitenciar. Clarificările au fost aduse, numai că ele au venit la pachet şi cu marile probleme care au izbucnit aproape instantaneu.

Concluzia acestui Congres al PSD a fost una clară: echipa lui Liviu Dragnea a fost înlocuită de echipa Vioricăi Dăncilă! Un lucru cît se poate de normal, ar spune unii. Numai că, exact în acel moment a început derularea unui scenariu fatal pentru PSD, în general, şi pentru Viorica Dăncilă, în special.

Practic, Viorica Dăncilă a fost „împinsă” atunci de la spate pe scări, fiind convinsă că nu se va întîmpla nimic rău din anunţarea candidaturii sale la preşedinţie şi că partidul va avea de cîştigat.

Au trecut de atunci doar două luni şi efectele n-au întîrziat să apară: alianţa PSD-ALDE s-a destrămat, guvernul stă acum la mîna lui Klaus Iohannis, iar campania PSD a devenit o ştire oarecare în presă, deşi altădată ocupa un spaţiu semnificativ la toate televiziunile.

Mai mult chiar, sondajele de opinie anunţă un dezastru la alegerile din această toamnă. Şi nu pierderea acestor alegeri este surprinzătoare, căci, în fond, în afară de Ion Iliescu, nici un alt membru PSD nu a ajuns la Cotroceni, fie că a fost vorba de Adrian Năstase, de Mircea Geoană sau Victor Ponta. Ceea ce se anunţă acum este un adevărat colaps al PSD, de care profită chiar şi foştii aliaţi, ba chiar mulţi dintre cei care sînt încă în partid, dar care aşteaptă prăbuşirea actualei conduceri pentru a încerca să mai salveze ce mai este de salvat.

Aşa s-a întîmplat altădată şi cu PNŢCD, cînd liderii de atunci ai partidului nu au înţeles că sînt lucraţi vîrtos din interior, fiind şi ei împinşi pe scări de mîini nevăzute, care le spuneau că totul este minunat şi că atingerea pragului electoral nu va constitui o problemă. N-a fost aşa şi, practic, PNŢCD a dispărut de pe scena politică.

Chiar dacă PSD este un partid mult mai mare, cu structuri solide în teritoriu, care îi asigură prezenţa în continuare în Parlament, situaţia de acum ar trebui să fie considerată alarmantă, căci, pînă acum, şi atunci cînd s-a aflat în Opoziţie, partidul a fost, totuşi, în centrul vieţii politice, preluînd, după un timp, din nou Puterea, aşa cum s-a întîmplat în 2002, 2012 şi 2016!

Nu e treaba noastră să fim preocupaţi de soarta PSD, dar, ca analişti ai scenei politice, trebuie să remarcăm că se anunţă schimbarea radicală a paradigmei politice, în care PSD tinde să devină un partid oarecare, poate chiar marginal, din cauza aceloraşi mîini nevăzute care o împing mereu pe scări pe Viorica Dăncilă, asigurînd-o că jos este o plasă de siguranţă pe care nimeni nu o vede!

Fără îndoială, există în jurul Vioricăi Dăncilă şi mulţi oportunişti care speră să ocupe locurile lăsate libere de echipa lui Liviu Dragnea şi care speră să devină miniştri, secretari de stat sau conducători ai unor instituţii importante. Pentru ei, însă, o înfrîngere a Vioricăi Dăncilă în alegeri ar fi echivalentă cu dezamăgirea suporterilor de fotbal în cazul ratării unei calificări într-o competiţie a echipei favorite!

Dar, pentru PSD o asemenea înfrîngere s-ar putea să însemne mult mai mult, căci la orizont nu se vede un grup de lideri credibili care să readucă partidul pe linia de plutire, de această situaţie dramatică fiind responsabili atît Liviu Dragnea, cît şi Viorica Dăncilă, care au tăiat din faşă aripile oricărui membru care ar fi putut să devină o „voce” importantă în partid.

Nu mai este mult şi vom vedea în mod concret care va fi consecinţa acestor mari greşeli din PSD, dar ultimele alegeri, chiar şi europarlamentare, au menirea să anunţe schimbări radicale pe scena politică, cum este ascensiunea USR (partid creat din spuma SRI), resuscitarea partidului lui Victor Ponta (cam de către aceleaşi forţe) sau prezenţa din ce în ce mai evidentă în spaţiul public a mişcării #Rezist (coordonată în mod evident de oameni din structurile serviciilor secrete, sub oblăduirea lui Klaus Iohannis).

Or, PSD, devenit brusc opac la toate aceste schimbări, pare să nu vadă că trandafirii din curtea sa s-au cam ofilit şi ar trebui să fie înlocuiţi cu puieţi, dacă mai vrea să simtă mirosul Puterii, altfel va fi obligat să adune curînd doar putregaiul florilor de altădată!

Există în arhiva noastră o fotografie a Vioricăi Dăncilă, din vremea cînd nu o cunoştea aproape nimeni, deşi era europarlamentar. Se afla în campania electorală din 2009 a lui Mircea Geoană pentru Cotroceni. Fusese atunci bătută de un oarecare Niţu Cristian, membru PDL, devenit în 2016 consilier PSD! Iată fotografia din acea vreme, cu Viorica Dăncilă oblojindu-şi rănile:

Nu ştiu de ce, dar această imagine din 2009 mă face să cred că poate fi simbolică şi după alegerile prezidenţiale din acest an, în care chiar dînsa este candidat pentru Cotroceni.

Mulţi analişti cred, pe bună dreptate, că Viorica Dăncilă are toate şansele să fie „bătută măr” în aceste alegeri (desigur la modul figurat), fără să-şi dea seama că acum este împinsă pe scări chiar de către oamenii din preajma sa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Ion Spânu 1818 Articole
Author

19 Comentarii

  1. Stati linistiti la locurile voastre! Dancila a fost impinsa pe scari dar in sus nu in jos! O sa vedeti frumosilor cum se rastoarna scorul in turul doi! Deja pielea mea nici nu mai apare pe la TV cu virgula mobila a lui Sam! Deja si-a progrmat un loc liber la Sapoca!

  2. Văzând imaginile , corelându-le cu scrierea bla , bla , bla , replica necesară copy paste este :
    SPÎNULE , EȘTI Editat !

  3. Fii cuminte, @Spânule, pe Dancila n-o-mpinge nimeni pe scari, se-mpinge singura. Cum bine si spui. Condamnarea (ilegala a) lui Dragnea tot de echipa Dancila – pardon, a unui fel de Chronos feminin -, s-a fabricat, si ea. Dragnea fiind condamnat pentru tentativele unor infractiuni necomise, în timp ce autorii lor, cu totii si toatele, achitati (citeste sentinta). Cu asa trecut, asa viitor. Plus ca PSD-ul a distrus si-nstrainat, materialmente tara („privatizarile” si „restituirile” lui Nastase Adrian). Distrugerea ei moralmente fiind opera unor PNTCD trufat de agenti straini în frunte cu Coposu, spion britanic, la fel lui Maniu, alt spion britanic, si el, si, respectiv, Constantinescu Emil, Hossu Longin (cu „memorialul durerii”, elogiu al legionarilor, cu tot). Tara sacapând de extreme. Ultimele ramasite fiind eradicate la prezidentiale (le viitoare, pentru ca Johannis va fi, din pacate, acuma, reales) si la parlamentare, cu conditia ca nici un membru al echipelor de vârf de-astazi si de ieri sa mai fie ales, sa suga sângele poporului. Caragiale al nostru, eternul.

  4. In ultimii 5 ani,nu am avut decit o singura noapte de liniste.Probabil pentru ca Doamna Prim Ministru nu a avut curajul sa fie rezistenta la sfaturile,sau cine stie

  5. tradarea este legea de baza a PSD. cat timp este ceva de tradat PSD va fi la putere sau va fi adus la putere. furaciunea nesatula este legea la PD, inutilitatea este legea la PNL,

  6. Tot PSD-istii o ingroapa pe madam. Deja are calea deschisa, nu va faceti griji!

  7. Paguba-n ciperci, scapam de o analfabeta jalnica si de un partid al infractorilor care in aproape 3 Ani a adus Romania in prag de criza!
    La gunoi cu PSD si ALDE!

  8. Excelenta analiza D-lui Spanu ! Macar daca Viorica Dancila si apropiatii ei l-ar cuiti cu atentie.
    Desigur, ca partid de stanga nereformat, PSD nu merita sa ne facem griji pentru el dar disparitia lui asemenea PNT-CD ar crea dezechilibre periculoase, lasand camp liber de actiune fortelor care actioneaza pentru destructurarea Romaniei: USR, PMP, ALDE, UDMR…Fiindca, in mod evident, PNL controlat de Iohannis, nu poate juca rolul de moderator la care trecutul istoric i-ar da dreptul….

  9. Am urmatoarele observatii:
    1.Nu Dancila a pierdut europarlamentarele, ci Penalul National Dragnea si clica sa: Codrin,Gogguta,Manta prostu,Mitraliera,Flociordache,Serban Nicolae,Nicolicea..
    2.Dancila daca ia intre 30-40% in turul 2, e un succes urias pentru PSD!
    3.Sa dai fotografia aia ,din recuzita Gogutei,e inelegant;sa fiu in locul PSD,m-as razbuna crunt,as inchide robinetul!
    4.Dancila are acasa un consilier care face cat toti spanii,fiforii si alti olteni gata sa isi dea cu presupusul;il are pe Cristinel care lucreaza in economia reala si stie ce are sa ii spuna acasa !
    5.Dancila va conduce guvernul Romaniei pana la alegerile parlamentare de anul viitor!Opozitia e ca si inexistenta singurul noroc al opozitiei e ca Iohannis nu are contracandidat tot datorita lui Dragnea Penalul National si porcariilor facute de el cu legile justitiei

  10. Daca trece legea lui Teodorovici cu taxarea jefuitorilor Romaniei cu pensii astronomice, voi vota PSD cu doua maini! Daca PSD va taxa progresiv toate veniturile banditilor, voi vota PSD-uL si cu picioarele! Sunt convins ca, Joahnnis va ataca la CCR legea!

  11. PNTCD…Taranistii au fost infiltrati la varf de securitatea lui Iliescu…la nici dou luni vice presedinte erea un general tortionar de securitate….Acum…PSD se pare ca are aceeasi soarta ca PNL…nu mai misca musca…toti sunt santajabili…si amenintati cu puscaria….pentru ca nimeni nu se putea inbogati fara sa fi facut ceva infractional…Totusi Romania are nevoie si de romani bogati care sa investeasca…altfel ne sufla strainii industria.

  12. Vlastarele PSD exista -Ponta tradatorul de „prietenul meu Liviu”,Banicioiu, R Negoita , Firea ,Tutuianu,vlastarul mai copt George Maior,Dan Sova, Titus Corlatean,Serban Nicolae,Zgonea, Cristian Diaconescu,Cosmin Gusa,Catalin Ivan,Robert Cazanciuc etc.Fiecare din acestia are propria istorie…Cert este ca Firea s-a impus cu ideea de a avea candidat la pres.de la PSD,desi,asa cum spune dl.Spanu in afara de Ion Iliescu un pesedist nu a ajuns la Cotroceni pana in prezent.Firea dand din copite sa candideze ea,in pofida jocului de scena ca nu vrea,Dancila practic a fost determinata sa candideze-poate si posibil ca Tariceanu sa se fi suparat si din ac.cauza,avand promisiuni de la Dragnea ,ceea ce era normal fata de ce facuse tzatza Firea.Dancila a renuntat la multe obiective ale lui Dragnea,de pilda s-a aliat cu dracul STS etc.Inlaturarea lui Dragnea era matematica deoarece SUA si UE nu vor permite si fac tot posibilul impotriva nationalistilor ,Ro fiind singura Tara care nu are Nationalisti nici in Guvern nici in Parlament!Preluarea conducerii Romaniei de catre nationalisti inseamna sfarsitul controlului si a jafului pe care l-au pus in aplicare incepand cu 1990, cu ajutorul multinationalelor, politicienilor si serviciilor secrete.Democratia liberala aproape ca a distrus Romania. Democratia liberala este cea mai toxica forma de conducere din toate timpurile, caci aceasta democratie nu pune accent pe ideea de natiune, valori nationale, ci pe distrugere, fiind o arma pe care globalistii o folosesc pentru a putea controla si subjuga natiunile. Romanii au de ales, daca vor sa aiba o tara suverana si independenta, condusa de nationalisti sau o “tara” fara suveranitate, o colonie, condusa de catre globalisti.

  13. Ioane, nimeni n-o impinge pe Veorica pe scari. Ea doar merge la „servici” si executa comenzi, ordine. Mimeaza ca se bate cu iohannis, cu nu stiu cine, bla, bla. Nicidecum….De tot rasul e Vifor…..de fapt e Fifor. Acum doua zile a aprobat,din nou, implicarea STS-ului cu celebrul soft in alegeri, cu toate ca o Comisie parlamentara spune ca e ilegal..Ce se va intampla dupa alegeri ? Nimic. A spus-o un postac zilele trecute (vorba proverbului – gura postacului adevar graieste-), Veorica va primi o sinecura benemeritata si va trai in pace pana la adanci batraneti. Si va scrie cartea „Asa s-a calit otelul”, pardon e scrisa, „Asa s-a naruit pesedeul”.

  14. O ia si dancila pe urmele antiromanilor din usr-plus. O melodie romaneasca nu se gasea? Ce incantate sunt acum acum toate batranicile tarii care stiu perfect engleza?

  15. inca o data: PSD nu este partid de stanga (unii mai informati spun ca nici macar nu e partid, ci grup infractional)
    singurul lucru in comun al PSD cu social democratia este denumirea. In rest puncteaza la toate capitolele conservatorismului : nationalist, bigot, xenofob, urmarind conservarea privilegiilor unei caste ce vine direct din PCR, desi au trecut 30 de ani.
    De aia PSD va disparea pur si simplu, pentru a lasa loc unui partid de stanga autentic.

  16. „Cine o împinge pe scări pe Viorica Dăncilă? ”
    Ei, vezi , „nici nu stim care si citi mai sintem „

  17. Dancila TV, Codrin-Tuca,OTV Caracal, Dabuleni- Giurgița, Petrom, Canada, Gold Cernavodă(apă)! Vânzători de tara paravan Dancila pentru 30 ani de jaf!TRADATORI și producții criminale, Dincă in toată țara, terenuri și moșteniri!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.