Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat, marți, foarte nemulțumit de activitatea unui ministru, al cărui nume nu a vrut să-l pronunțe.
Ciolacu a fost întrebat într-o conferință de presă despre creşterile de preţuri la energie înregistrate în această perioadă cu zile caniculare.
„E pe zona de echilibrare. Vă spun cinstit, nu e suficient să fii ministru sau prim-ministru. (…) Când vezi că ai fonduri europene de miliarde de euro pentru zona de investiţii în energie verde, îţi strângi specialiştii şi faci nişte calcule ce putere instalată va fi, cât va produce România într-un an, în cât timp ajung la maturitate aceste proiecte. Am ajuns, pe energie verde, să fim printre fruntaşii producători din Europa, depăşim cred că reactoarele de la Cernavodă. Păi, măi domn’ ministru, când ai declanşat aceste programe, prin PNRR, prin programe naţionale, prin fondul de modernizare, mintea ta nu a putut gândi că-ţi trebuie zonă de stocare şi că vei produce, când ai vânt şi soare, mai mult decât consumi? Nu era prea…”, a afirmat Ciolacu.
„Cu energia de la nuclear avem ce face, că e energie pe bani. Avem cel mai bun mix de energie din Europa, dar, când a fost nevoie să avem o viziune clară de dezvoltare, nu ne-a dus capul. Ştiţi, eu am mai spus, cel mai rău în administraţie şi cel mai rău mi-e frică de hărnicia prostului”, a susţinut premierul.
Florin Spătaru, consilierul premierului, a comentat afirmațiile lui Marcel Ciolacu, marți, pe B1 TV, după declarația acestuia despre „hărnicia prostului”.
Întrebat la ce miniștri s-a referit premierul, Florin Spătaru a spus: „Haideți să vedem cine a avut la dispoziție fondul de modernizare și ce a făcut cu el”.
Întrebat cine a avut fondul, el a adăugat: „Virgil Popescu a avut acest fond de modernizare pentru o bună bucată de timp și mare lucru nu s-a întâmplat, după care a venit Sebastian Burduja, a încercat să inițieze câteva scheme care să includă și partea de stocare, dar sunt niște lucruri care se întâmplă la Ministerul Energiei și care nu sunt OK”.
„Asta spune și Marcel Ciolacu, domne`, gândiți-vă serios ce vreți să faceți că aveți o grămadă, aveți 14 miliarde de euro, bani în fondul de modernizare, care în acest moment nefolosiți”, a continuat social-democratul.
„Cred că suntem cu toții de acord că avem această problemă majoră, care ar fi trebuit să fie inițiată din 2021. De ce?
Pentru că dacă tu ai dat drumul la niște scheme de ajutor de stat, că nu pe vremea lui Burduja, să știți, s-au întâmplat lucrurile astea, ai dat drumul la parcurile fotovoltaice și eoliene fără te gândești măcar că la vremea respectivă tu trebuia să vii și cu capacitate de stocare obligatorie, asta e o mare greșeală”, a conchis Spătaru.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
„Spune-mi cu cine te însoțești va să-ți spun cine ești.”