Cioloș, în Vietnam și Mongolia

Premierul Dacian Cioloș merge într-o vizită oficială în Vietnam, în perioada 11-14 iulie, ulterior urmând să participe la cel de-al 11-lea Summit ASEM (Europe-Asia Meeting), care va avea loc în Mongolia, la Ulan Bator, în zilele de 15 și 16 iulie.

„Vizita oficială la Hanoi reprezintă prima întâlnire la nivel de Prim-ministru între cele doua țări după 21 de ani. Acest fapt reprezintă o confirmare a politicii guvernului român de relansare a cooperării cu R.S. Vietnam — un partener tradițional al României în Asia. Obiectivele principale ale vizitei sunt, pe de o parte, reluarea contactelor la nivel politic cu statele asiatice, R.S. Vietnam fiind un partener important al României în Asia de Sud-Est și, pe de altă parte, recuperarea piețelor tradiționale pentru exportatorii români, alături de încurajarea investițiilor în țara noastră. Programul vizitei de la Hanoi include convorbiri cu omologul vietnamez și întrevederi cu președintele vietnamez Tran Dai Quang, secretarul general Nguyen Phu Trong și cu președinta Adunării Naționale, Nguyen Thi Kim Ngan.Șeful guvernului român va deschide un Forum de afaceri româno-vietnamez, organizat în colaborare cu Camerele de comerț și industrie din cele două țări. Contactele directe între oamenii de afaceri vor permite identificarea unor proiecte de interes comun și eventuale colaborări pe alte piețe, fie europene, fie asiatice. În timpul vizitei, este prevăzută semnarea a două programe de cooperare în domeniul educației și, respectiv, al culturii, în vederea facilitării și dezvoltării relațiilor la nivel social, precum și a mai bunei cunoașteri reciproce. În cadrul convorbirilor, vor fi trecute în revistă stadiul actual și de perspectivă al relațiilor româno-vietnameze, cu accent pe modalitățile de dinamizare și diversificare a cooperării dintre cele două țări. De asemenea, întrevederile vor oferi prilejul unui schimb aprofundat de opinii pe subiecte de actualitate din plan internațional și regiona”, menționează Executivul într-un comunicat.

În ce privește Summit-ul ASEM, Guvernul susține că acesta are ca temă principală — ”20 de ani de ASEM: parteneriat pentru viitor prin conectivitate”, cadru în care se va urmări „valorificarea dialogului dintre Europa și Asia pentru dezvoltarea statelor asiatice în beneficiul ambelor părți”.

Potrivit Executivului, premierul Cioloș va prezenta „argumentele în favoarea transformării României într-un punct nodal pentru proiectele de inter-conectare dintre Europa și Asia, fie că vorbim despre infrastructura de transport de mărfuri, de energie sau despre comunicații”.

În marja lucrărilor summit-ului, Cioloș va avea o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din state participante la reuniune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.