Premierul desemnat Marcel Ciolacu a criticat luni, în Parlament, modul în care se fac angajările în sistemul bugetar, subliniind că „percepţia publică şi, deseori, chiar adevărul este că nu te angajezi la stat decât dacă ai o pilă”, iar „funcţionarul public a devenit similar cu cornul abundenţei”.
Sporurile şi primele nu mai trebuie să fie o obligaţie lunară, cum au ajuns, din păcate, acum. Beneficiile trebuie să premieze performanţa, trimestrial sau anual, exact ca în sistemul privat. Acesta trebuie să fie etalonul. Angajaţii de la stat trebuie să îşi justifice activitatea prin raportări similare ca în mediul privat. Plimbatul de dosare între etaje, cafelele şi meniul de la bufet nu înseamnă performanţă. Vrei spor de fonduri europene 50% din salariu? Atunci trebuie să atragi maximumul din target. Dacă ai absorbţie 1% la finalul lunii, atunci tot 1% din acest spor îl vei încasa. Este foarte simplu şi mai ales este foarte corect. Totodată, trebuie să ne îndreptăm foarte rapid către elaborarea unui nou statut al funcţionarului public. În prezent, funcţionarul public a devenit similar cu cornul abundenţei. Aşa arată raiul oricărui angajat din România: multe zile de concediu pe an, salarii mai mari ca la privat, sporuri fără niciun criteriu de performanţă şi garanţia că aproape nimeni nu te poate da afară, indiferent dacă îţi faci treaba sau nu. Aceste lucruri trebuie să înceteze urgent”, a spus Ciolacu.
În opinia sa, trebuie modificat modul în care se face selecţia angajaţilor la stat, deoarece percepţia publică este că „nu te angajezi la stat decât dacă ai o pilă”.
„Şi cred că trebuie să începem de la modul cum ne selectăm angajaţii la stat. După 35 de ani de la Revoluţie, percepţia publică şi, deseori, chiar adevărul este că nu te angajezi la stat decât dacă ai o pilă. La un ministru, la un primar sau la un şef de instituţie. Fix ca în comunism. Trebuie să stopăm această situaţie. Şi vă propun să facem asta prin a renunţa să facem angajări la nivelul fiecărei instituţii, ci să organizăm o selecţie a locurilor de muncă de la stat, pe modelul examenelor naţionale la rezidenţiat, în funcţie de specific. Putem face această mare selecţie naţională la nivelul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici sau printr-un alt model inspirat din standardele de bună guvernare ale OECD”, a adăugat Ciolacu.
El a subliniat că viitoarea lege a salarizării trebuie „să nu mai fie despre cât primeşte nu ştiu cine în plus la salariu, ci de cât câştigi în funcţie de cât munceşti”.
Mincinosul ăsta de Buzău de câte ori nu a spus ca va da afară o parte din bugetarii bugetofagi. Dar nu are cum ca bugetofagii sunt cu psd-ul în gură. Cum să facă ciolacul așa ceva ca doar nu i-și dă cu tesla în rotula.
Ești chiar mediocru daca nu ai înțeles că ai pierdut funcția de președinte pentru că ți-ai bătut joc cu promisiunile făcute rezerviștilor militari că vei înlătura discriminările la pensii între militari,acum scoți ordonanța trenulețul și îngheți pensiile militare discriminate de Olguța inca din 2017.Sa vedem daca Ciolacu va mai fi premier după ,alegerile prezidențiale daca nu va fi arestat pentru bătaia de joc și minciunile și sfidarea militarilor,rezervisti chinuiți,umiliți și înfometați de putinistii lui Ciolacu.Dosarul Nordis te va baga in pușcărie,pentru că manifestanții împotriva PSD-eilor corupți și mafioți să înceteze,dandu-le satisfacție cu arestarea lui Ciolacu
Ce vrăjeală de popă beat! Despre activul de partid, lipitori de afișe din sutele de CA-uri unde se scurg sute de milioane, nimic?
Despre reducerea miliardelor acordate moka, la ordin de afară, către Ucraina, nimic?
Acum cca un an, într-o conferință de presă, ai scăpat porumbelul din gură și ai recunoscut că România a contribuit pentru Ucraina cu vreo 3,5% din PIB.
Ciolacu,dacă vrei dovezi,trimite corpul de control sa verifice rezultatul examenelor date pt posturi în sistemul vamal,au luat examenul numai copii ,nepoți, rude și prieteni ai angajaților din vama…vai mama voastră.Si înainte sa te ocupi cu bugetarii,poate interziceți pensiile speciale și pensionarile la 45 de ani
– trădător nenorocit
a vrut sa se retraga dar haita i-a spus, baaa, esti de capul tau aici?…
Asa o fi fost?
Nimic concret. Minciuni fără număr. Dar ce faceți cu pensiile speciale care cresc văzând cu ochii, cu spevialii reangajați la stat, cu zecile dr mii de funcționari publici cu salarii imense și care învârt niște hârtii, miile de agenți devtăiat frunze la câini….nimic serios. Alooooo…reduceți numărul de bugetari la jumătate și abia atunci veți părea că vreți să faceți ceva…
Guvern făcut pe repede înainte. Persoane fără experiență, habar sau bun simț, recoltate din partidele cu antecedente penale și cazier. La alegeri, cu siguranță că alegătorii vor tranșa aceste aspecte. Primul ministru vrea performanță în administrația națională, pune condiții, uită însă că domnia sa, tre să fie exemplu. Lumea s-a săturat de sărăcie și de textele citite de pe foaie. Rușine!
Prosti securisti,defilează cu slinosul asta,pana când? Pleava societății s-a adunat în guvernele lui werner,televiziuni și instituții patronate de clanuri mafiote și amantele lor. Cum sa-si reformeze vreodată pilele,angajările pe examene trucate și șpăgi de mii de euro,rubedenii,nașii,finii,prietenii,amantele-ca astia-s toți!?
‘Aceiași Mărie’, alegerile au trecut, iar vorbesc ăștia despre ‘luminița de la capătul tunelului’!
Fiecare guvernare majoritar PSD a venit cu zeci de promisiuni. Mai toate au ramas pe hartie. Si acum va fi la fel. Aparatul bugetar nu se va reduce cu nimic. Vor fi mutati din o parte in alta si vor pensiona rapid pe cei ajunsi la varsta. Ei asigura voturile necesare pt a face parte din orice parlament si guvernare…. Basca multe minciuni, coruptie si hotie……
Ciolacu a dovedit intregii tari ca este o papusa trasa de sfori de cei de afara dar si de cei din interior. Este un premier chiar mai jalnic decat au fost Boc si Mandolina.
Ce privat don’le?
La privat pute mai rău că la stat!
Toți trăiesc pe seama statului, desigur cu câteva mici excepții.
Afacerilor se fac cu statul pe bani mulți și muncă de proastă calitate,iar patroni cei mai mulți au o pregătire și pricepere precare, îndoielnice.
Angajații sunt rude, cunoștințe,cu mici excepții profesioniști.
La stat sunt și mulți profesioniști,dar și mulți „tăietori de frunze la câini”,iar cei dintâi duc greul și cu venituri mici.
Toate problemele din România nu le poate rezolva un singur om, ci trebuie colaborare, acțiuni colective, a tuturor celor care au atribuții de conducere, control și execuție, toți „de la vlădică până la opincă”.
Așa că nu fiți doar critici, băgători de seamă, ci treceți toți la muncă!
acuma ca s-au ajuns la guvernare, si se cred legitimi pe 4 ani, cu un Cacarau in Quattroceni… sa nu va mire daca o sa taie pe ici pe colo, problema e ca taie din prostii care-i voteaza care sunt doar vreo 2 milioane, pe pensionari o sa-i saraceasca si pe toata lumea o sa-i taxeze in draci
Sa ne aducem aminte ca la fiecare schimbare toti declarau ce va trebuii sa se faca si pana la urma tot nu sa facut nimic.Daca intradevar se doresc schimbari ,atunci trebuie inceput de la nivelul cel mai inalt si dupa ce rezolva acolo, sa se uite si la restul salariatilor care lucreaza la stat.
Polonia la 39 milioane locuitori are 800 mii bugetari iar noi la 19 milioane locuitori , avem 1.3 milioane bugetari, de 3 ori mai mult.
Ca sa sustina acest aparat bugetar hiperdimensionat si platit cu salarii foarte mari, Ciolacu o sa mareasca impozitele si taxele care vor fi platite tot de cei care duc aceasta povara .
Contribuabilii au ajuns sclavii politicienilor.
– mizerabil haissame
Vrăjeli marca Ciolacu…militarii rezerviști,bătaia de joc a tuturor guvernelor,sper sa v-o tragă la temelie.Ati înlocuit niște incompetenți cu alți incompetenți.Pensii speciale????canci..reducerea nr de parlamentari???canci
Niște mincinoși ordinari
..
”Ciolacu face iar revoluție din vorbe în sistemul bugetar”
In perioada sarbatorilor e lipsa mare de lămâi.
Ac promisiuni sunt expirate de mult.
Ce-o sa fie, ce-o sa fie………….
Curg minciunile in cascada pe banda rulanta, deh, sunt declarații politice lovite de nulitate. Asta practică infractorii și clanurile interlope organizate politic și nu numai. Obligatoriu, trebuie sa angajăm/votam alți politicieni pentru schimbare regim de ‘detenție’ pentru cetățenii din Romania.
Sistemul Ticalosit Conducator din Romania e atit de ramificat si perfectionat incat , in Romania poate fi instalat la Putere un Guvern de maici condus de Papa de la Roma si coruptia practic ar fi nemodificata .
In Romania R A U L este atit de profund incat n u m a i O Miscare Revolutionara o poate modifica.
Fara implicarea a milioane de cetateni romani care SA SE MISTE – sa demonstreze , prin rotatie ,in fatza Consiliilor Judetene timp de 30 – 90 zile continuu – nu exista schimbare .
Ar mai fi o varianta= cu ajutorul raketelor rusesti insa , speram sa nu fie cazuL.
muhahahahahahaha
va face reforme, i n d i s c u t a b i l! al dracu psd-ul asta, de pe vremea iliescului de cind se numea fsn, o tine intr-o reforma… numai ca intre timp au murit si subiectu si obiectu. da e bine ca reformele continua…
muhahahahahahahaha
Ce sistem e ăla de recompensare la privat? Cu cât îți pupi în fund șeful, cu atât mai mult ai șanse de a primi bonusuri. Dar ursarul de unde știe cum se premiază salariații eficienți? După modelul patiseriei pe care a avut-o? Cu angajați fără carte de muncă? Cu salariați plătiți la negru?
Vrajeli socialiste. Dar pensiile speciale, pensionarea la 45 de ani, sporul la doctorat nu dispar?!! Dar reducerea numarului de judete nici o vorba, ori prefecturi ori consilii judetene?!! Japonia are numai prefecturi. Planul lul M Ciolacu este utopic de la un capat la altul- 30 de spitale regionale noi, 900 de crese, cu ce bani si pt care copii, caci avem natalitatea cu minus. Studentii sa lucreze dar atunci ce carte mai fac?!! Una este sa fac practica 3- 4 luni pe an si alta sa fie si salariati. Vrea numai autostrazi, dar drumurile expres ii stau in gat ?!! Noaptea mintii nu alta!!