Comisia Europeană și-a îmbunătățit estimările privind avansul economiei românești

Comisia Europeană (CE) a revizuit în urcare, la 4,4%, estimările referitoare la creșterea economiei românești în acest an, avansul urmând să încetinească la 3,7% în 2018, conform previziunilor economice de iarnă publicate luni de executivul comunitar.

Estimările au fost revizuite în urcare față de previziunile din toamnă, când Executivul comunitar estima că economia românească va înregistra un avans de 3,9% în 2017 și unul de 3,6% în 2018.

„Creșterea reală a PIB este estimată să rămână solidă în intervalul de prognoză, susținută de relaxarea fiscală și majorarea salariilor. Șomajul a scăzut semnificativ în 2016 și se preconizează că va rămâne stabil la un nivel redus (…). Deficitul guvernamental este preconizat să crească în urma reducerilor de taxe și a majorărilor de cheltuieli publice”, se arată în raportul Comisiei Europene, potrivit Agerpres.

În ceea ce privește deficitul public, conform noilor estimări, deficitul public ar urma să ajungă la 3,6% din PIB în 2017, față de 3,2% cât estima în toamnă, pentru ca în 2018 să ajungă la 3,9% din PIB.

„Bugetul pe 2017 adoptat de noul Guvern conține mai multe reduceri de taxe (în special eliminarea contribuțiilor sociale pentru pensii mici) la care se adaugă majorarea cheltuielilor pentru pensii și salarii în sectorul public. În consecință, deficitul guvernamental este preconizat să crească la 3,9% din PIB în 2018 din cauza efectelor majorării semnificative a pensiilor programată pentru luna iulie 2017”, avertizează Comisia Europeană.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.