Potrivit News.ro, Comisia americană susține că oficialii europeni s-au întâlnit cu reprezentanții rețelelor sociale înainte de cel puțin opt scrutine electorale. Aceste întâlniri ar fi avut scopul de a limita anumite mesaje politice în zilele dinaintea votului. Statele vizate de aceste practici începând cu anul 2023 sunt Irlanda, Franța, Olanda, Slovacia, Moldova și România.
„Se pare că interferenţa în alegeri este ceva obişnuit pentru Comisia Europeană. Înaintea a cel puţin opt scrutinuri din şase ţări europene, începând din 2023, Comisia s-a întâlnit cu reprezentanţii platformelor pentru a-i presa să cenzureze discursul politic în zilele dinaintea votului”, susţine Comisia Juridică pe reţeaua X.
Cazul alegerilor prezidențiale din România
Noile date arată că platforma TikTok nu a identificat dovezi ale unei campanii rusești coordonate pentru Călin Georgescu. Această acuzație a reprezentat motivul principal pentru care instanța din România a decis să anuleze rezultatele de la urne. Documentele nepublice menționate de oficialii americani contrazic varianta oferită inițial de autoritățile de la București.
„Iar noi documente, nepublice, aruncă îndoieli asupra acuzaţiilor privind interferenţa rusă care a făcut ca o instanţă din România să anuleze rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2024 din ţară”, afirmă Comisia Juridică.
Finanțarea campaniilor pe TikTok
Reprezentanții TikTok ar fi informat Comisia Europeană că nu există probe pentru o implicare a Rusiei în favoarea candidatului câștigător. Conform sursei citate, informațiile apărute ulterior indică o altă sursă de finanțare pentru clipurile video de pe platformă. Banii ar fi provenit, în realitate, de la un alt partid politic din interiorul României.
„De atunci, relatările publice au arătat că presupusa campanie rusească pe TikTok a fost finanţată, de fapt, de un alt partid politic din România”, mai susţine Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor.
America să se uite in Marea Moarta a democratiei sale și să restituie Europei (Frantei) Statuia Libertății. De fapt si de urgență!…
Unul din motivele anulării alegerilor a fost nedeclararea surselor de venit pentru campania electorală a lui Georgescu. Dacă un partid din România a susținut campania electorală a șarlatanului, acesta trebuia să declare de unde vin banii. Faptul că tiktok nu a găsit dovezi că Rusia s-a amestecat în alegeri nu mă miră. Tiktok e chinezesc și nici rușii nu au intervenit pe față ca să fie ușor de detectat. Dacă comisia aia americană are dovezi din documentele românești nepublicate, să ni le arate și nouă și să ne spună și cum a avut acces la ele.
S-su scremut munții și a ieșit un șoarece. La ora actuală, politica lui nenea Trump este o confruntare nesabuita cu Europa, in care țara noastră, suverană totusi, a fost manjita de „suveranistii” de hârtie igienică. E un joc mizerabil. Incredibil! SUA, in care democratia a devenit perisabila, consideră că nu Rusia cu ale sale razboaie informationale este o amenințare, ci Uniunea Europeană, cu ale sale valori democratice. America, din pacate, nu va avea tihnă decât in ziua in care va reuși să termine odată cu Ucraina avresata, cu Europa amenințată, cu Canada, cu Groenlanda vs Islanda, cu Japonia, cu Laponia etc.
Toate bune și frumoase! UE a intrat în clenci cu Musk exact pe tema cenzurii în media electronică, până la urmă AUR are dreptate sau nu? A fost sau n-a fost lovitură de stat? Noi cu cine votăm?
NATO = o făcătură militară
UE = o farsă demokratica , în fapt o dictatura a nefericitelor țări europene care s-au predat cu arme și bagaje unor INSTITUTII CORPORATISTE .
PS_ rog pe cei care-si amintesc să spună cind au votat : INTRAREA României în U.E. și NATO.
Ziua , data , ora , etc …..
Se stie ca peneleul a sustinut pe Georgescu in campanie impotriva lui Simion, insa au facut-o atat de bine, ca era sa castige, si atunci au anulat alegerile si au lansat povestea cu rusii.
Subiect sensibil pentru uzurpatori și mașina lor de propaganda. Probabil din această cauză nu e publicat niciun comentariu la articol. Poporul român are dreptul să-i demită prin oricare mijloace pe mafioții din fruntea statului eșuat.
Nu conteaza. Important a fost ca in scaunul prezidential sa ajunga un reprezentant al Sistemului si al intereselor UE in romania.
Si-l avem in persoana docilului servitor Nicusor. Slava CCR care a facilitat acest rezultat fara remuscari morale sau profesionale dovedind daca mai era nevoie, ca scopul scuza/sfinteste mijloacele.
p.s. rugam propagandistii oficiali si voluntari sa-si adapteze mesajele cf. noilor realitati, ca UE a interferat nu Rusia. Si ca e bine ca rezultatul sa fie stabilit de Ursula prin inst. statului roman si nu de votul de la urna a romanilor.
N-o sa va fie greu la caracterul vostru.
Mare rușine, mizeriile nostre interne să fie rezolvate de alte state. Vorba poetului, unde ești tu Țepeș, doamne.
Vraja marii! Zele se amestecă în alegerile din Ungaria la fel ca în România!