Cod galben de ceaţă pentru şapte judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni seară, două avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile pentru şapte judeţe, relateaza Antena3.ro.

Potrivit meteorologilor, între orele 20.00 şi 02.00 în zonele joase din judeţele Sibiu (inclusiv municipiul Sibiu), Harghita (inclusiv municipiul Miercurea Ciuc), Mureş (inclusiv municipiul Târgu Mureş) şi Braşov se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Între orele 19:00 şi 23:00, pe arii extinse în judeţele Dolj şi Olt (inclusiv municipiile Craiova şi Slatina) şi jumătatea sudică a judeţului Vâlcea se va semnala, de asemenea, ceaţă care determină vizibilitate scăzută pe arii extinse sub 200 m şi izolat sub 50 m.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.