Precum căţeluşul cu părul creţ

Codruţa Kovesi, ce spuneai despre coincidenţa din 2015, în cazul Victor Ponta?

Declaraţia-cheie pe al cărei efect mediatic mizează Laura Codruţa Lovesi este aceasta: „NU ESTE NICI O COINCIDENŢĂ. De doi ani şi jumătate sunt hărţuită cu plîngeri penale, cu acţiuni disciplinare. Am 4 acţiuni disciplinare, am 18 dosare penale. Nu sunt singura în această situaţie. Toţi cei care şi-au făcut treaba în magistratură au probleme”.

Declaraţia se referă, desigur, la punerea sa sub acuzare de către secţia specială de anchetare a magistraţilor, despre care crede că are legătură cu candidatura sa la funcţia de Procuror European. Asta vrea să spună Kovesi atunci cînd declară că „nu este o coincidenţă”!

Desigur, ca să-şi scape pielea, Codruţa Kovesi poate să spună orice, avînd însă grijă să nu mintă sub jurămînt pentru atunci declaraţia devine probă într-un dosar de „mărturie mincinoasă”, aşa cum se întîmplă, după cum se pare, chiar în cazul acestei puneri sub acuzare de acum.

Dar nu minciuna penală ne interesează aici, ci ipocrizia acestei femei care, pentru a-şi păstra scaunul şi pentru a obţine recunoaşteri de peste tot, călca senină pe cadavrele oricărei persoane, indiferent de statutul acesteia în societate.

Pentru a-şi aduce aminte chiar vorbele sale de altădată, îi reamintim aici Codruţei Kovesi un episod din ziua de 5 iunie 2015, în care tot ea era întrebată dacă este o coincidenţă că începerea urmăririi penale a Premierului de atunci, Victor Ponta, a fost dispusă exact în ziua în care PNL depusese o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta.

Codruţa Kovesi declara chiar în ziua de 5 iunie 2015: „Categoric nu are nici o legătură invitarea unor persoane (la audieri) cu evenimente publice. Noi nu verificăm ce se întamplă în spaţiul public, administrăm probele. Anumite informaţii, indicii şi probe au fost obţinute după administrarea unor mijloace probatorii la sfîrşitul lunii aprilie şi s-a început urmărirea penală in rem la începutul lunii mai, într-o perioadă foarte scurtă de timp de la obţinerea informaţiilor” (sursa: revista „22”, 8 iunie 2015).

Mare neruşinare la femeia asta! Cînd este vorba de pielea ei, nu este nici o coincidenţă, toată lumea vrea s-o împiedice să ajungă Procuror general, dar cînd, în 5 iulie 2015, îl punea sub acuzare pe Primul ministru pentru a da o mînă de ajutor celor din PNL cu moţiunea de cenzură era doar o coincidenţă”! Uită că şi în cazul ei, procurorii au administrat probe încă din decembrie anul trecut, au făcut audieri, au audiat-o chiar pe ea şi abia acum au pus-o sub acuzare. De fapt nu uită, ci doar se preface că nu ştie.

Sîntem în faţa unei ipocrizii clasice, a unei duplicităţi vecină cu falsitatea şi chiar cu minciuna. Cînd aceste lucruri sînt vizibile la oamenii care deţin funcţii în stat, chiar statul este în pericol, căci deciziile lor pot influenţa evoluţia societăţii sau, în cazul procurorilor, destinele unor oameni!

În cazul Codruţei Kovesi, acest comportament a început demult să fie principala sa caracteristică. A minţit că nu a fost cu Sebastian Ghiţă la întîlniri private, deşi există filmări care demonstrează contrariul, a minţit că vocea de pe caseta cu „decaparea” nu este a ei, deşi Inspecţia judiciară, pe baza unei expertize oficiale, a decis că vocea este a Codruţei Kovesi, minte şi acum că suma plătită pentru aducerea lui Popa din Indonezia a fost plătită de MAI, deşi documentele arată că jumătate din sumă a fost plătită de una din firmele lui Sebastian Ghiţă.

Toate aceste lucruri o definesc pe Codruţa Kovesi, dar pot fi şi un semnal de alarmă pentru cei care o susţin, inclusiv pentru oficialii de la Bruxelles sau ambasadele care ignoră aceste evidenţe.

Să fie clar: prin acest comportament, Laura Codruţa Kovesi face parte, mai degrabă, din grupul lui „Ceauşescu”, Sandy Bătăuşul, Mălin Bot sau Dide (cei care o şi apără în public), decît din grupul magistraţilor, căci acest tip de comportament este condamnat chiar prin legile care reglementează acest domeniu.

Vă daţi seama, dacă Laura Codruţa Kovesi devine Procuror European, că absolut orice persoană care ar fi anchetată va invoca în apărarea sa faptul că femeia aceasta nu are autoritatea morală să acuze pe cineva, din moment ce nu-şi recunoaşte propriile fapte, că minte cum respiră şi, mai presus de orice, planează asupra ei acuzaţii dintre cele mai grave!

Evident, Codruţa Kovesi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, principiu pe care ea nu l-a recunoscut aproape niciodată celor pe care i-a anchetat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 19
Ion Spânu 1818 Articole
Author

21 de Comentarii

  1. „Toţi cei care şi-au făcut treaba în magistratură au probleme”
    ..ca mare basketbalista o inteleg, ea si-a facut treaba, treaba mare pe justitie si prostii nu vad nimic.Base a tacut , coldea a facut si el dar nu mai poate, de inteles doar catrinel si iulia mai pricep cate ceva, in rest toti sunt tufa

    • Fiind o clona a Securitatii baso-joha-niste, Infractoarea nationala Kövesi minte fara sa clipeasca, precum Tatucul mongol!!! Acesta i-a transmis prin canalul basist al lui Ghita sa nu mai faca declaratii publice aberante, tangential
      indicandu-i cai de contraatac in chestiunea extradarii, justificand prezenta securistilor sub acoperire la rapirea lui Popa din Indonezia. Popa a fost atras intr-o cursa de un „prieten” sa paraseasca Insula Bali pentru a petrece cateva zile la Jakarta, unde a si fost arestat!!! Dupa mai multe luni Securitatea si Infractoarea nationala l-au preluat cu
      un avion privat, al generalului miliardar Tziriac, platit preponderent de colonelul miliardar Ghita, cu toate ca nu avusese loc un proces de extradare incheiat cu o sentinta!
      Caracterul secret al aducerii in tara DEMASCA ABSENTA UNEI SENTINTE DE EXTRADARE, in acest caz aducerea cu un avion de linie fiind fireasca, oficiala si…DE DOUAZECI DE ORI MAI IEFTINA!!!!!!!!

    • Un adevar ignorat de toata lumea: LCK nu se incadreaza in categoria persoanelor cu o inteligenta minim acceptabila functiilor pe care le-a avut, in plus, practicarea minciunii la vedere denota tare psihice grave.

    • Cel de la clape care canta pentru zeita dreptatii cu capul spar seamana cu cu taica Lazar!

    • @florin:
      exact! ati punctat esesntial, jos basca pt dvs.! coana e doar malai mare, n-are nimic folositor sub freza garcon.

  2. Ce nu stie Spanu,(e greu si informatiei sa penetreze in Craiova) e ca Irinuca e bolnava si Bunicul suphera!Irinuca a fost vizitata de la spital de Vasilica,numita (in deradere)prim ministrul Romaniei,pentru ca Irinuca face parte din marea familie socialista …

  3. Ce nu stie Spanu,(e greu si informatiei sa penetreze in Craiova) e ca Irinuca e bolnava si Bunicul suphera!Irinuca a fost vizitata la spital de Vasilica,numita (in deradere)prim ministrul Romaniei,pentru ca Irinuca face parte din marea familie socialista …

  4. Dubla măsură domină societatea noastră, tot românul o aplică. Așa suntem noi, românii, și cred că este „baza dezastrului” în care ne aflăm. Când este vorba de alții sau fapte care nu ne privesc judecăm cu o unitate de măsură, dacă suntem noi în joc sau acele fapte ne privesc, schimbăm imediat foaia și aplicăm cealaltă măsură. „Ocaua mică” este problema societății românești, sau mai bine zis lipsa verticalității. Dubla măsură este aplicată de majoritatea românilor în viața de zi cu zi, acasă în relația cu soțul/soția sau copii, la serviciu, etc. Mai avem un dar aparte acela de a linge unde am scuipat dacă interesele o cer.

  5. Ne-ne Spanule i-auziti ce spune fostu’ presh Baselu…ca pentru facerea Codurilor de la rRomanika-bramburica,cica,natia s-a imprumutat de la o banca de pe Mapamond cu 10 milioane de iEuroi pentru plata eminentelor cenusii din universitatile bastinase si a iesit ce a iesit ?!? Asta da stire…
    Ps
    Nu mai bine faceau o licitatie internationala ?!?

  6. Fostii subofiteri de securitate, dati afara pentru impotenta intelectuala, s-au reunit in jurul unei caporalese americane, cu speranta ca le da si lor doi dolari din stipendiile pe care le primeste de la stapanii ei, pentru serviciile pe care le aduce acelor stapani.

  7. Declaratiile dnei. Kovesi sunt pt presa internatiponala si pt staborul de la Bruxelles.
    Oricum informatia va fi filtrata in presa satanistilor iar staborul va hotara cum decide bulubasa Merkel.

    • La stabor se strange familia ta, vezi ca noi avem alte organizatii bai „indiene”. Noi nu suntem organizati in triburi ca la colhozul ma-ti.

    • Securist Editat care-mi folosesti piratereste, precum stapanul vostru ceacar mongol flota si locatiile intra/extravilane,
      pseudonimul „Charlie”, atacandu-l pe „Zal”, nu ai pic de bun simt si coloana vertebrala?
      Profiti de faptul ca „Zal” e amnezic vorbind de servicii secrete straine si de SRI, in loc de NOUL COMINTERN si SECURITATEA
      SUBALTERNA? Pana nu va intra in cap aceste adevaruri pe care le repet aici, nu va veti rupe de dogma marxista, ramanand niste
      simpli postaci de „dreapta”/”stanga” care ocolesc precum pe Necuratul notiunea de SECURITATE…

  8. Sintem calariti de servicii secrete straine carora SRI nu le poate face fata din diverse motive. Acestia racoleaza tot felul de oameni pe care ii cumpara, ii santajeaza, ii ameninta si care apoi raspund comenzilor. Romania este paralizata pe toate cele 4 puncte cardinale fiind fara protectie. ACesti straini se lupta si dau jos si pun, in functie de interese si perioadele de influenta, pe cei de care au nevoie. Asa s-a nascut tipul Kovesi.

    • Asa bai KGB-istule, te calaresc rusii ? Lasa bah, nu-ti fa probleme ca te expluzam curand.

  9. Ai pierdut poanta, Spanule! Si atunci a spus ca NU ESTE NICIO COINCIDENTA! Gura pacatosului adevăr grăia, caci zâna justiției pe atunci habar n-avea ce inseamna COINCIDENTA! Între timp, au luminat-o probabil ghedesistii ei…

  10. D-na Kovesi face parte din gruparile de tineret nemultumite de felul cum conducerile statelor statueaza si aplica dreptatea.Oamenii mai in varsta sunt si ei nemultumiti dar spre deosebire de tineretul lipsit de experienta si de cultura,sunt neincrezatori in posibilitatea reala de a aplica dreptatea.Asa s-a intamplat in anii 30 cu miscarea legionara deviata pentru a o compromite si cu situatia din tara noastra in perioada 1950-60.In anii comunismului tineretului i s-a dat liber sa se manifeste ,securitatea si militia fiind compuse numai din tineret.PCR ,la inceput nu le-a impus nici o restrictie.Proprietatea in comunism nu mai era garantata deci posesorul unei averi iesite din comun era sigur un infractor si ca urmare pentru pedepsire nu se cereau atatea dovezi ca acum.Nici legea nu le cerea, astfel incat poporul in majoritate era multumit de acea dreptate.D-na Kovesi impreuna cu grupul ei de tineri au crezut cu naivitatea specifica ca au fost pusi sa faca dreptate si au confundat epoca:s-au trezit ca inoata intr-o mare de infractori. (infractionalitatea a inceput cu persoanele din cnducerea statului si a coborat incet la baza,prin exemplu personal).Cercetarile au fost facute pe criteriul anilor comunismului;cine are o avere mare este sigur infractor si trebuie pedepsit.Interceptarile facute,in masa,anterior,au fost de mare ajutor deoarece au reusit sa tempereze unii judecatori.Au vrut sa aplice insa legile comunismului in capitalism .Acum vechea zicala antebelica este la putere:hotul neprins ,negustor cinstit.

  11. „toată lumea vrea s-o împiedice să ajungă Procuror general”
    Fierbe saingele in voi cand vedeti ca Dragnea are 10% din procentul de incredere a populatiei pe care il are Kovesi. Si cate articole ati scris… Pana si dl. Nistorescu scrie zilnic un articol despre Kovesi. Scriu si jurnalistii acolo unde pot sa faca un ban. Cinstit?

    • Luluto, ai ajuns sa te lauzi singura pe net sub pseudonimu „ena”? Rau ai ajuns..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.