În Goteborg, al doilea oraş ca mărime din Suedia, au izbucnit violenţe în cursul nopţii de marţi spre miercuri, iar mai mulţi poliţişti au fost atacaţi cu pietre şi cocteiluri Molotov, relatează Associated Press. Poliţia a precizat că nimeni nu a fost grav rănit, dar că doi poliţişti au suferit arsuri la ochi, după ce au fost loviţi de o rază laser.
Nu se cunosc încă motivele izbucnirii violenţelor. Poliţia presupune că ar putea fi o reacţie la arestarea a două persoane care vandalizaseră un automobil. O maşină de poliţie a fost incendiată şi o alta a fost vandalizată. Poliţia nu a efectuat nicio arestare.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.