Codul Administrativ a fost publicat în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență privind Codul administrativ a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial, la 10 zile după ce a fost adoptată de către Guvern. Executivul a adus modificări actului normativ și săptămâna aceasta.
Astfel a fost modificat articolul 94 referitor la folosirea limbii minorităților naționale, în sensul în care autoritățile locale pot decide, prin hotărâri de consiliu, utilizarea limbii minorităților în unitățile administrativ teritoriale și în cazul în care nu este atinsă ponderea de peste 20% de reprezentare.
„(1) În unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceștia, și a limbii minorității naționale respective, în conformitate cu prevederile Constituției, ale prezentului cod și ale tratatelor internaționale la care România este parte. (2) Autoritățile administrație locale prevăzute la alin. (1) prin hotărâre, pot decide asigurarea folosirii limbii minorităților naționale în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale nu ating ponderea prevăzută la alin. (1)”, arată articolul 94, în forma publicată, vineri, în Monitorul Oficial.
De asemenea, o altă modificare adusă OUG privind Codul administrativ îi dă rang de ministru secretarului general al Guvernului, precum și posibilitatea de a avea la SGG și alți secretari de stat, nu doar secretari general adjuncți.
„Guvernul are un Secretariat General care este condus de secretarul general al Guvernului care are rang de ministru, numit prin decizie a prim-ministrului. Secretarul general al Guvernului este ajutat de unul sau mai mulți secretari general adjuncți care au rang de secretar de stat, numiți prin decizie a prim-ministrului, precum și, după caz, de unnul sau mai mulți secretari de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului”, potrivit articolului 20 al actului normativ publicat în MO.
De asemenea, Guvernul a adus modificări pentru clarificarea procedurii legate de trecerea unui bun din domeniul public al statului în cel al unităților administrativ teritoriale. Astfel ministerele pot inițiat actul normativ pentru procedura mutării bunului respectiv din domeniul public în cel al unităților administrativ teritoriale.
Ordonanța de Urgență include și o prevedere care îl obligă pe șeful statului să se pronunţe în termen de zece zile cu privire la numirea unui membru al Executivului.
„(3) Președintele României numește în funcție persoana propusă de prim-ministru în termen de 10 zile de la înregistrarea propunerii sau în același termen, în condițiile alin. (4) sau (5), motivează, îi comunică prim-ministrului și face public refuzul numirii în funcție. (4) Președintele României poate refuza, motivat, orice propunere a prim-ministrului pentru numirea în funcția de membru al Guvernului în situația în care persoana propusă nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 17 sau, cu privire la această persoană, au intervenit cazurile de încetare a funcției de membru al Guvernului prevăzute de art. 42 lit. c), e) și f)”, potrivit articolul 47 al OUG publicată în Monitorul Oficial.
De asemenea, validarea mandatelor consilierilor locali prin hotărârea instanţei, nu a comisiei de validare, cum era până acum.Tot prin Codul administrativ redevenţele obţinute prin concesionare din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă se constituie venit la bugetul local. 40 la nivelul bugetului local al judeţului pe pe teritoriul asupra căruia există activităţi de exploatare şi 40% la bugetul local al comunei, oraşului sau municipiului şi 20% la bugetul de stat. Trebuie să beneficieze şi autorităţile locale de bogăţiile subsolului, nu doar Guvernul României”, afirma ministrul Dezvoltării Daniel Suciu, după adoptarea ordonanței de urgență.
Acesta a mai spus atunci că aleșii locali vor avea diverse obligații, printre care cea mai importantă ar fi faptul că vor răspunde exclusiv pentru aprecierea necesității și oportunitatea actelor administrative.
„Aleşii locali vor răspunde exclusiv pentru aprecierea necesităţii şi oportunitatea actelor administrative. Acest lucru nu înseamnă că nu răspund pentru legalitate. Pot înţelege poziţia sindicatelor din administraţie, pot înţelege până la un anumit punct ipoteza conform căreia orice nobil pune un funcţionar public să facă o ilegalitate şi doar funcţionarul public răspunde. Acest lucru este fals. Niciodată, niciun ales local nu trebuie să oblige un funcţionar public să încalce legea. Însă există funcţionari care refuză să semneze un act administrativ deşi ştiu că acest lucru este perfect legal. Dacă ne dorim ca fiecare să aibă responsabilitatea funcţiei sale, acest lucru trebuie să se întâmple şi în administraţia publică locală. Despre schimbarea modalităţii de adoptare a unor anumite acte normative, respectiv hotărârile consiliului local sau judeţean care se vor adopta cu majoritate absolută, respectiv jumătate plus unul din numărul consilierilor în funcţie. Singura excepţie va fi cea de înstrăinare a bunurilor imobile care rămân în continuare cu două treimi din numprul consilierilor în funcţie”, a conchis Daniel Suciu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Cel mai tare si mai mult imi place cum Dancila a ajuns sa distruga total administratia de stat din Romanica! Pe langa faptul ca a bagat strambe intre primar, viceprimar si functionarii care prasesc (transpira)prin primarii cu pensiile nesimtite ale primarilor si viceprimariilor, desteapta lui Dragnea a bagat si zanzanie romani si maghiari. Chiar asa de jos a ajuns PSD-UL?

  2. Bravo!!! doamna prim ministru Dăncilă. Înconștientă și iresponsabilă cum sunteți ați desfiițat autoritatea românescă asupra teritoriului României. Doamna ministru Andronescu să introducă repede limba maghiară obligatorie ca materie la clasele de limba română din școlile din săcuime și localități cu populație majoritar maghiară din județele Oradea, Satu Mare, Târgu Mureș, Sălaj să poată face locuitorii români o cerere în ungurește, ucraineană (Poienile de sub munte) turcă (Dobrogea) etc.. la Primărie și să știe citi și înțelege rezoluția primarului, sau să știe vorbi la audiență sau cu funcționarii din primarii, care, unii, și până acum refuzau să răspundă dacă nu vorbeai ungurește. “Vai de biet român săracul! / Îndarăt dă tot ca racul, /…/ Nici îi vară vara lui, / Și-i străin în țara lui./ …Cine au-îndragit străinii / …/ Mânca-i-ar casa pustia, Și neamul nemernicia! (M. Eminescu)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.