Cine preia interimatul de la SRI

Interimatul de la Serviciul Român de Informații (SRI) va fi ocupat de Răzvan Ionescu, după ce Eduard Hellvig și-a anunțat demisia.

Cine preia interimatul de la SRI

Interimatul de la Serviciul Român de Informații (SRI) va fi ocupat de Răzvan Ionescu, după ce Eduard Hellvig și-a anunțat demisia.

Interimatul de la Serviciul Român de Informații (SRI) va fi ocupat de Răzvan Ionescu, după ce Eduard Hellvig și-a anunțat demisia. Doar că, înainte de aceasta, este nevoie de confirmarea demisiei, venită de la Președinție, precum și de un decret al lui Klaus Iohannis de numire a unui interimar.

Directorul SRI are un prim-adjunct, care este și înlocuitorul legal al acestuia, precum și 3 adjuncți.

Funcția lui Eduard Hellvig va fi ocupată interimar de prim-adjunctul SRI, generalul Răzvan Ionescu.

Conform informațiilor de pe pagina SRI, Răzvan Ionescu are 47 de ani și o experiență de peste două decenii în munca operativă a Serviciului. De profesie este fizician, absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității București. A urmat cursurile postuniversitare cu specializarea Geopolitică și Geostrategie din cadrul Academiei de Studii Economice, a absolvit masterul NATO Senior Executive din cadrul SNSPA, a absolvit cursurile seminarului Combaterea Armelor de Distrugere în Masă și Terorismului din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania.

De-a lungul carierei în SRI, generalul Răzvan Ionescu a ocupat mai multe funcții, atât în cadrul unităților centrale, cât și teritoriale, unde a avut succese operaționale de anvergură, în parteneriat cu servicii de intelligence din spațiul euroatlantic, pe problematici privind criminalitatea organizată transfrontalieră, respectarea regimurilor internaționale privind proliferarea sistemelor de armament, fluxuri financiare internaționale, migrație și terorism.

A fost încadrat în SRI cu gradul de locotenent și a absolvit ca șef de promoție cursurile de inițiere. A fost avansat la gradul de general-maior la 1 decembrie 2017. Anterior numirii în funcția de prim-adjunct al Directorului SRI, a condus o unitate centrală cu activitate în combaterea amenințărilor transfrontaliere. În activitatea sa a colaborat excelent cu partenerii instituționali ai SRI, atât interni, cât și externi.

Vezi și: Ce a primit Hellvig de la Iohannis după ce și-a anunțat demisia

Eduard Hellvig a anunţat, luni, că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, susţinând că a discutat „deschis” pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis în ultimele săptămâni.

Distribuie articolul pe:

19 comentarii

  1. Cu așa generali eminenți, școliți în țară și euroatlantic, care compun elita SRI cum dracul au păzit România așa de bine de a ajuns din cea mai industrializată țară a lagărului socialist în anul 1990 la stadiul de eminamente agrară precum cel din anul 1907? Toate aripile de ploaie din aluminiu din irigații, utilaje de excepție, matrițe, date despre bogățiile neferoase ale subsolului din Ardeal, prospecțiunile de petrol din sud și Marea Neagră, uzine de excepție trimise ca fier vechi, 6 Milioane de români cu înaltă calificare, etc… au părăsit România transfrontalier. Și în timp când România dispărea ca economie pe harta lumii și ca atare ca locuri de muncă pentru români, se vindea pământul arabil și pădurile țarii la străini, SRI se ocupa de teroriști străini pe care nu-i interesa România, închisori secrete, bățul prin gard la ruși. Serviciul Român de Informații s-a ocupat în ultimii 33 de ani de orice, dar de paza trecutului, prezentului și viitorului României NU! Vezi în zilele noastre închiderea restului din industriei de îngrășăminte și listarea la bursă a Hidroelectrica. SRI a găsit metoda pentru cadorisirea la străini a ultimei mari bogății a României a HIDROECTRICA prin metoda Petrom-OMV, adică listarea la bursă și vânzarea de acțiuni la străini până vor deține ca din Petrom 80%!

  2. General la 47 de ani ? Mai asta-i mai tare ca Napuleon.Il intrece si pe Bernadette… Da citi shpioni a prins ? Sau a prins doar muste cu gura ? Bravo Romanie. Intreb pentru cunoscatori : cind a ajuns Eremia Grigorescu general , dar Averescu , dar Antonescu , ,etc ?Depasim ca numar de generali Rusia si USA la un loc….. Cite stele sunt pe cer / au cazut intr-un iezer….

  3. „Centrul European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania” apartine CIA ! Nu spun neaparat ca este ceva de rau dar…..

  4. Curios, Hellvig s-a dat demisia astazi de aceea? SRI trebuia condus de un militar. „SUA şi-a transferat în Europa singurul avion pentru monitorizare nucleară, în contextul situaţiei centralei din Zaporojie
    Potrivit surselor de monitorizare a aviației de pe Twitter și Telegram, pe 01.07.2023, la ora 13:45 (ora Europei Centrale), o aeronavă de tip Boeing WC-135 aparținând Forțelor Aeriene americane a aterizat la Baza Aeriană Souda Bay (Chanya) de pe Insula Creta, venind direct din SUA.

  5. Da speram ca viitoarea capetenie SECU nu va mai fi ‘ficior’ si ‘jinere’ de militieni ca actualul. Omul nu era capabil sa lege coerent doua propozitii (in romaneste).

  6. dle Razvan Ionescu mai conteaza Romania, mai conteaza acest popor mintit, inselat distrus de conditionari infecte care-l fac sa sufere?

  7. -” super -FACULTATEA DE FIZICĂ ,20 ȘICEVA DE ANI DE MUNCĂ OPERATIVĂ (OARE CÂȚI SPIONI A DESCOPERIT?),CÂȚI ANI DE„ cursurile de inițiere” ABSOLVITE CA ȘEF DE PROMOȚIE,APOI MASTERAUL,APOI ALTE CURSURI POST UNIVERSITARE,APOI SEMINARUCombaterea Armelor de Distrugere în Masă și Terorismului din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania.„ FUNCȚII MARI ȘI GRELE-CU ADEVĂRAT SUPER-OM!!…PLÂGEȚI DE PE ACUM SPIONILOR,DUȘMANI AI PROTECTORATULUI DEVESELU!!

    L

  8. …am devenit superstitios… cand aud de fizicieni in functii publice am asa, neste retineri!…

  9. Mai degraba dur, brutal, decât inteligent. Ori, într-un serviciu de informatii-i nevoie de inteligenta. Nu de pumni.

  10. Ce repede avanseaza in grad ofiterii din Romania.Astazi esti locotenent si maine ajungi general !Parca exista o regula inainte de 89. Ca sa ajunga un ofiter la grade atit de mari ,treceau foarte multi ani si trebuia sa si dovedeasca ca merita sa fie avansat in grad. Acum totul se face pe repede inainte .Te culci locotenent si dimineata cind te scoli, esti dejea general.Ma refer la modul general de a practica asa ceva in Romania si in nici-un caz la domnul Razvan Ionescu, despre care nu cred ca stiu romanii prea multe din activitatea de ofiter SRI.

  11. Daca baiatul asta a urmat si a absolvit „pe bune” Facultatea de Fizica, atunci putem spera ca, el ar fi un profesionist de 100 ori mai bun decat predecesorul, care, se mandrea cu niste studii invartite si rasucite, nimic serios si concret. Mai speram ca, SRI si sefii noii, sa nu tarasca Poporul Roman in razboiul Rusia-Ukraina devastator si total strain Romaniei, n-avem tineri de trimis sa moara pt interesele nici ale Ukrainei, nici ale Rusiei.

  12. Ce legatura este intre prim adjunct si domnul presedinte?!

    Domnu prim adjunct este dintr-o grupare din SRI in razboi total pe viata si moarte cu alta grupare, tot din SRI, adica B cu W… Vin vremuri …

  13. …wow!…inainte te pupai in dos daca treceai in rezerva maior, la 54 de ani…acum vad ca se avanseaza la doi/trei ani!…

  14. Sper sa nu ma insel, acest executant a mai fost in prim plan politic pe la tv, parca! Acum e interimar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.