Scorpions revin în România pentru a inaugura Cluj Arena, informează ziuadecluj.ro, potrivit realitatea.net.
Germanii se află în acest an în turneul de adio „Get Your Sting and Blackout World Tour”. Concertul de la Cluj vine după cel din 30 septembrie din Doneţk (Ucraina), iar după evenimentul din România, germanii vor evolua pe 4 noiembrie la Geneva (Elveţia).
„În urmă cu câteva minute am primit confirmarea pentru spectacolul de inaugurare din 8 octombrie al Scorpions. Este ultimul lor turneu şi mă bucur că transilvănenii îi vor putea vedea. Este o trupă foarte bună. Mai multe detalii voi da luni, într-o conferinţă de presă. Vor fi concerte timp de două zile. Luni, programul va fi stabilit 100%”, a confirmat joi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, la emisiunea Clujul în Realitate, de pe REALITATEA TV Cluj.