China a respins acuzaţii potrivit cărora s-ar afla în spatele unui complot de asasinare a lui Dalai Lama prin trimiterea unor femei care să îl otrăvească, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe catalogând aceste acuzaţii ca „nefondate”.
Dezminţirea are loc după ce Dalai Lama a declarat pentru un cotidian că a primit informaţii neconfirmate cu privire la existenţa unei tentative elaborate la adresa vieţii sale. China îl acuză de mult timp pe liderul spiritual tibetan că urmăreşte despărţirea Tibetului, care are o cultură şi o limbă diferite, de restul Chinei, relatează BBC News Online.
Dalai Lama răspândeşte zvonuri pentru a atrage atenţia publică, a declarat Hong Lei, un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, într-o conferinţă de presă.
„Acuzaţiile sale ce urmăresc senzaţionalul nici măcar nu merită să fie respinse”, a spus el, calificându-le drept „nefondate”. „Sub acoperirea unei mantii religioase, Dalai Lama este angajat în activităţi separatiste internaţionale anti-chineze”, a continuat Hong Lei.
Acuzaţiile provin dintr-un interviu pe care liderul spiritual tibetan l-a oferit unui jurnalist britanic, care l-a întrebat despre un complot orchestrat de China cu scopul de a-l ucide cu ajutorul unor agenţi femei. „Oh, da. Cu otravă în păr şi pe eşarfe. Iar ele să spună că sunt bolnave şi să caute să le binecuvântez. Iar eu să le ating. Am primit acest fel de informaţii”, a răspuns el. Acest tip de informaţi nu pot fi verificate, a adăugat acesta.