La peste 80 de ani, ultimul gigant al Hollywood-ului continuă să realizeze cel puţin un film pe an. Peste o lună va începe o peliculă despre Hoover, cel care a fost directorul FBI timp de 48 de ani. Rolul principal îi revine lui Leonardo DiCaprio, care i-a şi trimis scenariul lui Dustin Lance Black (distins cu Oscar pentru „Milk”). Acţiunea acoperă perioada în care Hoover a fost directorul FBI, din 1924 până în 1972. „Este un subiect fascinant şi Leonardo este foarte motivat, declara Eastwood. N-am văzut «Shutter Island», dar l-am găsit excepţional în «Inception». Hoover reprezintă desigur o provocare enormă pentru el.” Pentru alte roluri au fost vehiculate numele actriţei Charlize Theron, în rolul secretarei personale a directorului FBI, al lui Judy Dench şi al lui Armie Hammer. În ultima vreme circulă zvonul că nehotărârea lui Charlize Theron ar putea duce la înclocuirea ei cu Naomi Watts.
În studiourile Warner, într-un bungalo în stil hacienda unde se află sediul companiei sale „Malpaso”, artistul, suplu, cu tenul proaspăt, îşi parchează Mercedesul gri metalizat. După ce se asigură că tânăra sa asistentă a avut grijă de iepurele care vine regulat să-şi primească bunătăţile, intră în biroul mobilat simplu, cu lumină tamisată, având pe perete un afiş original italienesc de la „Pentru un pumn de dolari”, filmul care l-a lansat în Europa şi… în America. Prezentarea primei părţi a „Trilogiei Dolarului”, a lui Sergio Leone, a însemnat şi prima lui sosire la Paris. „Eram încă necunoscut la vremea aceea. Am revenit după cinci ani cu Don Siegel, la lansarea peliculei «Proies». Apoi am fost invitat de mai multe ori la Festivlul de la Cannes, iar anul trecut am filmat acolo o parte din „Hereafter”, îşi aminteşte el.
Peste ceva mai mult de 40 de ani, în noiembrie 2009, Nicolas Sarkozy îi decerna „Legiunea de Onoare în grad de Comandant”.
Povestiri încrucişate din „Lumea de dincolo”
Cu Angelina Jolie
De câteva zile, cel de al 31-lea film al său, „Hereafter” („Lumea de dincolo”), a fost lansat în Italia şi apoi în Franţa cu succes, după o primire critică şi comercială contoversată în SUA. Un mare roman între citate şi ambiţii filosofice. La Paris, Londra sau San Francisco, o jurnalistă, un medium şi un băieţel se apropie unul de celălalt pe cărările morţii. Prima a scăpat miraculos dintr-un tsunami în Thailanda, al doilea s-a săturat să converseze cu lumea de dincolo, iar al treilea, care tocmai şi-a pierdut fratele geamăn, ar dori să-i poată vorbi. Filmul, avându-i în rolurile principale pe Matt Damon, Cecile de France, Thierry Neuvic, a cucerit critica franceză. „Hereafter” este un film despre spiritualitate fără să fie religios. Personal, Eastwood nu este preocupat de existenţa unei lumi de dincolo. „Este un concept care îndeamnă la multă fantazare. Indiferent dacă eşti credincios sau nu, trebuie, după părerea mea, să profiţi cât mai intens de viaţa pe pământ. Şi să-ţi joci cât mai bine cărţile care ţi-au fost servite aici (…) În tinereţea mea, părinţii mei s-au mutat des şi am frecventat biserici cu denumiri variate, cele mai multe protestante, cum ar fi metodiştii şi presbiterienii. La un moment dat am însoţit un prieten catolic la slujbă. Nu înţelegeam rugăciunile în latină, dar eram prea leneş să învăţ. Treptat mi-am format propria părere şi am înţeles că poţi avea cu adevărat o viaţă spirituală fără să aparţii unui cult anume. Credinţa se poate lipsi de etichetă, chiar dacă îi admir pe cei a căror convingere îi determină să păstreze legătura cu o religie unică şi să găsească în ea mângâierea necesară”.
Criticile le primeşte cu detaşare: „Gustul publicului nu este întotdeauna previzibil şi, indiferent de verdictul lui, n-am ce să fac. Trebuie să trec la altceva”, declara regizorul.
În Trilogia Dolarilor
Timp de o jumătate de secol, actorul, scenaristul şi realizatorul american şi-a încercat mâna în mai multe genuri. La 80 de ani are în palmares patru „Oscaruri”, tot atâtea „Cesar”-uri şi „Golden Globe”, şapte copii, „Legiunea de Onoare”, Premiul „Cecil B. DeMille” pentru întreaga carieră, câteva eşecuri, imense succese şi, peste toate, păstrează o figură care inspiră încă adolescentele.
A jucat în peste 47 de filme, a creat din 1971 până acum 31 de pelicule, dintre care 24 numai din 1982 încoace, s-a aflat de două ori pe lista „Celor mai de succes 10 actori”, s-a implicat din 1969 în 17 producţii în calitate de cântăreţ sau compozitor de sound track. La 74 de ani a fost cel mai în vârstă regizor care a obţinut un Oscar.
Cu o energie uluitoare, Eastwood realizează cam un film pe an. De la „White Hunter, Black Heart” pe malurile fluviului Zambezi, aproape de cascada Victoria, din iulie 1989, până la cel mai recent, „Hereafter”, a filmat „A Perfect World”, în Texas, „Mystic River” la Boston, „Gran Torino”, într-o periferie a oraşului Detroit, „Invictus”, despre Nelson Mandela, la Cap. Adăugându-le „Million Dollar Baby” (distins cu patru Premii Oscar: pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriţă, Hilary Swank, şi cel mai bun actor, Morgan Freeman), „Changeling”, „Space Cowboys”, obţinem o viziune a operei acestui om care urmează un parcurs de cineast imprevizibil, indiferent la modele dictate de Hollywood, asumându-şi tot ce spune, tot ce gândeşte şi tot ce a realizat până acum.
Un cineast imprevizibil
Clint Eastwood în Gran Torino
„Un fel de pasăre Phoenix, de tezaur, de zeu viu pe care comandamente diabolice l-au cocoţat pentru totdeauna în fruntea box-office-ului”, cum îl numeşte „Le Figaro Magazine”, Clint Eastwood şi-a condus viaţa după 10 precepte. În afară de primul, „N-ai să fii plăpând”, ce putea fi citit în 1930, pe leagănul copilului de 5,2 kilograme, pe care infirmierele Spitalului Sfântul Francisc îl porecliseră Samson pentru mărimea lui, celelalte au fost stabilite de el.
„Vei arăta respect mamei, tatălui şi jazzului” decidea în adolescenţă, când se chinuia să reproducă la pianul familiei melodiile de pe discurile lui Fats Waller pe care Ruth, mama sa, le asculta tot timpul. „Familia mea n-avea posibilitatea să-mi plătească lecţii de muzică. Am învăţat singur să cânt la pian, încercând să imit ceea ce ascultasem. Eram de altfel convins că sunt un negru într-un trup de alb”, mărturisea Eastwood, amintindu-şi că blues-ul a făcut dintotdeauna parte din universul său muzical. Crescut în Oakland lângă San Francisco, a descoperit ritmul şi blues-ul, be-bop şi boougie-woogie. În curând a câştigat primii bani, ca şi tatăl lui, cântăreţ amator, în cluburile din Oakland, unde improviza pe teme de Chet Baker. În plus, a descoperit că, aşa cum povesteşte cu umor, „dacă mă aşezam la pian, la o petrecere, toate fetele roiau în jurul meu”. A renunţat când a devenit actor şi n-a mai cântat nici măcar o notă timp de 20 de ani, dar a transmis pasiunea fiului său, Kyle, care a devenit, după coloana sonoră de filmului „Mystic River”, unul dintre muzicienii lui favoriţi.
Cu Hilary Swank la filmările pentru Million Dolar Baby
„Vei transpira sub reflectoare” a devenit o altă poruncă, pe care şi-a dat-o când, după ce trecuse prin armată şi prin câteva slujbe – pompier, îngrijitor de piscine -, încerca să abordeze comedia. Audiţii pentru roluri mici, actor în faşă care nu ştie să joace încă, se învârtea pe la Studiourile Universal până a prins un rol ucenic de cowboy într-un serial interminabil (1959-1965). Seriozitatea şi sângele lui rece l-au sedus pe Sergio Leone, care afirma că Eastwood este „actorul cu numai două expresii: una cu pălărie, alta fără pălărie”. În „Pentru un pumn de dolari” regizorul italian face din Clinton Elias Eastwood Jr. favoritul Italiei şi al Franţei. Urmează „Pentru câţiva dolari în plus” şi „Bunul, răul şi urâtul”, scoase de realizator sub pseudonimul Bob Robertson, pentru că Leone nu era cel mai potrivit pentru a cânta cucerirea Vestului. Americanii îl recuperează din Bătrâna Europă pe regele canioanelor propunându-i „Hang ‘em High”, primul succes de critică şi comercial al acestei păsări ciudate care-şi fixează atunci a patra regulă: „Îţi vei urma îndelung destinul”. Refuză să depindă de alţii şi fondează „Malpaso”, o casă de producţie care rămâne şi astăzi cartierul general al acestui campion cu alură de erou. Un erou care poate fi orice: ranger, mercenar sau poliţist. „Dirty Harry”, capul de listă al unei serii de cinci filme, a determinat a cincea poruncă: „Vei ignora critica”. La apariţia lui, acest personaj care făcea deliciile oamenilor străzii şi disperarea celor cuminţi a fost atacat dur de critică. În America, Pauline Kael, tigroaica de la „New Yorker”, lansa cursa, denunţând apologia poliţiilor paralele şi a justiţiei expeditive. În Franţa, „Le Nouvel Observateur” şi „Temoignage chretien” îl tratau drept nazist.
A urmat al şaselea amendament: „Vei deveni realizator”. Cu primul lungmetraj pe care îl regizează, „Play Misty for Me”, experimentează o metodă căreia îi va fi întotdeauna fidel: să găsească o poveste bună, actori buni şi să lase camera s-o exprime.
Şi-a format o deviză: „Te vei încrede în prima ta impresie”, care a asigurat întotdeauna sobrietatea şi economiile. Prima filmare fiind în general bună (de exemplu, 99% din planurile din „Million Dollar Baby” sunt prime filmări), reluările sunt rare şi se câştigă timp şi bani. În plus, platourile lui Clint sunt liniştite. Când Meryl Streep vorbea despre turnarea din „Podurile din Madison County”, exclama: „A fost cea mai calmă pe care am întâlnit-o vreodată!”.
Cu Meryl Streep în Podurile din Madison County
„Îţi vei îndrăgi memoria”, îi dictează omagierea celor pe care îi iubeşte şi care l-au format: Charlie Parker în „Bird” (1988), care i-a adus Premiul pentru cel mai bun regizor. John Huston în „White Hunter”, „Black Heart” (1990), „Unforgiven” (1992), pentru care este răsplătit cu titlul de cel mai bun regizor, ultima cavalcadă a unui ucigaş pe care îl dedică realizatorilor Don Siegel şi Sergio Leone.
„Lumea te va urma”, pare să fie de atunci prioritatea sa, chiar dacă uimeşte uneori publicul. Splendidul „Midnight în the Garden of Good and Evil” şi „Podurile din Madison County” mărturisesc o libertate la care nu va renunţa niciodată. Urmează momentele fericite şi trofeele unor filme din ce în ce mai apropiate între ele: „Mystic River”, „Million Dolar Baby”, „Flags of Our Fathers” (2006), „Letters from Ivo Jima” (în limba japoneză), distins cu „Golden Globe” pentru cel mai bun film străin, „Changeling”, „Grand Torino” (2008), „Invictus” (2009) şi „Hereafter”. „Dacă aş avea 30 de ani, spunea Eastwood, anul trecut, n-aş face atâtea, dar ceasul merge”. Şi ultimul sfat ar fi putut să i-l dea mama sa: „Îţi vei păstra dragostea de viaţă”.
„Aş fi putut să fiu un James Bond”
În Dirty Harry
La 80 de ani nu are regrete şi declară că funcţionează din instinct. „I-aş fi putut urma lui Sean Connery şi să fiu noul James Bond în «În serviciul secret al Majestăţii Sale». Ar fi fost o situaţie foarte avantajoasă din punct de vedere financiar, dar tocmai terminasem o trilogie şi nu voiam să semnez pentru o alta riscând să fiu cantonat într-un gen şi să cad în capcană pe termen lung. Eram de păerere, de asemenea, că rolul trebuia interpretat de un nativ englez. Ar fi trebuit să lucrez din greu pentru a fi convingător. Mi se pare de altfel că nu s-au descurcat prea rău fără mine”, povesteşte el amuzat.
Istoria s-a repetat în 1977, când a refuzat să fie „Superman”, optând pentru „The Gauntlet”, care s-a dovedit un mare succes.
În afara cinematografului, câteva pasiuni constante i-au jalonat viaţa. Începând ca băiat de mingi pe terenul de golf, l-a reluat mai târziu, când era înrolat lângă Monterey, ca profesor de înot. „Mergeam să joc la Pacific Grove Golf Club. Pe atunci, parcursul era de 9 găuri şi puteai petrece acolo toată ziua cu numai 50 de cenţi.” Acum câţiva ani şi-a conceput propriul teren, „Tehama”, în apropiere de Carmel Valley, unde locuieşte. Este o activitate care îi place pentru că poate fi practicată la orice vârstă şi pentru că „seamănă puţin cu tehnica actorului: cu cât eşti mai bun, cu atât pare mai simplu”.
În 1968, filma „Where Eagles Dare”, în Oregon. Decorul natural se găsea în munţi, la 50 de kilometri distanţă, şi era dus acolo cu elicopterul. Aşa a apărut pasiunea pentru pilotaj. Acum are propriul elicopter cu care poate ajunge de la studiouri în Carmel, unde locuieşte, în mai puţin de două ore. „Îmi place anonimatul pe care îl oferă. La comandă eşti numai un număr pe cer”, mărturiseşte el.
În timpul filmărilor la Hereafter
Deşi n-a bănuit că va avea o carieră atât de lungă, se bucură şi acum de posibilitatea de a lucra. Într-o bună condiţie fizică, pe care şi-a întreţinut-o tot timpul, explicând că a fumat numai în faţa camerei şi a băut cu moderaţie numai bere şi vin, îi place să fie la curent cu toate noutăţile, şi în planul profesiei, şi în cel al patologiei. Evident, nu se gândeşte la pensionare. „Nu sunt nici nostalgic, nici paseist. Am rămas curios, îmi place încă să învăţ, să găsesc noi provocări. Sunt atâtea motivaţii care mă stimulează. Entuziasmul meu este intact. Şi dacă nu voi deveni senil, voi face în continuare film. Manoel de Oliveira este centenar şi încă filmează. Cât despre John Huston, şi-a realizat ultimul film în scaun rulant şi cu mască de oxigen”, declară Clint Eastwood, care are în proiect şi un remake după „A Star is Born” („S-a născut o stea”), celebra peliculă din 1937, care a mai cunoscut până acum două versiuni: una cu Judy Garland, în 1954, şi una cu Barbra Streisand, în 1976. De data aceasta s-ar putea ca rolurile principale să fie interpretate de Beyonce şi Russel Crowe. În ultimii 10 ani a realizat filme foarte diferite între ele, urmându-şi întotdeauna propria viziune estetică, fără concesii unor noutăţi cum ar fi tehnica 3D, care, după părerea lui, nu este decât o fază trecătoare.
