Unsprezece militari și-au pierdut viața după prăbuşirea unui aparat al forțelor aeriene din Columbia, au informat vineri forțele aeriene columbiene (FAC), citate de AFP, potrivit Agerpres.
‘Vineri seară, un avion de tip CASA 235 de transport s-a prăbușit în zona Las Palomas, municipalitatea Agustin Codazzi din departamentul Cesar, cu 11 persoane la bord’, potrivit unui comunicat al FAC, care s-a referit la o pană de motor.
Zona Las Palomas este situată la aproximativ 780 de kilometri nord-est de capitala țării Bogota.
‘Deplângem un accident teribil al unui avion CASA în care și-au pierdut viața 12 eroi ai forțelor aeriene ale Columbiei. Transmitem condoleanțe familiilor acestora’, a scris șeful statului pe contul său de Twitter.