Barack Obama s-a angajat miercuri, într-un discurs susținut la Tallinn, să apere Estonia, „care nu va fi niciodată singură”, relatează Agerpres, care citează AFP.
Președintele american a afirmat de asemenea că fiecare stat membru al NATO trebuie să-și respecte partea corespunzătoare în privința cheltuielilor pentru apărare. Liderul de la Casa Albă a mai spus că SUA desfășoară o rotație permanentă a personalului militar și a forțelor aeriene suplimentare în statele baltice.
Obama efectuează miercuri o vizită în Estonia pentru a marca angajamentul ferm al SUA alături de țările baltice în contextul în care NATO denunță acțiunile militare ilegale ale Rusiei în estul Ucrainei.
Joi și vineri, președintele american participă la summitul NATO din Țara Galilor.