Cogitus interruptus, sau intelighenţia romîneză cernobîlizată

Cogitus interruptus, sau intelighenţia romîneză cernobîlizată (nimic despre pseudo-alegeri). Este titlul unuia articol postat pe https://www.7iasi.ro/

„despre sterpăciunea întru fiinţă a noicismului castrator și rolul ei toxic în castrarea endemică de azi“, scrie autorul care continuă:

„Episodul e public, povestit în scris de însuşi Andrei Pleşu, fiul iubit întru care Noica, noesisceşte, a binevoit : junele discipol scrisese, în Secolul XX , un articol despre patriotism, în răspăr cu demagogia lăbărţată a comunismului ceauşist ; iar magistrul păltinişan l-a mustrat, blînd, zicîndu-i că el, emulul nousului rafinat, trebuie să se ocupe de Platon, eoni, lucrul-în-sine, nu de mărunţişurile vulgare, destinate plebeilor minţii .

În acest episod, aparent neînsemnat, stă ascunsă una din explicaţiile esenţiale ale alienării în care a fost Romînia ceauşistă şi continuă să fie Romînia post-ceauşistă . Iar gradul de colaborare al mitului Noica cu regimul comunist e doar un detaliu al tabloului . Ceea ce contează e felul direct în care un reper intelectual şi moral dintr-o epocă dictatorială devine un virus cancerigen al complexului Stockholm, sfătuindu-şi discipolul să ignore, de fapt, o valoare esenţială despre care ne învaţă filosofia : libertatea .
Ce altceva decît îndemn la alienare morală e acest îndemn al lui Noica înspre turnul de fildeş , în vremurile cînd libertatea era pusă în genunchi, cu căluş în gură ? Şi ce altceva decît alienare în masă a produs, în cea mai mare parte, casta de emuli noicişti, dincolo de aparenta lor gesticulaţie retorică, de apărători ai libertăţii ? Cu voie de la poliţie, dacă se poate …
Dacă lăsăm la o parte perdeaua de fum retoric, produsă de aceşti vajnici atleţi ai pseudo-libertăţii , vedem o lungă listă de pactizări cu puterea de diverse culori, listă în care campion e multiplul ministru & belfer de stat Pleşu  . Da, ştiu, replica clasică e asta : e mai bun Sălcudeanu decît Pleşu, sau Buzura decît Patapievici ?
Nu despre asta e vorba . Ci despre o realitate sinistră şi cancerigenă : de fapt, şi noiciştii şi neo-comuniştii intelighenţiei romîneze sînt doar două feţe ale aceleiaşi medalii, multiplicate, cvasi-identic, în monezi care au umplut pînă la refuz peisajul romînez . Adică poliţiştii buni şi poliţiştii răi . La fel cum Noica era , sintetic, ” doi într-unul „ : magistru subversiv, de uz intern, pentru tinerii intelectuali care refuzau comunismul, şi agent de influenţă al regimului comunist, de uz extern, pentru naivii din exil .

De asta Romînia e acum, după mai bine de un sfert de secol de libertate, în starea larvară şi sufocantă pe care toţi o acuză, dar prea puţini o radiografiază corect . De asta impunătoarea cohortă de ucenici noicieni n-a produs, în mod real, nici un gram de paşoptism vindecător . Ci doar kilograme de confeturi dulci şi sterpe, care produc doar delectare intelectuală, nu şi vindecare socială . De asta n-am avut un Havel preşedinte, ci un Miluţă-om-spăimit . De asta n-am avut un Walesa electricianul preşedinte, ci un Băsescu marinarul securist . De asta un tomograf ca Paul Goma e ostracizat din toate părţile, şi nu celebrat, de asta nu s-a mai întors deloc în Romînia, deşi e unul dintre puţinii eroi vii ai epocii comuniste .
Dar, desigur, în Coreea de Nord e şi mai rău . Să ne bucurăm, deci, de frumuseţea estetică . Doar ea, precum a zis nemuritorul Gambetta, ne va salva . Ori Salva-Vişeu . Dar acesta, precum ar zice magistrul Noica, e doar un amănunt pentru vulg.“

Lucian Postu

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Lucian Postu 158 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Ai buni s-o dus. De ramas, or ramas cirucurile! Io, unul, nu dau doi bani gauriti pe maculatura noicistilor. Daca vreau sa ma destept, citesc Biblia ortodoxa si Sfintii Parinti. Desi nu merit ca Dumnezeu sa-mi faca onoarea de a cina in casa mea, pentru ca sunt mai mult Eu decat El, tot imi face surpriza de a intra pe furis pentru a-mi lasa cate un cadoas, fie el si o nuielusa. Desteapta-te, ba romane, ca lumea geme de prostie! Vrei „o Romanie ca afara” pentru ca esti prost, ca daca erai destept, starpeai buruienile si iarba cea rea din Gradina Maicii Domnului si traiai ca in sanul lui Avram!

  2. Trebuie sa facem diferenta intre faptul ca aia isi aroga drept maestru pe Noica , un ganditor , si tribulatiile intelectuale si politica ale „noicistilor „. Ce Iisus a fost de vina cu ceva pt comportamentul lui Juda , ucenicul sau ?

  3. Dle Postu, pana la aruncarea pe piata a numelor de „dizidenti” Havel si Walessa am citit cu entuziasm analiza dvs, mai ales ca ati dat jos de pe soclu un alt mit fabricat de bolsevici, mitul Noica. In 1968 Havel si in 1980 Walesa au intruchipat doua diversiuni colosale ale comunitatii sovietice de informatii!!! Cei doi nu se deosebesc cu nimic de Emilutz Tzapul, in afara de dimensiunile diversiunilor, diversiunea „Balconul Universitatii” fiind una insignifianta, incomparabil de mai mica importanta. Intelectualul Havel a canalizat la comanda sovietica anticomunismul ceho-slovac
    pentru a permite interventia tancurilor Tratatului de la Varsovia pentru a-i strivi sub senile pe acesti naivi patrioti
    care au renuntat la „rezistenta pasiva”!!! Daca ati cunoaste istoria marxismului, ati cunoaste sutele de alte diversiuni asemanatoare din ultimii 170 de ani! De exemplu Ungaria 1956 a avut o mult mai mare amploare, cu sute de mii de morti, Budapesta fiind a treia oara distrusa in lupte de strada si in 1918, Bela Kun, si in 1944 trupele sovieto-romane!!!
    „Electricianul” Walesa a fost debarcat in portul Gdansk de o vedeta militara a Armatei Rosii exact in ziua cand adunarea sindicalistilor urma sa o aleaga presedinte pe o macaragitza, anticomunista autentica, cu antecedente in ultimii 10 ani, Anna Walentynowicz. Diversiunea poloneza din 1980 a fost monitorizata de ILEGALUL bolsevic in sutana, Wojtyla, unul dintre cei mai longevivi papi dintr-o istorie milenara, celebritatea fiindu-i completata prin inscenarea unui atentat al unui agent al Securitatii bulgare trecut anterior pe la Bucuresti,turc de origine. Va aduc la cunostinta ca nu a existat niciun
    dizident anticomunist veritabil in istoria marxismului, numai agenti provocatori, Romania exceland…

    • @Charlie-pai si ii dati toate informatiile astea mura-n gura, domnului doctor docent la bbc? Asteptam cu real interes replica cu „multumesc” din partea lui.

  4. „chaplin”, bascalia nu este intotdeauna demna si nici nu poate amorsa o comunicare decenta, numai replicile pline de miez!
    Daca te semnai ca de obicei si nu cu charlie „chaplin”, poate te luam in serios… Prin dialog ne imbogatim cu conditia respectului reciproc! Nu e cazul securistilor care intoxica la comanda, pe acestia fiind nevoiti sa-i trimitem unde le e locul cu duritatea corespunzatoare,,,

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.