Codul Muncii de „Unu” Martie

Mărturisim că nu ne pricepem la nici un fel de coduri. Nici cifrate, nici juridice, de onoare, civil sau roman, al muncii, în nici un caz. Dar trăim – încă – în România, printre oameni obişnuiţi care duc o viaţă tot atât de obişnuită. Cu toate codurile incluse. Cum-necum, cu bune şi rele. Neobişnuitul intervine atunci când începem să-i vedem şi să-i ascultăm la televizor – unde altundeva ar îndrăzni să-l aducă dna consilier Andreea Vass pe dl Emil Boc şi să-l plimbe prin Cişmigiu precum Doamna cu căţelul pe chei la Yalta? – pe prim-ministru perorând cu aerul lui de dirigintă veşnic ofuscată.

Dacă preşedintele Traian Băsescu e mare maşter în a inventa şi propune mereu teme de bombăneală – nu care cumva să stăm 24 de ore liniştiţi -, premierul Emil Boc este o maşină de râşnit cuvinte. Macină vorbe, trăncăneşte incontinent şi inconsistent, mereu iritat şi mereu anunţând lucruri care nu pot fi anunţate. S-o fi născut eternitatea la sat, cum spunea distinsul ardelean acad. Lucian Blaga, dar şi prostia o fi apărut de undeva. Cum adică de la 31 martie, fix, am ieşit din criză? Anunţ zăpăcitor. De la câte fire de nisip începe o grămadă era una dintre interogaţiile gândirii greceşti din antichitate. Şi nici până azi nu ştim. În schimb ştie dl Emil Boc că de la unu – ce duios şuguie proful ardelean acest unu, precum strămoşii lui Agârbiceanu şi Coşbuc (cum de nu s-au gândit liderii sindicali să înveţe membrii diverselor confederaţii Noi vrem pământ!, care începe cu acel teribil strigăt Flamând şi gol, făr’ de-adăpost…) – aprilie criza s-o gătat. Bravos, naţiune, mândru cârmaciu’! Revenind, nu ştim coduri, trăim însă o realitate imediată. Mâncarea s-a scumpit, serviciile se tot scumpesc, benzina nu se ştie unde va ajunge – ne asigură dl Adrian Vasilescu, alt mare povestitor de la BNR, că nu va depăşi 6 lei litrul, şapte sau opt în nici un caz -, întreţinerea şi aşa e mare, nimic nu e sigur, de azi pe mâine.

Dacă populaţia României este mai interesată de divorţul soţilor Columbeanu, asta ar fi altă căciulă decât situaţia din vămi şi a dlui Sorin Blejnar. Mahărul pus să controvămuiască vămile, şi care, hodoronc-tronc, numeşte la Vama Bucureşti un terchea-berchea fără nici un fel de expertiză profesională. Obrăznicia şi tupeul ţin de profesionalismul noii clase de ciocoi. Ciocoi care nu au nici o treabă cu Procesul şi Condamnarea Comunismului cu care ne omoară ceas de ceas gureşele primadone ale elitelor filobăsesciene. Căci, dacă putere şi bani estem, totul se face, ca să vorbim ca în Portul Constanţa. Cel cu potenţial criminogen, cum ne anunţa dl Daniel Morar. Cel care, alături de dna Kovesi şi dl Predoiu, este una dintre vestalele dreptăţii şi eticii capitaliste din România de azi. Şi cu codul muncii cum rămâne? Toată lumea – mai puţin pedeleii – bombăne şi protestează că nu e bine. Dar cine ştie în ţara asta ce e bine şi ce nu? Că diferenţa dintre bine şi rău e depăşită de mult şi noi ne descurcăm orice ar fi şi oricâte coduri ale muncii ar vor vota parlamentarii puterii şi cei afiliaţi lor. Dar de ce să ne necăjim şi să punem la inimă. Deja a venit Unu Martie, ghioceii sunt proaspeţi ca bujorii din obrăjorii fetelor şi toată lumea e fericită că mărţişoarele nu sunt mai scumpe ca în anii trecuţi. Păi nu anunţa dl Emil Boc că criza a trecut deja? Poftim dovada! Şi codul muncii pe deasupra. Ce frumos, doar munca l-a creat pe om.

Dar pe dl Emil Boc cine l-a creat? Greu de dat un răspuns.