Ciucă. Mineriada din 13-15 iunie 1990, o pagină neagră în istoria recentă

Preşedintele Senatului, liderul

De L.V.
Ciucă. Mineriada din 13-15 iunie 1990, o pagină neagră în istoria recentă

Preşedintele Senatului, liderul

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a afirmat, vineri, că dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990 nu a fost încă finalizat, iar victimele şi urmaşii acestora încă aşteaptă să se facă dreptate, arătând că „această rană a societăţii româneşti rămâne deschisă până când instanţa va da vinovaţilor pedepsele pe care le merită”.

„Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 rămâne o pagină neagră în istoria noastră recentă. Regimul de atunci a interzis libertatea de opinie, suprimând un protest paşnic al opoziţiei, care îşi manifesta libera expresie, câştigată în decembrie 1989. Învrăjbirea oamenilor, fictivele lovituri de stat şi manipularea – toate pornite de la nivel înalt în aparatul de stat – au generat valuri de ură şi violenţă în societate”, a scris Ciucă pe Facebook.

El a subliniat că PNL a fost „o ţintă a represiunii”.

„Ca partid de opoziţie şi militant activ pentru diversitatea opiniilor, Partidul Naţional Liberal a fost o ţintă a represiunii. Sediul nostru central şi cel al PNŢCD au fost devastate de mineri. Am rămas însă neclintiţi, apărătorii statului de drept şi ai unei societăţi deschise”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a arătat că victimele şi urmaşii acestora încă aşteaptă să se facă dreptate.

„Din păcate, dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990 nu a fost încă finalizat, iar victimele şi urmaşii acestora încă aşteaptă să se facă dreptate. Această rană a societăţii româneşti rămâne deschisă până când instanţa va da vinovaţilor pedepsele pe care le merită”, a mai scris Ciucă.

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. Ma, Ciuca, sa-mi arati si mie, ca doar detineti portofoliul justitiei, in care dosar penal sunt cercetate faptele din 13 iunie 1990 care, de fapt, au declansat mineriada. Si poti sa-mi spui si a cata tentativa de lovitura de stat din 1990 a fost cea din 13 iunie 1990, asa in calitate de urmas istoric al participantilor la tentative!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.