Concursul Internaţional “George Enescu”: 270 de tineri muzicieni din 39 de ţări

Chiar în ziua în care se împlinesc 137 de ani de la nașterea compozitorului român și mai sunt câteva zile până la începerea ediției 2018 a Concursului Internațional „George Enescu“, se împlinesc, în mod simbolic, și 105 ani de când George Enescu însuși lansa prima inițiativă de susținere și dezvoltare a muzicii clasice românești, înființând Premiul Național de Compoziție George Enescu.

Anul 2018 marchează sărbătorirea a 60 de ani de la prima ediție a Concursului Internațional „George Enescu“ (1-23 septembrie), într-un moment cu valoare de simbol: 137 de ani de la nașterea compozitorului român George Enescu, 105 ani de când George Enescu înființa Premiul Național de Compoziție, acordat până în 1946, și sărbătoarea Anului Centenar.

Construit pornind de la valorile în care credea George Enescu, Concursul Internațional „George Enescu“ a devenit de-a lungul timpului o adevărată rampă de lansare pentru mari nume ale muzicii clasice internaționale de astăzi.

În anul 1958, la trei ani de când George Enescu ne părăsise, cu sprijinul cunoscutului său discipol Yehudi Menuhin, la București au fost înființate Festivalul Internațional „George Enescu”, iar Concursul Internațional „George Enescu“ a fost lansat oficial ca parte a primei ediții a Festivalului. Devenite cele mai importante evenimente culturale internaționale organizate de România, Concursul și Festivalul pun în prim-plan misiunea de a duce mai departe numele, valorile și muzica lui George Enescu.

„Muzicieni din numeroase țări aduc mărturia înaltei prețuiri pentru arta marelui muzician român”

Unul dintre primii membri ai juriului de specialitate pentru Concursul Internațional „George Enescu“ a fost legendarul violinist David Oistrah. Prezent în 1958 la București la prima ediție a evenimentului, Oistrah declara pentru Agenția Națională de Presă Agerpres: „Alegerea mea în juriul Concursului m-a bucurat foarte mult, deoarece sunt convins că acest concurs este una dintre cele mai importante întreceri ale tinerilor muzicieni din ultimii ani. Prin participarea lor la această manifestare a culturii românești, muzicieni din numeroase țări ale lumii aduc mărturia înaltei lor prețuiri pentru arta marelui muzician român George Enescu.”

De-a lungul timpului, Ștefan Ruha, Dan Grigore, Alexandru Tomescu și Elisabeth Leonskaja au devenit laureați ai Concursului Enescu, al cărui prestigiu a crescut exponențial cu fiecare ediție. În 2016, Concursul Enescu a marcat o nouă premieră: tânărul american Zlatomir Fung, în vârstă de doar 17 ani, a câștigat Secțiunea Violoncel a competiției interpretând pentru prima dată în istoria concursului Simfonia Concertantă pentru Violoncel de George Enescu. „Degajă optimism, un fel de pasiune clocotitoare şi este extrem de lirică”, spunea Zlatomir Fung despre compoziția enesciană.

 

Eveniment care susţine tinerii muzicieni în drumul lor către faima internaţională

Desfășurat ca eveniment de sine stătător începând cu ediția 2014 și fiind deschis publicului larg, Concursul Internațional „George Enescu“ a înregistrat creșteri constante ale numărului de tineri artiști înscriși în competiție. Ediția 2018 a înregistrat un nou record – cu 400 de tineri muzicieni înscriși în competiție, dintre care, după selecția juriului de specialitate, intră în concurs 270 de tineri muzicieni din 39 de țări. Numărul concurenților români înscriși în competiție s-a triplat.

„Să ne amintim că George Enescu a inițiat Premiul pentru Compoziție în 1913 tocmai cu dorința de a susține dezvoltarea muzicienilor tineri, de a le oferi recunoaștere și susținere. Este ceea ce încercăm constant să facem prin intermediul Concursului Enescu și ne bucurăm că la ediția 2018 sărbătorim și cel mai mare număr de concurenți români înscriși, ceea ce arată o dezvoltare a interesului și a spațiului românesc din acest punct de vedere. Cifrele relevă că atât la nivel național, cât și la nivel internațional, prestigiul Concursului Enescu este într-o continuă creștere, a declarat Mihai Constantinescu, Director Executiv al Concursului Enescu și al Festivalului Enescu.

În cadrul Concursului Enescu sunt interpretate, ca parte a unui repertoriu obligatoriu pentru tinerii muzicieni, mai multe lucrări de George Enescu, iar câștigătorii competiției au posibilitatea de a participa la viitoarea ediție a Festivalului Enescu, urcând pe scenă alături de mari orchestre internaționale.

Între 1 și 23 septembrie, ediția 2018 a Concursului Enescu aduce publicului șase recitaluri extraordinare, concerte cu orchestră și invitația de a urmări și de a susține pas cu pas, în toate etapele de concurs, tinerii muzicieni care vor fi stele muzicii internaționale de mâine.

Ieri, TVR 3 a programat de la ora 20.00 difuzarea Filmului Festivalului Enescu. Realizat la ediția 2017 a Festivalului, filmul aduce publicului imagini din culise, mai puțin văzute, cu mari artiști, precum și momente unice din timpul Festivalului, cum ar fi premierea Oedipe, de George Enescu cu Vladimir Jurowski la pupitru, precum și numeroase interviuri inedite. Ziua de 19 august a fost dedicată în întregime difuzării celor mai semnificative lucrări de George Enescu, în interpretările din cadrul Festivalului Enescu 2017 la TVR 3.

Concursul Enescu 2018 se deschide cu singurul triplu concert din literatura muzicală românească

Trei muzicieni în plină ascensiune pe scenele internaționale, laureați ai competiției din 2014 – violonistul Ștefan Tarara, pianistul Josu de Solaun și violoncelista Eun-Sun Hong – ­­deschid ediția 2018 a Concursului Internațional „George Enescu” cu un Concert de Gală sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, în 1 septembrie, de la ora 19:00, în sala mare a Ateneului Român.

Violonistul Ștefan Tarara, tânăr artist de origine română aclamat pe scenele internaționale, pianistul spaniol Josu de Solaun, îndrăgostit de muzica lui George Enescu, și vibranta violoncelistă Eun-Sun Hong, stabilită în Germania aduc publicului în seara de deschidere a Concursului „George Enescu” 2018 singurul triplu concert din literatura muzicală românească: Triplul concert de Paul Constantinescu. Dirijorul Gabriel Bebeșelea se va afla la pupitru, alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu.

Triplul concert de Paul Constantinescu este al doilea singur triplu concert din istorie, celălalt aparținându-i compozitorului Ludwig van Beethoven și fiind interpretat de asemenea în deschiderea Concursului Enescu, la ediția 2016, de laureați ai competiției.

Prima înregistrare a Triplului concert de Paul Constantinescu i-a avut pe Valentin Gheorghiu la pian, Ștefan Gheorghiu, la vioară și Radu Aldulescu – la violoncel. Iosif Conta s-a aflat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Valentin Gheorghiu și Ștefan Gheorghiu, nume de rezonanță în peisajul muzicii clasice românești și internaționale, sunt muzicieni foști laureați ai Concursului Enescu.

Interpretarea din deschiderea Concursului Enescu 2018 va fi înregistrată și lansată la prestigioasa casă de discuri internațională Naxos.

Triplul concert pentru Vioară, Violoncel, Pian și Orchestră a fost compus în anul 1963, ultimul an de viață al compozitorului Paul Constantinescu, și este una dintre lucrările reper ale componisticii românești. Cu o operă de peste 20 de compoziții care include muzică simfonică, muzică de cameră, dar și muzică vocală, Paul Constantinescu (1909-1963) a semnat de asemenea muzică de film – O noapte furtunoasă (1952), O scrisoare pierdută (1953) și Moara cu noroc (1956). Triplul Concert este cunoscut publicului român mai ales în varianta interpretativă care îl are la pian pe Valentin Gheorghiu.

În cadrul serii de deschidere a Concursului Enescu 2018, în a doua parte a concertului, va fi interpretată în primă-audiție românească lucrarea câștigătoare a Secțiunii Compoziție la ediția precedentă a Concursului – Concerto for Orchestra, a tânărului compozitor Tian Tian din China.

La doar 32 de ani, violonistul de origine română Ștefan Tarara a câștigat ediția 2014 a Concursului Enescu în ovațiile publicului cu o interpretare încărcată de emoție a Concertului pentru Vioară în Re Major Op. 35 de Ceaikovski –  concert despre care spune că pentru el reprezintă o poveste de iubire. Născut din părinți români în Germania, violonistul concertează deja pe unele dintre cele mai cunoscute scene ale lumii, de la Philharmonie Berlin, la Salle Pleyel din Paris și a interpretat sub bagheta unor dirijori precum Zubin Mehta și David Zinman. Ștefan Tarara cântă pe o vioară Nicolò Gagliano.

„George Enescu este un fir roșu în viața mea”, spune pianistul spaniol Josu de Solaun. A înregistrat și lansat internațional integrala sonatelor pentru pian de George Enescu în 2016, la prestigioasa casă de discuri Naxos – înregistrarea a fost premiată în Spania. Astăzi, Josu de Solaun este îndrăgit inclusiv pe scenele românești din întreaga țară unde vine să suțină recitaluri și concerte frecvent. Un mare admirator al compozitorului George Enescu, pianistul a locuit în timpul Concursului Enescu 2014 într-un apartament închiriat pe Strada George Enescu chiar în blocul în care însuși George Enescu locuise timp de șase ani.

Cu o forță interpretativă remarcabilă, Eun-Sun Hong a început să studieze violoncelul la vârsta de nouă ani. Născută la Seul și stabilită în Germania, violoncelista este prezentă pe scenele unor săli prestigioase din întreaga lume – Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Berlin, Théâtre des Champs-Élysées din Paris – și interpretează în cadrul unor festivaluri reputate – Festivalul Ravello din Italia, Festivalul Casals din El Vendrell, Festivalul Internațional Piatigorsky Cello din Los Angeles, Festivalul de violoncel Kronberg din Germania, Academia Internațională Seiji Ozawa din Elveția.  L-a avut profesor pe violoncelistul Lluis Claret, un muzician și un pedagog cunoscut și apreciat în întreaga lume.

Dirijorul Gabriel Bebeșelea este un nume consacrat atât în țară, cât și în plan internațional. În anul 2011, la doar 26 de ani, a devenit dirjor al Operei Naționale din Iași și a marcat astfel o premieră, fiind cel mai tânăr dirijor angajat al unei instituții de de cultură din România. Tot în 2011, Gabriel Bebeșelea a câștigat o bursă ca dirijor-asistent la una dintre primele zece orcheste ale lumii: Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam. A avut șansa de a lua parte la repetițiile și concertele celor mai reprezentativi dirijori ai zilelor noastre, precum Mariss Jansons și Bernard Haitink. În prezent, dirijează pe unele dintre cele mai importante scene internaționale și românești. Este Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” și la începutul lunii iulie a debutat alături de Konzerthausorchester Berlin.

Desfășurat ca eveniment de sine sătător începând cu ediția din 2014, Concursul Internațional „George Enescuinvită publicul să descopere unii dintre cei mai talentați tineri atiști ai momentului, marile nume ale muzicii clasice de mâine și să le urmărească și susțină parcursul până la vârf: câștigarea competiției. În total, 270 de tineri muzicieni din 39 de țări, 22 dintre aceștia fiind din România și din RepublicaMoldova vor intra în competiție pentru câștigarea trofeului ediției 2018 la una dintre cele patru secțiuni – Compoziție, Vioară, Violoncel și Pian – la 60 de ani de la prima ediție a Concursului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.