Autorităţile cipriote au anunţat vineri că au demarat o anchetă penală pentru a determina responsabilităţile în declanşarea crizei financiare care a obligat insula să solicite un plan de asistenţă însoţit de condiţii draconice, transmite AFP preluată de AGERPRES.
Procurorul general, Petros Klerides, a precizat că ancheta penală se va concentra pe eventualele delicte comise între 2006 şi 2013 de persoane susceptibile să fie vinovate de criza economică.
Potrivit presei locale, ancheta se va concentra pe transferurile de fonduri spre Grecia de la banca Laiki, care între timp a fost închisă, pe achiziţiile masive de obligaţiuni greceşti de către Laiki şi Bank of Cyprus, precum şi pe dezvoltarea operaţiunilor externe ale celor două bănci cipriote. AGERPRES
Mai multe pe AGERPRES.