Discuţia despre desfiinţarea sectoarelor din Bucureşti revine pe măsură ce se apropie şi termenul spoielii de referendum. Traian Băsescu a anunţat posibilitatea adoptării în parlament a unei legi a Capitalei în timp ce, de partea cealaltă, cel mai vocal, Andrei Chiliman, vameşul afacerilor din sectorul 1, socotit (alături de Vlad Moiescu) tăticul tuturor autorizaţiilor de construcţie din sector, tună şi fulgeră pe seama proiectului anunţat de Elena Udrea. Bucureştenii, supra-bombardaţi cu zulufii şi chiţăitul Elenei Udrea, au intrat în faza de patriotism. Fiecare vrea să-şi apere sectorul şi primarul, neştiind că în felul acesta consolidează 7 mecanisme de corupţie şi tocat bani în interese personale. În acest moment, o idee bună, necesară şi obligatorie, adică o lege a Capitalei, este blocată din cauza trăsăturilor antipatice ale iniţiatorului. S-a ajuns până acolo încât proiectul de reorganizarea a Bucureştilor să fie legat de pericolul reprezentat de alegerea Coanei Joiţica la Primăria Generală. Or, sondajele ne arată că blonda din spectacolul politic al regimului Băsescu nu mai ajunge nici la 10% popularitate. În cel mult 2 ani, ea va ajunge în situaţia ingrată a Elenei Lupescu. Va fi socotită drept principala vinovată de situaţia din România. Adică un soi de paratrăsnet al antipatiilor şi al nemulţumirilor!
Ce pericol ar fi pentru Bucureşti o lege a Capitalei şi un primar ceva mai suportabil? Absolut nici unul! Chiar şi cu Sorin Oprescu ar fi ceva mai bine decât cu Sorin Operescu şi celelalte 6 maşinării de sifonat banii cetăţenilor. În sfârşit, Capitala ar avea o anume coerenţă administrativă şi arhitecturală. Ar dispărea clanurile care domină bugetele de la sectoare, am scăpa de clădiri aiurea şi de viziunile arhitecturale ale lui Onţanu şi Chiliman sau de marile iniţiative de dotare şi dezvoltare ale clanului Negoiţă.
Proiectul de lege privind capitala României este deja pe marginea gropii. Referendumul s-a umplut deja de sânge, iar proiectul anunţat de Elena Udrea este pe jumătate compromis. Jumătate din cauza iniţiatorului, jumătate din cauza planului de afaceri pregătit de cei aflaţi în spatele Coanei Joiţica. Culmea este că beneficiarii unei Legi a Capitalei, adică bucureştenii, au ajuns şi ei inamici de bază ai unei reglementări care ar putea aduce mai multă ordine şi eficienţă în existenţa unui oraş haotic, caricatural pe alocuri şi jecmănit de mai multe bande cu pretenţii de grupuri cetăţeneşti.