Comisia de învăţământ a aprobat includerea clasei a IX-a la gimnaziu

Membrii comisiei au votat astfel varianta propusă de Guvern, împotriva acesteia pronunţându-se doar reprezentanţii PSD, anunţă Mediafax. În timpul dezbaterilor, reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au susţinut ca învăţământul obligatoriu să fie cel tradiţional, adică să rămână cum este în prezent, de patru ani ciclul primar, patru ani ciclul gimnazial şi patru ani cel liceal.

Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au susţinut, fără succes, că varianta propusă de Guvern va avea drept consecinţe creşterea numărului de tineri care nu vor mai urma cursurile liceale şi creşterea numărului de muncitori necalificaţi.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, prezent la dezbateri, a susţinut varianta Guvernului, arătând că aceasta este "o măsură fundamentală" şi că trecerea clasei a IX-a la gimnaziu este prevăzută pentru elevii care încep în acest an clasa a V-a.  

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.