Jurnalistul Victor Ciutacu a fost agresat, luni seară, în timp ce se afla într-un mall din Bucureşti, de doi susţinători ai preşedintelui Traian Băsescu.
„Doi susţinători foarte fervenţi de-ai domnului preşedinte au simţit nevoia să îmi rupă mie picioarele preventiv, urmând să vină pe listă Badea, Firea, Gâdea şi alte nominalizări s-au mai făcut. În general, toţi”, a declarat jurnalistul la Antena3.
Ciutacu, care se afla la mall cu copilul său, spune că agenţii de pază nu au intervenit: „Cei de la pază s-au uitat foarte contemplativ, părea că veghează”.
În cele din urmă, jurnalistul a scăpat nevătămat: „Am încercat să îi ignor, m-am urcat într-un taxi cu copilul meu şi am plecat cu sceleraţii ăia doi aproape pe uşi cocoţaţi”.