Cîțu dă alarma

Senatorul PNL Florin Cîţu acuză PSD că politizează Curtea de Conturi ca ”să poată fura în linişte şi să nu răspundă penal”, după ce a „înrolat” CCR și ASF. Acesta susține că, deşi audierile candidaţilor pentru conducerea Curţii de Conturi sunt programate pentru marţi la ora 13:00, el, în calitate de vicepreşedinte al comisiei de buget-finanţe a Senatului, nu a primit CV-urile acestora.

„Dragnea înscrie și Curtea de Conturi în PSD. Dragnea nu se mai ascunde și nu mai are răbdare. PSD și Dragnea nici măcar nu mai vor să păstreze aparențele unei democrații în România. Astăzi sunt audieri importante pentru PSD în Parlament. Curtea de Conturi se înscrie în PSD. În doar 10 luni PSD a înrolat CCR, ASF și acum CC. Urmează BNR (90% în barca PSD deja) și DNA. Ahh, uitasem, și Consiliul Concurenței a depus armele de bună voie și deja se face util carmaciului.

PSD are două obiective:
1. Să poată fura în liniște și să nu răspundă penal. Aici Curtea de Conturi și CCR au cel mai mare rol.

2. Să strivească orice urmă de opoziție politică, a societății civile și a sectorului privat. Aici ASF, BNR, și Consiliul Concurenței, ANAF sunt instituțiile pe care PSD le va arunca asupra celor care se opun dictaturii PSD-iste.

Vă spun de 10 luni zile. Programul de guvernare este o perdea de fum. De aceea Dragnea-Vâlcov renunță ușor la măsuri din program sau inventează altele noi. În timp ce noi toți suntem ocupați să demonstrăm imbecilitatea acestui program de guvernare PSD instaurează dictatura în România. Ce îi poate opri? Doar strada și într-o mai mică măsură Comisia Europeană.

Referitor la CE, este clar din discursul public împotriva instituțiilor internaționale ca PSD dorește România cât mai repede în afara UE. Încearcă să păstreze aparențele unui stat democratic doar pentru că vrea să fure ce se mai poate din fondurile UE. În momentul când PSD va înțelege că nu poate să fure cât are nevoie, veți vedea un mesaj anti-UE direct și pe față. Opoziția și societatea civilă trebuie să se unească și să se opună dictaturii PSD-iste. Dacă nu o facem, nu știu dacă în 2020 vom mai avea alegeri Parlamentere iar 2016 o să fie un nou 1946!!.

P.S. Referitor la audierile de astăzi. Sunt vicepreședinte al comisie buget-finante etc din Senat dar încă nu am primit CV-urile celor pe care ar trebui să-i audiem astăzi peste câteva ore. PSD deja conduce țara în sistem dictatorial și noi restul nu mai contam”, a scris senatorul pe pagina sa de Facebook marți dimineață.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.