Sub auspiciile ministrului ceh de Externe, Karel Schwarzenberg, în 8 martie, la Praga, în renumita Sală Tereziană a Mănăstirii Brevnov, va avea loc un extraordinar concert românesc cu violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail, ambii apreciaţi drept unii dintre cei mai reprezentativi muzicieni ai momentului.
Printre invitaţi se numără reprezentanţi ai mediilor diplomatice, politice, culturale şi economice din capitala cehă. Evenimentul este organizat de Ambasada României la Praga în cadrul programului „Ambassadors’ Concert Series”. Alături de compoziţii muzicale celebre, semnate de Mozart, Liszt, Paganini şi, fireşte, Smetana, Alexandru Tomescu şi Horia Mihail vor încânta publicul şi prin interpretarea unor arii româneşti remarcabile compuse de Enescu, Porumbescu, Capoianu.
Violonistul Alexandru Tomescu se distinge printr-o carieră impresionantă care se întinde pe 4 continente şi peste 30 de ţări. Palmaresul său întruneşte un număr impresionant de premii naţionale şi de distincţii internaţionale. Acordurile viorii sale au răsunat în cele mai mari săli de concerte ale lumii: Carnegie Hall – New York, Concertgebouw – Amsterdam, Berliner Philarmoniker, Théâtre des Champs Élysées – Paris sau Metropolitan Arts Center – Tokyo. Totodată, în calitatea sa de preşedinte al fundaţiei culturale „Remember Enescu”, este implicat în numeroase proiecte muzicale, în special în organizarea concursului internaţional de vioară cu aceeaşi denumire.
În cariera remarcabilă a pianistul Horia Mihail se regăsesc peste 1.000 de concerte susţinute în ţară şi în străinătate. În Statele Unite a fost solist al orchestrelor „Boston Pops”, „Topeka Symphony”, „Boston University Symphony” şi „University of Illionois Symphony”. A susţinut recitaluri solo şi de muzică de cameră în România, Italia, Anglia, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda şi Statele Unite. A colaborat cu artişti de renume precum Lory Wallfisch, Robert Merfeld, Sergiu Schwartz, Peter Zazofsky, Andres Diaz, Iuri Mazurkevich şi Nathaniel Rosen. Nu în ultimul rând, este profesor invitat la Festivalul Internaţional de la Tanglewood, organizat de „Boston Symphony Orchestra”, în colaborare cu Boston University.