Președintele executiv al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Radu Preda, a declarat vineri, după ce instanța l-a condamnat pe torționarul Alexandru Vișinescu la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității, că în acest caz pedeapsa este una exemplară.
”Ținând cont de vârsta pe care o are cred că este o pedeapsă exemplară. Pe viața ar fi fost redundant, dar cred că este o pedeapsă potrivită”, a spus Radu Preda, citat de B1 TV.
Întrebat dacă procestul lui Alexandru Vișinescu a avut loc prea târziu, reprezentantul IICCMER a spus că ”justiția nu are vârstă”.
”O consecință a acestei pedepse arată gravitatea faptei pentru alții care sunt mai tineri care trebuie să învețe că istoria nu se face din amnezii, ci din fapte asumate personal. (…) Este o condamnare concretă, dar care are o încărcătură simbolică foarte puternică. (…) E limpede că procesul lui Vișinescu este unul cu caracter exemplar”, a mai spus președintele executiv al IICCMER.
Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru Vișinescu a fost condamnat vineri de judecătorii de la Curtea de Apel București la 20 de ani de închisoare,