Circulația feroviară se va desfășura în condiții de iarnă

Circulația trenurilor de pasageri se va desfășura în condiții de iarnă, în perioada următoare, ca urmare a fenomenelor meteo prognozate de meteorologi, a anunțat, joi, CFR Călători.

Potrivit sursei citate, comandamentul de iarnă CFR Călători, instituit pe raza sucursalelor din sudul și estul țării, și echipele feroviare din unități (revizii, depouri etc.) sunt pregătite pentru intervenție în vederea asigurării condițiilor necesare desfășurării în siguranță a călătoriei cu trenul.

În acest interval, de pe ruta Medgidia — Tulcea au fost retrase automotoarele și introduse locomotive diesel cu vagoane și pluguri întărite.

‘De asemenea, ne-am organizat cu locomotive diesel și în alte locații feroviare, în situația în care circulația cu automotoare va fi dificilă. Depozitele de combustibil sunt asigurate cu combustibilul necesar, iar stațiile de pre-încălzit vagoane funcționează la parametri normali. Au fost pregătite locomotive Diesel de rezervă, au fost suplimentate echipele de intervenție, iar garniturile de tren sunt verificate înainte de plecarea în cursă. În situația apariției unor defecțiuni la instalația electrică/de încălzire, pe fondul temperaturilor foarte scăzute, personalul de tren va redistribui călătorii, în măsura posibilităților, în alte vagoane’, se menționează în comunicatul CFR Călători.

Compania feroviară susține că, alături de CFR Infrastructură, colaborează operativ și centralizat, astfel încât personalul de serviciu din trenurile aflate în parcurs și cel din gări să poată lua împreună cele mai potrivite măsuri pentru prevenirea situațiilor neplăcute pentru pasageri.

„Personalul feroviar este la dispoziția pasagerilor, oferindu-le asistență în gări și la bordul trenurilor. Măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajații feroviari au ca principal scop circulația trenurilor în condiții de siguranță și menținerea legăturilor feroviare între localitățile mari. Cu toate că pentru data de 6 ianuarie a.c. s-a luat decizia anulării unor trenuri pe ruta București — Constanța și retur, legătura feroviară este menținută cu celelalte trenuri rămase în graficul de circulație. Mai multe trenuri Regio vor fi anulate în data de 6 ianuarie (…) Modificările vor fi publicate pe toate canalele noastre de comunicare”, conform companiei de transport feroviar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.