Președintele Ucrainei ar putea adresa un mesaj și parlamentarilor români, anunță Marcel Ciolacu. El precizează că „s-au început demersurile” în acest sens.
Întrebat, joi, la Parlament, dacă există discuţii despre posibilitatea ca Legislativul de la Bucureşti să găzduiască un discurs al preşedintelui Ucrainei, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, Ciolacu a spus că „s-au început anumite demersuri”.
„S-au început anumite demersuri şi sunt ferm convins. Ucraina trebuie ajutată şi trebuie ajutată mult mai mult decât au făcut-o ţările europene în acest moment. Şi Uniunea Europeană trebuie, în acest moment, cel puţin pentru Polonia, România şi mai ales pentru Republica Moldova, să găsescă un mecanism de implicare în acest exod de refugiaţi – până acum de aproape 3 milioane şi jumătate”, a susţinut Ciolacu.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat, până în prezent, prin videoconferință, parlamentelor din mai multe țări, printre care Franța, Germania, Israel și SUA.
Ce se face Băsescu fara pază? Trăsni l ar de bandit! Ideea, pușcăria plînge după currul tău fin:)
Ocazie excelenta pt reprezentanții aleși ai națiunii române să îl întrebe pe distinsul Președinte al Ukraine când va anula legile discriminatorii de anul trecut la adresa minorităților inclusiv cea română din Bucovina de Nord.
Să vedem….
…sa nu exageram…totusi presedintele ucrainei este gonflabil, fara sprijinul masiv al vestului era istorie…acum, sa-ti spargi caramizi in piept, sa te rogi de eroul zilei sa te scuipe in chelie-cam asta a facut in toate discursurile tinute in diverse parlamente-doar doar mai strangi niste procente pt 2024-ce preocupare,stam pe un butoi de pulbere si lor le sta gandul numai la furaciune-mi se pare noaptea mintii…
CIOLACULE CU CE TE INCALZESTE INTERVENTIA ACESTUI EVREU IN PARLAMENT?TE CREDEAM NAI DESTEPT DAR TOT UN PUPINCURIST AI AJUNS.RUSINE!!!
@Ilana Rollagson, etc: da, stiu, am aflat. Stiu. Ucrainienii fiind, adica, în MINORITATE. Adauga si faptul ca ultimii n-au plecat din tara de bastina de bucurie, ca stiu de razboiul pe care-l duce regimul de la Kiev cu propria populatie. Plus legaturile PERSONALE ale lui Putin cu sefii politici (de dreapta) din Israel. Plus spectacolele (adevarate, nu numai politice) la care se deda actorasul. Sunt filme pe net, cu respectiva … vedeta. Le Goulu. Nu La Goulue („Grasa”), femeie onorabila. Le Goulu, barbat.
Da ce bai Ciolacule, nu ai bani sa te duci la un spectacol, totul vreti gratuit?
@Putina Rollason:ce uiti tu sau nu cunosti, este ca in Israel numarul evreilor proveniti din Rusia cca 220.000, este mult mai mare decat numarul evreilor proveniti din Ucraina,cca 40.000,si s-au incaierat deja pe strazi, iar in Knesset echilibrul e foarte fragil
De Avigador Lieberman, ministru de finante in actualul guvern, nascut in URSS ce parere ai?
@Ilana Rollgarson, etc: da, Zelenski i s-a adresat Israelului, unde n-a fost deloc înghitit. Rezultate pe dos fata de ce sconta. De – aia am si scris ce-am scris mai sus. Dimpotriva, Israelul, prin „miliardarii lui Putin”, între care, Abramovici, are un prilej de-a-si mari colaborarea cu Rusia (mai ales ca la Tel-Aviv-Ierusalim se vorbeste si scrie ruseste -ziare, etc.- , dat fiind numarul de emigranti din tara). Plus ca nu vad de ce s-ajute România Ucraina, în care românii sunt discriminati : nu li se înregistreaza nasterile, li s-au închis scolile cu predare-n româna, nici o dezvoltare-n satele-orasele-n care sed (asfalt, curent electric, magazine, cultura, emisiuni în limba româna ..), etc. Ciolacu = un cretin. Linge blide si-n fund.
Asa va zice j1ddanu.
Adica pa Sudul Basarabiei, ce-i furat e bun furat. Ciolacu poate fi acuzat de colaborare cu agresorul Zelensky.
O initiativa foarte bună,foarte corectă,foarte dreaptă ! Romania nu trebuie sa fie mai prejos ca alte tari,noi chiar ajutam Ucraina nu ne dam indiferenti ca alta tara care are interese mult mai mari in Ucraina
Ce înseamna „demersuri”?adică… ne rugăm mumos să ne „dea un semn și nouă de mila Mariei-Sale?”;ar fi de așteptat să apară din proprie initiativă si să mulțumească,eventual;cât privește unele scuze…avem răbdare ;românii n-au așteptat să „inceapă demersuri”pentru a-i ajuta conaționalii…li s-a părut firesc sa sară in ajutor…
ZELINSKY N-A FOST INSTARE SA-I CONVINGA NICI MACAR PE ISRAELIENI ,DECAT SA SE ADRESEZE ROMANILOR CARE AU COTROPIT BUCOVINA !!!,EU ZIC MAI BINE SA SE ADRESEZE DUMEI DE STAT A RUSIEI !,AIA CHIAR II POT RASPUNDE LA CE_I INSTARE SA DEBITEZE COMEDIANTUL ZELIMSKY.
ZELINSKY VREA SA LINGA CEEA CE A SCUIPAT DE CURAND ?.
Bai , ce slugi gretoase conduc tara asta !
Unii comentatori externi au remarcat asemanarea cu o secventa din „1984”
gestul lui ciolacu pare a fi al unui lider …democrat occidental ….care sprijina pe cine i se cere….zelensky a ordonsat artilriei sa traga in rusi in donbas cind trupele rusesti erau la granita lui….a facut-o sa fie sigur ca putin va intre in ucraina …acum jidanu face pe victima si ii va vorbi ciolacului de invazia rusa ….si prostii romanesti vor asculta …
Daca Zelinsky i-ar invita la un laptisor de licuric in mod sigur toti potentatii din fruntea statului roman ar sta la coada in sir indian. Primul ar fi Joha, apoi Helvvig, Ciolacu, Ciuca……
Ciolacule nu te juca cu focul pt. ca o sa regreti asta putin mai tarziu.Lasa pt. altii sa il asculte pe acest circar de Zelenski si ai grije sa nu bagi tara si poporul roman in pericol cu greselile astea pe care incerci sa le faci.
Ciolacu spera sa-l vada licuriciu ca si el il promoveaza pe protejat. Slugile intre ele se ajuta ca si ala daca nu era asa sluga nu-si transforma tara intr-o ruina
Zice ca o reconstruieste dar cu vietile pierdute ce face ? Cine le mai da inapoi?
Inca un motiv sa devin AntiPSD dar locul e deja ocupat de altul aici. Bre Cilacule chiar Editat grija de gubernie si nu vezi nimic bun de facut in tara asta ? Eu zic sa-ti vezi de treaba !
Ce mesaj in parlament grozav! Da’ tu – tu, in parlamentu’ tau – cand o sa ai si tu asa un mesaj? Am, am – am deja perspective, am vorbit cu o doamna la sosea, vizavi de statuie, sau de la padure, vizavi de zoo, nu mai stiu exact… Draga, daca a vorbit cu o doamna, atunci e sigur! Daca vorbea cu un barbat, era altceva… Era nimic… In rolul principal, Jean Ciolacstin
Trebuie sa ne bagam si noi in seama cumva.
De ce să se adreseze parlametului româniei ?! România nu trebuie să se amestece în războiul fratricid dintre rusneci !
Marcel e fiu de ofițer de aviație militară. În SUA serviciile aviației sînt mai mari în grad decît restul cu CIA cu tot. Nimeni nu ajunge șef de partid din întîmplare.
Azi un litru de motorină simplă facea la o pompă 8,40. Despre asta e vorba Ciolacule nu despre teatrul vostru politic.
Vă reamintesc că petrolul, cu toate hidrocarburile, sînt anorganice, vin din adîncul pămîntului, sînt fără sfîrșit. Treaba cu putrefacția este minciună!
Este precum ar spune că se scumpesc toate pt că s-a scumpit apa-n rîurile ce curg de mii de ani.
Sa te nasti sluga, sa traiesti sluga, sa mori sluga … nasol, o viata de cîine … nu chiar „cîine rosu”, nici macar atins de „ciuma rosie”, ci mai degraba de „jigodie rosie” …
Aud ca abramovich nu mai este oligarh , zele ilroaga pe robinet sa nu-l sanctioneze , iar rusii sint deasemeni pentru .Oligarhii nostri sint mai buni decit oligarhii tai .
Pai daca-i ordin de la Licurici ce sa faca? PSD-Ul l-a predat la cheie, acu mai urmeaza sa mai predea Romania toata! Scarba!
Demersurile mai includ, pentru fiecare parlamentar, o vată pe băț și o poză cu Zelinski de pe ecran.
Aceasta, deoarece în contextul actual, nu se mai pot face poze cu ursul.
Celălalt demers, propus de câțiva parlamentari și mai entuziaști, anume datul în tiribombă în timpul discursului lui Zelinski, a fost respins cu hotărâre, pe motiv că nu e frumos sa vorbești de funie în casă spânzuratului, a conchis Ciolacu.
Zelenski sa se adreseze lui Putin si sa faca rapid pace. Pentru atitudinea lui de pana acum Ucraina a fost partial distrusa, milioane de oameni alungati. In razboiul cu Rusia nu poate iesi invingator si chiar daca i s-ar da aparenta ca a castigat ceva, dupa ce se va rifdica de la microfonul TV isi va vedea tara facuta pulbere.
Un vrednic aparator de tara. Halal.
Asa ca Zelenski, adreseaza-te tu Dumei sovietice si indupleca-i sa faca pace, iar noua sa nu ni te adresezi, noi ne facem datoria de buni romani si crestini si ii primim pe toti napastuitii acestui conflict scornit pentru geopolitici si expresii de putere.
Daca rezultatul ar fi acelasi apelurilor pe care i le-a facut statului Israel, de acord. ps Ciolacu vorbeste si el ca sa se afle-n treaba, daca nu cu rea-credinta.