Coco Gauff se justifică. Ce caută în Arabia Saudită?

Turneul Campioanelor la tenis feminin are loc anul acesta, în perioada 2-9 noiembrie, la Al Ryadh, în Arabia Saudită. Ca de obicei, sunt prezente primele opt sportive din circuitul WTA și se anunță o competiție extrem de puternică, având însă aceleași două principale favorite, primele două jucătoare ale lumii, poloneza Iga Swaitek și bielorusa Aryna Sabalenka.
Alături de acestea mai sunt prezente în cele două grupe, Jasmine Paolini, Zheng Quinwen, Elena Rîbakina, Coco Gauff, Jessica Pegula și Barbora Krejcikova.
Când a fost anunțat locul în care se va disputa balul de final de an din circuitul feminin mai multe voci din tenisul feminin au fost împotriva, printre ele și Martina Navratilova. Și asta pentru că Arabia Saudită face parte din rândul țărilor unde drepturile femeilor sunt foarte reduse, aproape că nu există iar despre acceptarea comunităților LGTBI nu poate fi vorba.
Tocmai de aceea, jucătoarea americană Coco Gauff, o aprigă apărătoare a drepturilor LGTBI, fără a spune clar dacă face sau nu parte din această comunitate, a fost întrebată de o jurnalistă de la BBC cum se va simți aflându-se într-o asemenea țară restrictivă.

„V-aș minți dacă v-aș spune că nu am avut îndoieli. Știți cine sunt eu și lucrurile despre care vorbesc. Am avut multe conversații cu cei de la WTA. Unul dintre lucrurile pe care le-am spus este că dacă venim aici nu va fi doar pentru a juca turneul. Am vorbit cu o mulțime de femei saudite. Una dintre ele a fost Prințesa Reema. Am avut mai multe conversații cu ea, am întrebat-o despre cel mai bun mod de a face față acestei situații, un loc în care o femeie americană a fost rareori.
A fost important pentru mine, am fost preocupată să văd cum am putea ajuta. De asemenea, sunt conștientă de faptul că nu vom veni aici și vom schimba totul. Ar fi naiv, dar această conversație este nuanțată, cred că pe termen lung este mai bine pentru toată lumea.
În primul rând, mă adresez comunității LGTBI, o comunitate pentru care voi lupta întotdeauna. Am rude și prieteni care fac parte din această comunitate. Vă văd și vă ascult. Vă ascult îndoielile. Simt cu adevărat că, dacă vrei să faci o schimbare, trebuie să începi cu puțin. Așa am fost învățată, fiind o persoană de culoare în America și cunoscându-ne istoria. O mulțime de oameni au fost împotriva egalității, iar acum trăim cu toții în ea. Dacă am fi stat departe de această egalitate, unde am fi fost acum?”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.