Situaţia tensionată de la revista culturală Tribuna, aflată sub oblăduirea Consiliului Judeţean Cluj, este departe de a se fi încheiat.
Într-o scrisoare deschisă remisă presei și adresată autorităților din Cluj semnatarii comunicatului, Comitetul de conducere al PEN România, informau că managerul Mircea Arman nu ar avea sprijinul organizaţiei pe care o conduce și că, mai mult , acesta ar fi dat afară abuziv trei redactori, Ştefan Manasia, Claudiu Groza şi Ioan Pavel Azap. În spatele acestor acuzații, conflictul este însă unul mult mai profund cu implicații inclusiv politice.
Pe 5 iunie 2013, “Comitetul de conducere al PEN România” a solicita o intervenție “rapidă pentru a curma abuzurile”, invocând “violarea flagrantă a principiilor cartei PEN Internațional”, motiv suficient pentru semnatarii comunicatului să „internaționalizeze” acest scandal și să amenințe că ar urma să semnaleze cazul celorlalte organizaţii PEN din întreaga lume.
În replică, într-o scrisoare deschisă adresată doamnei Magda Cârneci, aceasta este acuzată la rândul său că vehiculează “jumătăți de adevăruri, amestecate cu o serie de calomnii, dezinformând astfel opinia publică”.
Referitor la concedierea celor trei redactori se afirmă că nu e vorba de un abuz, fiind respectată legislația în vigoare, respectiv, Hotărârea Consiliului Județean Cluj nr. 214 din 16 august 2010. Și, mai mult, fiind vorba de un conflict de muncă situația celor trei nu intră sub incidența „cartei PEN International la capitolul libertatea de opinie a scriitorilor şi libertatea de circulație a ideilor” și deci nu are cum să încalce „flagran” principiile acestei carte, se arată în scrisoare.
Mai mult, în document se precizează că acel comunicat nu ar reprezinta PEN Club și că mulți scriitori români importanți nu au fost consultați, calificând documentul ca fiind abuziv.“Sunteți președinta GDS – un grup social aservit politic, transformat, în opinia mai mult scriitori de prim-rang, cum sunt, de pildă, Varujan Vosganian, Nicolae Breban, Eugen Simion și mulți alții, într-un soi de „sectă exclusivistă”, care nu servește nici pe departe, după cum s-a văzut, interesele națiunii române, nici libertatea de expresie, corect? Inclusiv în această calitate încercați să politizați viața literară românească, dezinformând opinia publică și organele administrative clujene și vehiculând o serie de informații confuze, aflate departe de situația reală a lucrurilor. Este știut faptul că în editorialele sale dl M. Arman a criticat aspru câteva vârfuri ale GDS – Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, inclusiv simpatizanți sau amici ai acestora: Horia Roman Patapievici, Nicolae Manolescu, Mircea Cărtărescu”, se arată în document.
Arman, exclus din Uniunea Scriitorilor
Situaţia de la revista culturală Tribuna, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a devenit nu doar din ce în ce mai tensionată, ci şi mai politizată. Asta pentru că preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, i-a cerut colegului de alianţă Horea Uioreanu să ia măsuri rapide pentru destituirea directorului Mircea Arman.
Liderul PSD Cluj-Napoca i-a solicitat, printr-o scrisoare deschisă, liberalului Horea Uioreanu să îl demită pe Mircea Arman din funcţia de manager al revistei Tribuna.
„În această scrisoare deschisă îl rugam pe peşedintele CJ Cluj să rezolve această problemă demiţându-l imediat pe acest domn Avram”, spune Jorj.
Mircea Jorj spune că situaţia în care se află acum revista culturală trebuie să ia sfârşit. În replică, Horea Uioreau a dispus în această dimineaţă crearea unei comisii care să analizeze situaţia de la revistă. În termen de 48 de ore, comisia va propune o soluţie privind rezolvarea problemelor din redacţie.
„Am dispus ( …) crearea unei comisii mixte de control personal al meu şi de direcţia juridică şi de la serviciul personal care să vină cu o soluţie în 48 de ore”, spune şi preşedintele CJ Cluj Horea Uioreanu.
Soluţia care va fi propusă de comisia specială va fi analizată apoi de consilierii din Comisia de Cultură a Consiliului Judeţean Cluj.
Luni,, Consiliul Uniunii Scriitorilor a decis excluderea lui Mircea Arman din Uniune „considerând că domnul Arman se face vinovat de „fapte care aduc U.S.R. prejudicii materiale şi morale grave” (articolul 11, aliniatul b din Statutul U.S.R. adoptat în 2009), încălcând principiile şi normele deontologice prevăzute de articolul 2 şi, respectiv, 10, aliniatul a. Consiliul U.S.R. a decis, cu 46 de voturi şi 1 abţinere, excluderea din U.S.R. a domnului Mircea Arman”, se arată în decizia Consiliului USR de luni.
Uniunea Scriitorilor mai susţine că numirea lui Arman la şefia Tribuna „ridică un mare semn de întrebare privind respectarea prevederilor legale”, după ce a descoperit că Arman are dosar penal din 2007, când ar fi condus beat. „Dacă citim textul hotărârii judecătoreşti (aşadar, nu presa „imundă” care nu-i este binevoitoare), remarcăm că întreg comportamentul domnului Arman în împrejurarea arestării domniei sale pentru conducere sub influenţa alcoolului, constând în jigniri aduse poliţiştilor şi medicilor de la IML – Cluj sau în invocarea importanţei persoanei şi operei sale, este reprodusă fidel de comportamentul noului redactor-şef în săptămânile din urmă. Năravul din fire n-are lecuire”, arată USR în comunicat.
Scandalul de la Tribuna, faza pe scrisori deschise
Claudiu Groza, redactor al revistei, i-a transmis preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, o „scrisoare deschisă” în care critică „situaţia îngrijorătoare” de la revista Tribuna.
“Întrucât nu aţi dat niciun fel de răspuns formal nici memoriului pe care, alături de colegii mei, l-am depus în 27 februarie la Consiliul Judeţean, după întrevederea cu dvs., nici petiţiei publice semnate de circa 500 de oameni de cultură români şi străini cu privire la situaţia îngrijorătoare de la revista Tribuna – petiţie ce v-a fost înaintată tot atunci -, mă văd obligat să apelez la formula acestei scrisori deschise pentru a vă atrage atenţia din nou asupra unei chestiuni pe care se pare că o cunoaşteţi doar prin intermediul managerului revistei, Mircea Arman. Cel puţin aşa arată reacţiile dvs. din presa clujeană”, începe Groza.
„Voi fi extrem de tehnic, pentru a vă oferi tabloul concret al situaţiei.
Activitatea dlui Mircea Arman ca manager al revistei Tribuna s-a dezvoltat în două direcţii, ambele dăunătoare activităţii editoriale, prestigiului şi ţinutei acestei publicaţii. Imediat după instalarea în funcţie, în ciuda intenţiilor generoase clamate în proiectul de management, dl Arman a trecut la „represalii” împotriva a două personalităţi culturale care – ca membri ai Consiliului Consultativ al revistei – au atras atenţia asupra hazardulului editorial. Pe scurt, reputaţii profesori Ion Vlad şi Ion Pop au deplâns – într-o discuţie amiabilă cu managerul Tribunei – publicarea unui material aberant despre moartea lui Eminescu. Reacţia lui Mircea Arman, care a şi dus la escaladarea conflictului, a fost de a-i insulta pe cei doi profesori şi de a-i elimina din Consiliul Consultativ. Această atitudine a provocat şi reacţia lui Nicolae Manolescu în România literară, la rândul său insultat de Mircea Arman într-un interviu din Cotidianul. Situaţia a escaladat apoi în diverse editoriale „de răfuială” din Tribuna. (…)
„În aceste condiţii, vă rămâne dvs., dle preşedinte, să luaţi decizia potrivită situaţiei pe care v-am înfăţişat-o. Puteţi să vă asumaţi răspunderea administrativă pentru a schimba direcţia managerială, sau puteţi să vă asumaţi riscul politic ca revista Tribuna să-şi aniverseze, anul viitor, cei 140 de ani de existenţă într-un colaps al anonimatului, improvizaţiei şi provincialismului păgubos”.
Nu întâmplător Urmuz a fost un scriitor român.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.