Concert vocal-instrumental la Râşnov

Festivalul Musica Barcensis continuă cu un nou concert la Biserica Evanghelică din Râşnov, sâmbătă, 27 iulie, de la ora 18:00, în compania sopranei Maria Petcu-Catrina şi mezzosopranei Claudia Codreanu, anunţă organizatorii.

Acompaniate la orga Prause-Thois de Paul Cristian, cele două soliste vor interpreta lucrarea “Stabat Mater” de Giovanni Battista Pergolesi, ultima şi cea mai mare capodoperă a compozitorului preclasic.

Maria Petcu-Catrina este solistă a Operei Braşov din anul 2003, susţinând recitaluri, concerte şi spectacole de operă şi operetă pe multe scene din ţară şi din Europa, prezentând un consistent repertoriu vocal simfonic ce cuprinde lucrări de Haydn, Haendel, Vivaldi, Bach, Mozart, Fauré ş.a.

Mezzosoprana Claudia Codreanu este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti la clasa profesoarei Georgeta Stoleriu, urmând cursuri de specializare la Viena şi Varna. De-a lungul carierei a susţinut concerte, recitaluri şi spectacole de operă în ţară şi străinătate. În prezent este Lector universitar dr. la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, secţia canto.

Următorul concert din seria Musica Barcensis va avea loc tot la Biserica din Râşnov, în data de 3 august.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.