Comunism, Anticomunism şi Oportunism

Mult trîmbiţatul proces al comunismului a intrat într-o băltire care ar fi cumva în odinea firescului. Pe cine să mai intereseze condamnarea unui sistem politic care ţine deja de istorie, când presiunile momentului sunt cu totul altele? Pe cine să mai afecteze dreptatea, adevărul şi morala, când trăim în contingentul aprins şi memoria se dovedeşte selectivă, atunci când nu devine neputincioasă? Pe cine să mai convingă faptul că, trăind urât în trecut, trăim urât şi în prezent şi nici viitorul nu e foarte tricolor. Din păcate. Faptul că există un clivaj evident şi profund între elite şi mase nu este de bun augur. Degeaba se ciondănesc între ele diferite aripi de la vârful societăţii civile, dacă „gloata” are alte mize şi obiective imediate. Ce proces al comunismului să mai faci când mulţimea română, cu mic, cu mare – mai puţin activul PDL şi tovarăşii de drum -, este nemulţumită.

La limita suportabilităţii. Nu doar bugetarii şi pensionarii cu salarii şi pensii amputate, dar şi alte segmente de populaţie au nemulţumirile lor imediate. Explicaţia şi justificarea cu criza mondială care ne-a afectat şi pe noi sunt doar parţial valabile. Ca şi romanţa cu moştenirea comunistă. Sau erorile pesediste şi liberale. În anii ’90 ni se livra minciuna că vin Regele şi Coposu şi o să ia pământul ţăranilor şi muncitorilor o să li se taie salariile. O să vină străinii şi patronii care să ne fure bucata de pâine muncită. Ne-am furat-o singuri. Fel de fel de gogoşi care au prins la masa buimăcită de vorbe, minciuni şi promisiuni. Metodă care a funcţionat, Iliescu era pe cai mari. Atunci. Acum plătim gogonelele livrate de Traian Băsescu. Actualii guvernanţi au avut suficient timp la dispoziţie ca să găsească soluţii practice la nevoi urgente. Condamnarea comunismului a fost o gogoaşă pusă în braţele lui Traian Băsescu ca să aibă alibiuri electorale. Că ar avea altă freză decât foştii companioni din FSN-ul din care a purces toată mândreţea politicienilor noştri actuali de vază. Jocul la osfaid a dat roade.

Doar retorice, din gargara anticomunistă de pe la diverse simpozioane şi articolaşe teoretice nu am depăşit fanfaronada unei situaţii de fapt. Generalii şi ofiţerii care au făcut porcării sunt bine merci. Ne bucurăm doar când mai este demascat câte un intelectual. Ai dracu’, jigodiile astea de scriitori, nişte lepre! Oare nu asta s-a şi dorit? De aceea nu ne mai surprinde indiferenţa sau reaua-credinţă cu care este întâmpinată orice acţiune de a macula trecutul. Atunci când sperietoarea cu procesul comunismului nu e folosită de Traian Băsescu în uz propriu. Întrebare: cum adică, Traian Băsescu este un mare partizan al anticomunismului, luat în braţe ca o butelcă de vin de Nazarcea, iar partidul de guvernământ nu ştie despre ce este vorba? Sunt Boc şi Blaga, Elena Udrea şi Funeriu&Stănişoară vajnici militanţi de dreapta şi anticomuniştii-antibolşevicii, mult clamaţi de şeful statului, cu care va scoate ţara din criza, care nu se mai termină? Prin măsuri dure de austeritate de dreapta. Cică. Ne îndoim amarnic. Este cu totul regretabil că o pagină gravă şi tragică din istoria României şi românilor a fost aruncată în derizoriu. Şi utilizată, selectiv, în funcţie de interesele imediate ale unui grup de politicieni, foşti comunişti şi ajunşi nu anticomunişti, ci vajnici oportunişti. Rezultatele se văd, se simt. Elena Udrea a ajuns să dea interviuri în „22”!

Se răsucesc în morminte morţii din decembrie 1989.