Condamnarea OMV Petrom

SC OMV Petrom SA a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un copil a murit

De (I.R.)
Condamnarea OMV Petrom

SC OMV Petrom SA a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un copil a murit

Judecătoria Ploiești a decis, marți, ca SC OMV Petrom SA, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un copil a murit în urma inhalării unor gaze de la sonda din Ariceștii Rahtivani, să plătească daune morale de 135.000 euro și o amendă penală de 380.000 lei, transmite Mediafax.

Potrivit portalului instanțelor, magistrații Judecătoria Ploieşti au decis ca SC OMV Petrom SA să fie condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, societatea umând să plătească o amendă penală de 380.000 lei, respectiv 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 1.900 de lei.

În plus, judecătorii au mai decis ca părinții și frații copilului care a murit după ce a inhalat gaze de la o sondă să primească daune morale în valoare de 135.000 de euro, câte 35.000 de euro mama și tata și câte 13.000 de euro cei 5 frați.

Complementar, judecătorii au decis suspendarea activității la sonda din Ariceștii Rahtivani, pe o perioadă de șase luni, de la data rămânerii definitive a sentinței.

Decizia nu este definitivă, având drept de apel în termen de zece zile de la comunicare.

Procurori ai Parchetului General au au dispus trimiterea în judecată a SC OMV Petrom SA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în ianuarie 2016.

La data de 27 februarie 2014 a fost identificat cadavrul unui minor, la aproximativ 17 centimetri de capătul liber al unei conducte ce deriva din coloana de exploatare a unei sonde de extracţie a ţiţeiului aparţinând SC OMV Petrom SA, situată la circa 100 de metri de ultima casă a satului Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, sat în care locuia copilul.

“Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că moartea minorului a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute survenită în cursul unei intoxicaţii acute, accidentale, cu gaze de sondă, rezultate în atmosferă prin derivaţia din coloana de exploatare a sondei Ariceştii Rahtivani. Inhalarea de către victimă a gazelor de sondă a fost posibilă întrucât locul în care se aflau ventilul şi capătul derivaţiei din coloana de exploatare a sondei Ariceştii Rahtivani nu era împrejmuit şi nici semnalizat în mod corespunzător aşa cum inculpata, societatea comercială anterior menţionată, ar fi trebuit să procedeze”, precizau anchetatorii.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.