Victor Ponta are o viziune „originală” despre acordul de coabitare cu Traian Băsescu, acord de care. cel puţin până acum, nici prin cap nu-i trece să se dezică în pofida criticilor.
Ponta a afirmat luni seară că acordul de coabitare cu Traian Băsescu presupune o delimitare clară a competenţelor, făcând în acest sens o paralelă cu… un meci de fotbal, în care el joacă pe teren, iar preşedintele stă în tribună.
„Eu sunt pe teren. Cu echipa mea, echipa guvernamentală, încercăm să ne batem cu adversarii, să dăm goluri, preşedintele stă în tribuna de onoare, are voie să mă critice, are voie să mă fluiere, are voie să facă orice, ca orice om tribună, important este să nu-mi intre pe teren să-mi ia tricoul, să-mi ia mingea, să bată el 11 metri, ceea ce se întâmpla în perioada în perioada guvernării cu domnul Boc sau cu domnul Ungureanu. Până astă seară inclusiv acest scop de fond al colaborării instituţionale, din punctul meu de vedere, s-a respectat. Uitaţi-vă că este prima dacă când preşedintele nu se vede cu cei de la FMI. (…) Aşa-i normal, că de fapt FMI discută cu Guvernul, nu are nicio treabă cu preşedintele”, a declarat Ponta la Digi 24.
Pe de altă parte, el a admis că nu-i convine ideea că Băsescu este cel care participă la Consiliul European, dar a arătat că respectă decizia Curţii Constituţionale în acest sens şi că intenţionează să modifice Legea Fundamentală, care ar urma să prevadă că premierul merge la această reuniune.
„O să fie Consiliul European pe 8 februarie, merge preşedintele. Nu-mi place chestia asta, bănuiesc că nici preşedintelui nu-i place că nu se vede cu FMI, dar ne-am delimitat fiecare partea sa de competenţe şi până astăzi inclusiv nici unul dintre noi nu a încălcat această (înţelegere – n.r.)”, a afirmat Ponta.
Întrebat ce ar alege să sacrifice, de dragul stabilității – relația cu USL sau coabitarea cu Traian Băsescu, în condițiile în care partenerii de coaliție ar cere o nouă suspendare a președintelui -, Victor Ponta a spus că nu s-a pus problema până acum.
„E normal ca Crin Antonescu să fie mai intransigent”, pentru că nu are obligațiile, instituționale, pe care le are el în calitate de prim-ministru, dar și pentru că este candidatul USL la funcția de președinte „și acum, și la anul”. Are obligația, lucru pe care îl știe, l-am discutat de foarte multe ori, să-și prezinte profilul său de președinte. Traian Băsescu își încheie mandatul la anul, asta e singura certitudine. Și atunci oamenii vor să știe – dom’le, cine va veni după Traian Băsescu? Din punctul meu de vedere, marele favorit, inevitabil, este Crin Antonescu, iar Crin Antonescu trebuie să-și construiască profilul de viitor președinte al României”, a declarat Victor Ponta, luni seara la Digi24.
„Dacă ajungem în situația în care le un moment dat să spui – dom’le, ce faci, rămâi în situaţia asta instituţională cu Băsescu şi rupi USL-ul sau rămâi cu USL-ul și te cerți cu Băsescu – nu s-a pus problema după alegeri. Înainte de alegeri s-a pus de multe ori și de fiecare dată alegerea mea a fost pentru USL și pentru partenerii mei”, a mărturisit liderul PSD la Digi24. „După alegeri, însă, niciodată (…) nu a existat și nu cred că va exista o discuție între Crin Antonescu și mine – domnule, nu te mai vezi cu Băsescu sau nu mai discuți cu Băsescu sau te apuci și-l critici și tu…”, a mai spus că premierul.
Potrivit lui Ponta, liderul liberal a înțeles că premierul trebuie să colaboreze cu președintele, indiferent cine ar fi el, cu atât mai mult cu cât în discuțiile cu președintele PNL, de fiecare dată, Victor Ponta, îi spune: „Crin, data viitoare tu vei fi aici și cu tine voi colabora în același fel”.
La remarca moderatorului că ar putea avea dezacorduri și cu Crin Antonescu în postura de președinte, premierul s-a declarat convins că va colabora mai bine cu partenerul de coaliție, pentru că „nu există animozități personale”.
Ponta, hotărât să ducă până la capăt acordul de coabitare de dragul „stabilităţii”
La afirmaţia lui Antonescu de luni seară cum că „există această percepție că Victor Ponta face concesii președintelui. E o problemă pe care dl. Victor Ponta trebuie să o ia în calcul ca om politic, pentru că este serioasă”, Ponta a replicat: „Păi și o iau în calcul!”. „Decizia mea e foarte clară, obligația mea care-mi revine ca prim-ministru, înainte chiar de aceea ca om politic, este de a duce țara asta pe un drum stabil. Dacă asta presupune să fiu criticat – și pe bună dreptate – că fac concesii președintelui, că nu-i mai adresez epitete, că merg, dacă mă cheamă să discutăm anumite subiecte, decizia mea e luată – voi face acest lucru”, a asigurat Ponta.
Întrebat cine anume i-a propus înainte să opteze pentru USL sau Traian Băsescu, premierul a evitat să dea un răspuns tranșat. „În momentul în care lucrurile au degenerat spre un conflict între majoritatea USL și președinte, poziția mea a fost foarte tranșantă. Acuma, însă…Sigur, așteptarea există, încă foarte mare, haideți să-l suspendăm, haideți să terminăm mai repede, hai să-l demitem mai repede…aici, opțiunea mea rămâne cea a unui prim-ministru: dacă nu se întâmplă lucruri grave, mai putem să mai stăm un an până își termină mandatul, nu murim dacă mai stăm un an!”, a spus premierul.
„Dacă, Doamne ferește, se-ntâmplă noi conflicte, dar nu-mi doresc, cred că ar fi foarte rău pentru România…”, a adăugat președintele PSD.