„Cinema, mon amour”, prima producţie premiată la „Sarajevo Film Festival”

La cea de-a 21-a ediţie Festivalului de Film de la Sarajevo participă opt producţii din România, peste 40 de cineaşti români şi şase proiecte cinematografice româneşti în secţiunile CineLink Co-Production Market, CineLink Work in Progress şi Docu Rough Cut Boutique.

Documentarul Cinema, mon amour în regia lui Alexandru Belc a câştigat premiile Cat&Docs Award (2.000 euro) şi Croatian Radio Television HRT Award (2.000 euro) decernate în cadrul secţiunii Docu Rough Cut Boutique.

Alexandru Belc

Fiecare cinema ascunde o poveste. O poveste despre un loc, dar şi despre oamenii care i s-au dăruit ani de zile, şi-au petrecut cea mai mare parte din viaţă între zidurile lui, în cabina de proiecţie, în atelierul din spate, în casa de bilete. Parte a campaniei Salvaţi marele ecran, acest film documentar descrie eforturile extraordinare făcute pentru a menţine deschise cinematografele vechi din România.

Din echipa proiectului, la festival au fost prezenţi regizorul filmului, Alexandru Belc, alături de Tudor Giurgiu (producător) şi Ioachim Stroe (editor). Atelierul de dezvoltare a proiectelor de film documentar a avut loc în perioada 17-21 august, reunind specialişti din domeniu şi echipele filmelor selectate în sesiuni de grup, întâlniri individuale şi sesiuni intense de story editing.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.