
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, miercuri, că va propune un bărbat pentru funcţia de comisar european care revine României în noua componenţă a Comisiei Europene.
„După două doamne propuse, cred că o să propunem un bărbat. Vă repet, de două ori România a venit cu două propuneri de comisar, de doamne. Cred că de această dată, România poate să facă o propunere de domn”, a declarat Marcel Ciolacu, fiind întrebat dacă pentru funcţia de comisar european care va reveni României va avea două propuneri, pentru egalitatea de şanse, respectiv „o femeie şi un bărbat”.
De asemenea, şeful Guvernului a fost întrebat despre negocierile purtate de partea română pentru postul de comisar european.
„La fel ca şi în cazul Comisiei şi conducerii Comisiei, la fel ca şi în cazul Parlamentului european, aţi văzut că PSD este reprezentat şi este reprezentată România de un vicepreşedinte, în Parlament (European n.red.). Aceste funcţii, pe cutume, se împart în funcţie de familiile politice. România va avea un reprezentant în Comisie în funcţia de comisar. Întâi, funcţiile de comisar pe domenii se împart în interiorul familiilor politice. Cu adevărat, am înaintat către familia politică europeană din care fac parte, din S&D, social-democraţilor, faptul că ne dorim comisarul pe economie, actualul comisar pe economie fiind domnul Gentiloni din Italia. Vom vedea cum vor decurge negocierile. Dar, de asemenea, ştiţi că noi, România, suntem altfel decât ceilalţi. Eu voi nominaliza comisarul, iar domnul preşedinte Iohannis, conform unei decizii a CCR pe care nu o comentez, dar o punem în aplicare, negociază în cadrul Consiliului European”, a răspuns Ciolacu.
Totodată, premierul a precizat că a avut discuţii cu alţi omologi ai săi pe acest subiect.
„Am încercat să am un contact direct cu cât mai mulţi prim-miniştri, în primul rând social-democraţi din Europa, şi am avut discuţii şi cu cancelarul Scholz, şi cu Antonio Costa, şi cu Pedro Sanchez, şi cu Mette din Danemarca şi încercăm să… Sunt nişte negocieri pe care le ducem în această perioadă”, a declarat Ciolacu.
În acelaşi context, el a fost întrebat şi despre şansele pe care le are Ursula von der Leyen de a obţine un nou mandat la şefia Comisiei Europene.
„Eu ştiu, cu adevărat, între marile familii politice, între S&D, PPE şi Renew există un acord politic, iar mâine urmează votul pentru a-şi continua un nou mandat doamna Ursula, ca şi preşedinte a Comisiei, urmând ca Antonio Costa din partea S&D să preia Consiliul European şi am văzut că doamna Metsola deja a fost votată pentru doi ani şi jumătate la conducerea Parlamentului European. Haideţi să… Întotdeauna sunt discuţii dacă ajung voturile sau nu. Aceleaşi discuţii au fost şi acum cinci ani şi au ajuns voturile. Sunt ferm convins că şi de această dată cele trei familii europene vor asigura voturile necesare ca doamna preşedintă Ursula să ia un nou mandat şi să se respecte acordul încheiat între familiile europene”, a mai afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Te gandesti cumva la Gluga de Coceni ? Ar fi tocmai bun,are inaltimea necesara,se pricepe la Economie,( a invatat dela Socatzu,duduie economia ) la ciordit economiile noastre din Bugetul Tarii,are si aveon si pe unde se duce,covor rosu,garda de onoare,drapele,fanfara,uneori si un sobor de preoti,panglici de taiat si frunze la caini,convorbiri,prompter cu microfoane,masa,cazarea si dansul numai la Ritz.
Te gandesti cumva la Gluga de Coceni ? Ar fi tocmai bun,are inaltimea necesara,se pricepe la Economie,( a invatat dela Socatzu,duduie economia ) la ciordit economiile noastre din Bugetul Tarii,are si aveon si pe unde se duce,covor rosu,garda de onoare,drapele,fanfara,uneori si un sobor de preoti,panglici de taiat si frunze la caini,convorbiri,prompter cu microfoane,masa,cazarea si dansul numai la Ritz.
Vezi ca Ursula a cerut egalitate de gen. Poate o propui pe Bianca Dragusanu, sau pe Gina Pistol.
Ar fi nevoie de un domn; dar nu in sensul de barbat, ci in sensul de om cultivat, cu caracter, bune maniere si roman, daca se poate.
.,DA .MIAȘ DORI ȘI EU UN ROMÂN CARE SA NE REPREZINTE INTERESELE ȚĂRII NOASTRE.DAR NU AVEM VINE SA NE REPREZINTE.ROMÂNIA NU M AI AU OAMENI CU COLOANA VERTEBRELA,NU M AI ARE CINE O REPREZENTA NI CI UNDE.NI M SI ARE OAMENI.,POLITICI,OAMENI CU,COLOANĂ VERTEBRELĂ.DE CUVÂNT DAR ,DAR AVÂND ONOARE.NU M AI AVEM AȘA CEVA.DIN PĂCATE ROMÂNIA O PIRDUT PÂNĂ SI ONOAREA.AVÂND DE 20 DE SNI DOI PRESEDINȚI CARE NU MA ONOARE NU OR AVUT.ASTA E.ROMÂNII CE OR VOTAT ASTA OR AVUT.DOMNU SĂ LE DEA ÎNȚELEPCIUNE PE VIITOR LA VOT.DACĂ VOR. M AI MERGE.LA ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT.,SE FURĂ ȘI VOTU.DRACI ROMÂNI MERGEȚI ,CARE AI MERGEȚI LA VOT.ORI CUM VOTU VOSTRU NU MAI CONTEAZĂ,DAR DE MULT.🤧
domn, asa ca el.
E,. ai belit-o nene.. Domnu nu e tovarăș cu tine,. Și de fapt ”Domnu” e pomenit in biserică,.In rest nu căuta printre romîni,. Nu vei găsi,.
Dl acesta, nu a realizat nimic benefic pentru țara lui d. p. d. v. al profesiei de ecologist, (din contră putem spune) și acum PSD-ul defilează cu el ca prim-ministru! Păi nu suntem bătuți în cap!
Domni in politica😯? Din câte se observă, doar costumele de haine purtate sunt domni și doamne, în rest, cei/cele care le poarta sunt doar scursuri nedemne ale societății românești! Așa că, nu va mai domniți în cinica mimată democrație în practică cu domni din doamne, aveți nume din prenume că în orice țară democratică, unde respectul reciproc e doar prin nume și nu prin formule goale de conținut gen domn sau doamna! Domn sau doamna, se folosește in țările demne de civilitate și civilizate, nu în România haosului menținut pentru înșelătorii, escrocherii și furaciuni.
Probabil Ciolacu se gandeste la domnul Sorinel Grindeanu. De mult vrea sa se scape de el din guvern dar este prea slab pentru a o face.
Adica Ciolosh din Salaj nu a fost un domn? Si neamurile de militieni au domni printre ei.
sa incerce cu un bagabont
ar avea mai multe shanse…
-nu uitati:
si golanii imbatranesc!