CNADNR vrea să taie costurile la autostrada Târgu Mureş – Iaşi

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va contracta servicii de expertiză tehnică şi financiară pentru soluţii de reducere a costurilor autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi, care variază în prezent între 11 milioane euro şi 60 milioane euro/ km, relatează MEDIAFAX.

CNADNR arată că autostrada străbate un traseu dificil, de deal şi munte, ceea ce impune un volum mare al lucrărilor de artă (poduri, podeţe, viaducte) şi numeroase arii protejate.

În prezent proiectarea nu este finalizată întrucât procedura de obţinere a acordului de mediu trebuie reluată, după ce, începând din 2010, ariile protejate care au impact asupra traseului autostrăzii au fost extinse.

Totodată, costurile estimate în acest moment sunt „foarte mari”, acestea variind între 11 milioane euro/km şi 60 milioane euro/km, „fapt sesizat şi de Ministerul Finanţelor Publice”, potrivit CNADNR.

„În acest context, CNADNR va contracta servicii de expertiză tehnică şi financiară prin care se vor reanaliza soluţiile tehnice adoptate şi se vor face propuneri de reducere a costurilor.
După definitivarea traseului şi fundamentarea costurilor de implementare, vor fi analizate potenţialele surse de finanţare, altele decât bugetul de stat”, se spune în comunicat.

Potrivit datelor prezentate pe site-ul Ministerului Transporturilor, viitoarea autostradă va fi împărţită în trei tronsoane: Târgu Mureş – Ditrău (92,1 km), Ditrău – Târgu Neamţ (118,8 km) şi Târgu Neamţ – Iaşi (78 km). Costurile estimate pentru cele trei loturi sunt de 9,49 miliarde lei (2,12 miliarde euro), 18,97 miliarde lei (4,25 miliarde euro) şi respectiv 11,28 miliarde lei (2,52 miliarde euro). Sumele includ TVA.

Astfel, întreaga autostradă are o lungime de circa 290 de kilometri şi un cost estimat de aproape 9 miliarde euro.

Durata de realizare a investiţiilor era preconizată la patru ani, iar finanţarea acestora urma să fie realizată de la bugetul de stat şi alte surse.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.