Cioloș, mesaj în legătură cu românii dispăruți

Premierul Dacian Cioloş a anunțat că a discutat sâmbătă seara cu omologul său francez, Manuel Valls, despre familia de români dată dispărută după ce se afla la Nisa în ziua atentatului şi al căror copil este internat în spital. Potrivit lui Ciolo, Valls l-a asigurat că autoritățile franceze fac tot ce le stă în putere pentru a clarifica situația celor doi cetățeni români.

„Din păcate, actul terorist de la Nisa ne-a atins și pe noi. Aseară am avut o discuție telefonică cu premierul francez Manuel Valls, căruia i-am transmis condoleanțe pentru numeroasele victime ale atentatului. Totodată, am discutat despre familia de români care a fost la Nisa în seara de 14 iulie și al căror copil rănit este internat într-un spital din zonă, într-o situație stabilă. Cercetările pentru identificarea victimelor continuă dar, date fiind condițiile, sunt deosebit de complexe. Premierul Valls m-a asigurat ca autoritățile franceze înțeleg dramatismul acestei situații și fac tot ce le stă în putere pentru a clarifica situația celor doi cetățeni români”, a scris premierul pe Facebook.

Trei cetățeni români care se aflau în zona Nisa la momentul producerii atacului terorist de joi noapte au fost dați dispăruți de către rude, copilul fiind găsit ulterior în spital.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.