Connect-R a făcut un accident de maşină

Maşina în care Connect-R se deplasa la un concert din Huedin a fost implicată într-un accident. Artistul s-a ales cu mâna ruptă şi va fi operat peste câteva zile la Bucureşti.

Accidentul s-a produs între Sibiu şi Sebeş. Un tir a lovit din spate un autoturism Volkswagen Golf, care a ricoşat în duba de concert, un Mercedes Vito, în care se afla Connect-R, potrivit libertatea.ro.

Connect-R a fost transportat singur în ambulanţă până la Sibiu, deşi unul dintre dansatorii săi a insistat să rămână alături de el. Totuşi, medicii nu i-au permis, astfel că aceştia s-au deplasat cu un alt autoturism spre spitalul din Sibiu.

Cântăreţul s-a ales cu antebraţul mâinii drepte rupt şi va trebui să se opereze săptămâna viitoare la Bucureşti pentru ca medicii să-i pună oasele la loc.

Conform unor apropiaţi ai artistului, Connect-R ar fi vrut să concerteze chiar după accident la Huedin pentru a nu-şi dezamăgi fanii, însă este foarte puţin probabil să poată urca pe scenă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.