Coana Miţa deontoloagă

Am aşteptat două zile pentru a vedea care este răspunsul colegilor mei de breaslă. În fapt, cu excepţia Realităţii TV, aproape nimeni n-a avut o reacţie faţă de circoteca trenului depanat cu o cracă verde, ruptă din grădina unui prahovean. Toată lumea s-a hlizit la această scenă iştorică. Diligenţa guvernamentală cu chiar Coana Miţa în timpul unei operaţiuni de propagandă s-a defectat în văzul jurnaliştilor. Jurnalişti? Mă rog, nişte copii de bună credinţă, bucuroşi că pe vremea asta grea au şi ei un loc de muncă şi, pe deasupra, apar la tele sau scriu într-un ziar. Ei bine, aceşti tineri colegi de breaslă par a fi acceptat solicitarea Ancăi Boagiu de a nu scrie/transmite nimic în legătură cu incidentul. Beleaua abia de aici începe. Un demnitar al statului român se poartă ca o cucoană complexată. Le cere suratelor şi martorilor să nu zică nimănui nimic despre faptul că şi-a vărsat cafeaua pe rochia albă de recepţie şi apoi s-a rostogolit pe scări din cauza rochiei lungi. Să rămână între noi, prieteni! Pe vremuri, în acelaşi minister, dar şi în altele, ziariştilor acreditaţi, cu ocazia unor deplasări, li se mai oferea câte un plic cu câteva sute de euro diurnă. Adică să înfulece şi ei ceva şi să îşi ţină gura la o adică. Nu ştiu dacă în această deplasare jurnaliştii acreditaţi la expediţia Ancăi Boagiu au fost tratarisiţi într-un asemenea mod. Faptul că ministresa şi-a permis o asemenea rugăminte mă lasă să zbor cu gândul şi la o asemenea ipoteză. Numai o familiaritate bazată pe o asemenea ungere ar lăsa loc unui apel la o astfel de tăcere. Căci altfel lucrurile ar arăta şi mai prost. Dacă nu i-a cumpărat pe participanţi, ministresa a recurs la unul dintre cele mai grave atentate la libertatea de infirmare a cetăţeanului. A rugat 40 de oameni să ascundă un incident de cale ferată, mic, comic, grotesc chiar, poate că nici măcar atât de periculos pe cât ar lăsa unii să se înţeleagă. Ceea ce indică un mod primitiv de a înţelege libertatea de exprimare. Ascunderea comicului incident se baza pe ce? Pe teama sa de ridicol? Pe teama de un Traian Băsescu furios pe o pupilă pornită în excursie cu un tren neverificat? A vrut Anca Boagiu să ascundă acest incident pentru că şi altele mai mari ne sunt ascunse după aceleaşi proceduri? Vă rugăm să nu ziceţi nimic sau vă atragem atenţia că este vorba despre lucruri care nu pot fi relatate publicului larg etc.

Şi dacă Anca Boagiu şi-a permis o asemenea rugăminte oarecum portuară, dacă în mintea ei ascunderea unui asemenea lucru ar ţine, vezi Doamne, de deontologie, nu înţeleg de ce colegii noştri de breaslă au tăcut? Au fost impresionaţi de tonul de mamiţică al ministresei sau au rămas cu gândul la cocul ei cât un muşuroi? Ce i-a împiedicat să relateze? Nu cumva, pe un front sau într-un alt incident de tren, ceva mai grav ar fi dat curs aceleiaşi pisicoase rugăminţi bazate pe deontologie de ministru (minte şi ascunde cât poţi!), nu pe una de jurnalist?

Şi dacă junii jurnalişti aflaţi în tren, amatori de senzaţii profesionale mai tari, au găsit de cuviinţă să aplice un mucles de grădiniţă, chiar nu înţeleg de ce organizaţiile lor de breaslă nu cer demisia doamnei specializate în promisiuni, inaugurări, proiecte şi tot felul de alte planuri rămase în starea de vorbe goale? Chiar era necesar să-i aresteze pe cei din tren? Sau să cadă cu ei într-o prăpastie?

O încercare de a ascunde o informaţie de interes public, grăitoare pentru halul în care a ajuns CFR, nu este suficient pentru o demisie? Trebuie mai mulţi morţi? Mai multe trenuri cu roţile în sus? Mai mulţi bani tocaţi pe muzica tristă a liniilor pustii?