Companii spaniole, printre țintele atacurilor cibernetice

Un atac informatic similar celui înregistrat de Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS), care a blocat calculatoarele a numeroase spitale din această țară, a avut loc şi în mari companii spaniole, printre care Telefonica, transmite AFP.

Atacul ar fi unul „la nivel global” și ar atinge organizații din Australia, Belgia, Franța, Germania, Italia și Mexic, au indicat analiști de la Forcepoint Security Labs, într-un comunicat, precizând că este vorba de o „campanie majoră de e-mailuri răuvoitoare”.

„Un anumit număr de organizații au raportat că au fost afectate de atacuri informatice”, a explicat NHS într-un comunicat, subliniind că ancheta în acest caz este la început, dar că virusul ar fi Wanna Decryptor.

Vineri, gigantul spaniol de telecomunicații Telefonica și mai multe alte companii spaniole au anunțat de asemenea că au fost victimele unui atac cibernetic.

Peste 75.000 de atacuri cibernetice au fost semnalate în ultimele 24 de ore, în aproape 100 de ţări, vizând în principal sisteme informatice ale instituţiilor, în ţări precum Statele Unite, Marea Britanie, China, Rusia, Germania, Italia, Vietnam sau Spania, relatează BBC News online.

„Este cel mai mare atac de tip ransomware din istorie” a declarat Mikko Hyppone, specialist în cadrul unei companii de securitate cibernetică din Helsinki.

Atacurile au fost lansate cu virus informatic care blochează computerele şi solicită plăţi în valoare de 300 de dolari, pentru deblocare, în moneda virtuală Bitcoin.

Afectate de atac au fost inclusiv Ministerul rus de Interne, dar şi cea mai mare companie de transport din Germania: Deutsche Bahn. Probleme au fost semnalate şi la o serie de companii şi spitale din Italia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.