Clubul Bilderberg şi revoluţia post-industrială

Pitorescul sat de vacanţă Sitges, de pe coasta de nord a Spaniei, a fost năpădit, pentru trei zile, de cea mai pestriţă gaşcă ce i-a fost dat vreodată să-i calce întortocheatele alei. Oaza boemă a artiştilor, scriitorilor, homosexualilor şi, în general, a celor cu un stil de viaţă nonconformist i-a avut drept oaspeţi pe 130 dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri şi politicieni ai lumii vestice. Ei alcătuiesc infamul club Bilderberg, cel despre care se spune că reprezintă interesele elitei mondiale şi demersul lor de a schimba ordinea lumii.

Una după alta, limuzinele negre cu geamuri fumurii au debarcat oameni precum Bill Gates, regina Olandei, Henry Kissinger, regina Spaniei, şeful de la Goldman Sachs, şeful de la Coca-Cola, şeful de la Deutsche Bank, şefi de la mari companii de asigurări, miniştri de Externe şi de Finanţe ai unor ţări europene, comisari şi parlamentari UE, profesori emeriţi de la marile universităţi ale lumii, membri ONU etc. De ce aleg cei mai puternici oameni ai lumii să se întâlnească în fiecare an, în secret, de aproape 60 de ani, doar ei ştiu cu adevărat. Faptul că publisherii unor importante publicaţii, precum „Washington Post”, „The Economist” şi „Der Standard”, au fost prezenţi nu denotă transparenţă, ci, din contră, influenţarea opiniei publice prin stabilirea agendei mediatice. Nu au dat niciodată declaraţii de presă, nici nu există stenograme, înregistrări sau scurgeri de informaţii. Zică-se, sunt întotdeauna păziţi de cel mai bine antrenaţi agenţi CIA.

În schimb, literatura şi filmografia abundă de teorii conspiraţioniste, care acreditează tot felul de idei apocaliptice: vor să reducă populaţia globului până la două miliarde, vor să introducă o nouă ordine mondială, vor să sterilizeze populaţia săracă din Africa şi Asia, sunt responsabili de criza globală, promovează infamul Codex Alimentarius, vor să ne introducă cipuri în creier şi să ne controleze minţile, vor să pornească războaie, vor să reintroducă sclavia. Exemplele pot continua. Alţii cred că sunt doar o adunare a dinozaurilor, copleşiţi de propria importanţă, care fac gargară pretenţioasă în comitete şi comisii elitiste, fără niciun fel de repercusiuni în lumea reală.

Cert este că întrunirea este prezidată de belgianul Étienne Davignon, sinonim cu ceea ce cărţile de istorie modernă numesc „Raportul Davignon” – planul de uniune politică europeană din anul 1970, prin care se încerca federalizarea UE – un fel de Statele Unite ale Europei. Acest plan a întâmpinat obiecţii în epocă, dar nu a fost întru totul abandonat. De altfel, dacă urmărim paşii integrării europene, ei duc, încet, dar sigur, către o cooperare tot mai strânsă între popoare. Tratatul de la Lisabona (intrat în vigoare în decembrie anul trecut) a consfinţit un preşedinte permanent care să coordoneze şefii de stat şi de guvern UE. El este belgianul Herman van Rompuy, despre care chiar şi presa serioasă a scris că ar fi fost impus de Bilderbergi. Mai mult, puţină lume ştie că el poate convoca armata UE de 60.000 de soldaţi, gata să intervină militar în caz de necesitate. Ultimele evenimente economice şi financiare au determinat, şi ele, o mai strânsă cooperare pe aceste paliere. La summitul de vară al Consiliului European, ţinut săptămâna trecută, preşedintele UE a avut câştig de cauză prin adoptarea propunerii de verificare prealabilă a bugetelor naţionale, în pofida crâcnelilor unora. Taxarea tranzacţiilor bancare este, şi ea, un prim pas spre mai marele plan de politică fiscală comună.

Rămâne totuşi întrebarea legitimă: ce au de ascuns aceşti oameni, atât de puternici şi importanţi, de nu vor în ruptul capului să facă public conţinutul întrunirilor lor? Conform agendei publicate pe propriul lor site, www.bilderbergmeetings.org, discuţiile tratează cele mai vaste subiecte, precum reforma financiară, securitatea, ciber-tehnologia, energia, Pakistan, Afganistan, problema alimentară mondială, răcirea (!) globală, reţelele sociale, ştiinţa medicală şi relaţiile UE-USA. Intimitatea, declară ei, nu are alt scop decât acela de a încuraja francheţea şi libertatea ideilor.

O concluzie este clară: ceea ce se declară către mass-media nu are nicio legătură cu ceea ce se spune în spatele uşilor ermetic închise.