Magistraţii Curţii Constituţionale au declarat, vineri, parţial neconstituţional Codul de Procedură Penală, au declarat surse din cadrul Curţii. Astfel, proiectul de lege a fost declararat parţia neconstituţional şi trebuie să se întoarcă în Parlament pentru a fi pus în acord cu observaţiile făcute de judecători. Proiectul PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală a fost votat în 18 iunie de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională.
”Sesizările ICCJ, PNL-USR şi Preşedinţie au fost conexate. Cu unanimitate de voturi am admis obiecţia de neconstituţionalitate pentru unele articole şi tot cu cu unanimitate de voturi am respins alte sesizări cu privire la alte articole”, au declarat surse juridice, citta de mediafax.ro.
Pe 10 iulie, preşedintele Klaus Iohannis, i-a transmis o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care solicită ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
„Atât forma adoptată de Senat, cât şi forma adoptată de Camera Deputaţilor diferă de scopul iniţial al legii. Dacă, potrivit expunerii de motive, scopul iniţiatorilor era precis determinat şi limitat la punerea în acord a Codului de procedură penală cu un număr de 18 decizii ale Curţii Constituţionale sau cu prevederile celor două directive europene, expunerea de motive menţionează necesitatea intervenţiei asupra unui număr de 35 de articole din Codul de procedură penală, forma adoptată de Camera decizională intervine asupra a 199 de articole din Codul de procedură penală” se arată în sesizarea trimisă de Klaus Iohannis lui Valer Dorneanu.
Prin urmare, susţine şeful statului, modificările realizate în cadrul procedurii derulate în cele două Camere ale Parlamentului diferă semnificativ de voinţa politică a autorilor propunerii legislative, motiv pentru care prin raportare la scopul iniţial al legii, a fost încălcat principiul bicameralismului.
De asemenea, pe 21 iunie, PNL şi USR au sesizat Curtea Constituţională în legătură cu proiectul care modifică prevederile Codului de procedură penală. Opoziţia argumentează că încalcă în primul rând principiul bicameralismului, iar circa 100 de articole care se bat cap în cap sunt neconstituţionale.
În sesizarea adresată Curţii Constituţionale, PNL şi USR precizează că proiectul de lege încalcă principiul bicameralismului consacrat de art.61 alin. (2) şi art.75 din Constituţia României.
„Este evident aportul semnificativ cantitativ, dar şi calitativ pe care îl aduce legea în forma trimisă la promulgare, faţă de forma supusă dezbaterii Camerei de reflecţie. Aşa cum s-a arătat şi în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, principiul bicameralismului trebuie să concilieze structura bicamerală a Parlamentului nostru – bicameral atât în sens instituţional, cât şi funcţional -, adică să permită fiecărei Camere să-şi exprime voinţa politică în privinţa unei anumite problematici supuse legiferării, cu respectarea prevederilor art. 75 din Constituţie referitoare la ordinea de sesizare a celor două Camere în funcţie de categoriile din care fiecare propunere legislativă sau proiect de lege face parte, dar şi cu respectarea art. 61 din Constituţie, în virtutea căruia legiferarea este opera întregului Parlament, ca entitate unică şi suverană”, se arată în textul sesizării partidelor din Opoziţie.
PNL şi USR susţin, în document, că este „contrar principiului bicameralismului ca reglementări de substanţă, care se îndepărtează de concepţia originară a legii şi care îi conferă acesteia o altă configuraţie, să fie adoptate de forul decizional, fără ca acestea să fi fost dezbătute şi de prima Cameră. O astfel de procedură echivalează cu eliminarea primei Camere, în calitate de prim-legiuitor sau „prim cititor” al legii, şi transformarea Parlamentului într-unul unicameral, cel puţin sub aspect funcţional”.
Ce amendamente se numără printre modificări
Pe 18 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind Codul de procedură penală, prin care procurorii vor avea interdicţie de a da informaţii în timpul urmăririi penale a unor persoane, după ce Comisia pentru legile justiţiei a dat în aceeaşi zi raport favorabil acestei iniţiative.
Printre modificări se numără faptul că procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de cel mult 30 de zile, care poate fi prelungit cu cel mult 160 de zile, iar dacă probele dintr-o înregistrare sunt obţinute în mod nelegal, procurorul poate să le distrugă şi întocmeşte un proces-verbal în acest sens şi îl va depune la dosarul în cauză. De asemenea, măsura arestării preventive poate fi luată numai dacă din probe rezultă dovezi sau indicii temeinice. În forma actuală, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, dar fără a fi specificat un termen limită.
Modificarea adusă în cazul arestării preventive este că judecătorul sau instanţa de judecată poate decide măsura arestului preventiv doar dacă din probe rezultă probe sau indicii temeinice, fiind eliminată formularea “suspiciuni rezonabile”.
Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii, numai dacă din probe rezultă probe sau indicii temeinice. Într-o altă modificare a fost introdusă sintagma “în mod excepţional” şi “motivată” în ceea ce priveşte aducerea cu mandat a unui suspect sau inculpat. “Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, numai în mod excepţional şi motivat, dacă această măsură se impune în interesul rezvolvării cauzei”, potrivit amendamentului adoptat de Comisia specială.
O altă prevedere introduce un termen de până la 6 luni de la săvârşirea unei infracţiuni pentru depunerea unui denunţ “Pentru ca o persoană să beneficieze de dispoziţiile referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă, denunţul trebuie să fie depus într-un termen de maxim 6 luni de la data la care persoana a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii”, spune amendamentul.
Deci un nr. de 65 articole din CPP SUNT NECONSTITUTIONALE …fara interventia CCR , romanii ar fi fost judecati si dupa aceste articole ! Asa legifereaza majoritatea PSD-ALDE-UDMR , INDIFERENTA si nepasatoare la ce si cum voteaza !
deci pe langa 53 de articole cerute de ccr si ue, au mai bagat dela ei inca 146. mincinosi ordinari!