SUA acuză Comisia Europeană de interferenţe în alegerile din România

Comisia Juridică din SUA susține că oficialii europeni au cerut platformelor online cenzurarea discursului politic în România. Noi date arată că TikTok nu a găsit probe privind implicarea Rusiei în alegerile din 2024. Campania ar fi fost finanțată, de fapt, de un partid politic român.

De Bianca Dumbraveanu - redactor
SUA acuză Comisia Europeană de interferenţe în alegerile din România

Comisia Juridică din SUA susține că oficialii europeni au cerut platformelor online cenzurarea discursului politic în România. Noi date arată că TikTok nu a găsit probe privind implicarea Rusiei în alegerile din 2024. Campania ar fi fost finanțată, de fapt, de un partid politic român.

Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din SUA susține că instituția europeană a presat platformele online să cenzureze discursul politic. Oficialii americani afirmă că aceste acțiuni au vizat scrutine din mai multe țări europene, inclusiv din România. Documente noi pun la îndoială dovezile privind interferența rusă care a dus la anularea alegerilor prezidențiale românești din 2024.

Potrivit News.ro, Comisia americană susține că oficialii europeni s-au întâlnit cu reprezentanții rețelelor sociale înainte de cel puțin opt scrutine electorale. Aceste întâlniri ar fi avut scopul de a limita anumite mesaje politice în zilele dinaintea votului. Statele vizate de aceste practici începând cu anul 2023 sunt Irlanda, Franța, Olanda, Slovacia, Moldova și România.

„Se pare că interferenţa în alegeri este ceva obişnuit pentru Comisia Europeană. Înaintea a cel puţin opt scrutinuri din şase ţări europene, începând din 2023, Comisia s-a întâlnit cu reprezentanţii platformelor pentru a-i presa să cenzureze discursul politic în zilele dinaintea votului”, susţine Comisia Juridică pe reţeaua X.

Cazul alegerilor prezidențiale din România

Noile date arată că platforma TikTok nu a identificat dovezi ale unei campanii rusești coordonate pentru Călin Georgescu. Această acuzație a reprezentat motivul principal pentru care instanța din România a decis să anuleze rezultatele de la urne. Documentele nepublice menționate de oficialii americani contrazic varianta oferită inițial de autoritățile de la București.

„Iar noi documente, nepublice, aruncă îndoieli asupra acuzaţiilor privind interferenţa rusă care a făcut ca o instanţă din România să anuleze rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2024 din ţară”, afirmă Comisia Juridică.

Finanțarea campaniilor pe TikTok

Reprezentanții TikTok ar fi informat Comisia Europeană că nu există probe pentru o implicare a Rusiei în favoarea candidatului câștigător. Conform sursei citate, informațiile apărute ulterior indică o altă sursă de finanțare pentru clipurile video de pe platformă. Banii ar fi provenit, în realitate, de la un alt partid politic din interiorul României.

„De atunci, relatările publice au arătat că presupusa campanie rusească pe TikTok a fost finanţată, de fapt, de un alt partid politic din România”, mai susţine Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor.

CITEȘTE ȘI: Bolojan atârnă de un fir de ață. Calcule pentru un nou partid – SURSE

Distribuie articolul pe:

32 comentarii

  1. SUA acuză Comisia Europeana de interferente in alegerile din România ?wow!
    Ce chestie , de unde au mai luat si asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.