Decizia Comisiei Iordache privind instanțele militare

Comisia pentru legile justiţiei condusă de Florin Iordache a respins, luni, cu majoritate de voturi, amendamentul CSM, susţinut de UNJR, la Legea 304/20004 privind organizarea judiciară, prin care se desfiinţau instanţele militare.

Amendamentul în cauză viza ca din textul actual al legii, respectiv „Justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: a)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b)curţi de apel; c)tribunale; d)tribunale specializate; e)instanţe militare; f)judecătorii”, să fie eliminate instanţele militare.

Reprezentantul UNJR a precizat că susţine desfiinţarea instanţelor militare invocând numărul de personal redus precum şi numărul de cauze redus.

„Problema desfiinţării nu e nouă, dar nu e nici simplă. Sunt argumentru pro, contra. CSM a susţinut tradiţional desfiinţarea acestor instanţe. De partea cealaltă, s-au invocat argumente ce ţin de buna funcţionare a Armatei, necesitatea de a specializa magistraţii pe infracţiuni militare. Miniştrii Apărării, tradiţional, indiferent de partid, au invocat aceste argumente şi de aceea toţi miniştrii Justiţiei au ezitat în a lua o decizie, mai ales că nu există un studiu de impact”, a precizat deputatul PNL Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei, citat de Mediafax.

Acesta a susținut că ar fi o greşeală luarea unei decizii „pe picior” fără un punct de vedere al MApN şi fără un fundament al MJ. Predoiu a cerut ca amendamentul să fie lăsat deoparte până vor exista aceste puncte de vedere.

În favoarea menţinerii instanţelor militare au pledat preşedintele Comisiei, deputatul PSD Florin Iordache, precum şi senatorul PSD Nicolae Moga.

Supus la vot, amendamentul a fost respins cu majoritate de voturi, înregistrându-se 5 abţineri, din partea reprezentanţilor opoziţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Nimic mai definitoriu pentru gândirea și rezultatele Comisiei speciale parlamentere Iordache, garanția PSD privind reformare Legilor justiției, decât formularea farfuridistă “reformarea să se facă, dar fără să se schimbe nimic”!

  2. Cum sa desfiintezi instantele militare? Atunci desfiintam si Armata, si cauzele actuale si viitoare? Ce treaba au juristii cu volumul de munca de la Instantele militare? Putin si bun, sau Portocala mult si prost?In vreme de razboi cine ar judeca?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.