Conserve cu mai puțin pește, șuncă și cârnați umflați cu grăsime

Ministerul Agriculturii a identificat 9 produse alimentare care aveau standarde duble din punct de vedere calitativ în România și în câteva state din Uniunea Europeană. Au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi, simultan, 29 de probe identice din magazinele româneşti, sortimente din categoriile lactate, carne, peşte şi ciocolată.

Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punctul de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine, au precizat oficialii Ministerului Agriculturii (MADR). Astfel, conservele de macrou sunt mai slabe calitativ în România decât în Franța, conservele de pește hering au mai puțin pește, 42,87 g în România și 47,8 g în UE.

La șuncă de porc și cârnați, conținutul de grăsime era mai mare la noi decât cel declarat pe etichetă. Parizerul de porc din Germania are trecută pe etichetă 279 kcal/100 g însă valoarea obținută în România este de 259,09 kcal/100 g. Mai puțin apare și la cârnații pentru grătar din Germania, 254,61 kcal/100 g, deși pe etichetă apare valoarea de 280 kcal/100 g. Baconul cuburi din Belgia are mai multă grăsime în România, 278,55 kcal/100 g, față de 233 kcal/100 g, declarată pe etichetă.

La acţiunile de prelevare au participat, în luna iunie, câte doi delegaţi din partea ANSVSA, ANPC şi MADR.

„Nu vom da numele vreunui producător sau al vreunui comerciant implicat în această analiză”, a precizat ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o conferinţă de presă. El a mai spus că rezultatele analizelor vor fi trimise „în această seară” Comisiei Europene, cu solicitarea de a se accelera procedurile juridice pentru comparaţiile ulterioare.

„Transmitem chiar în această seară Comisiei Europene rezultatele noastre şi vom solicita să se accelereze procesele de reglementare, astfel încât să putem avea instrumente să putem analiza oricând şi în orice ţară produsele care au standarde duble”, a precizat Daea.

În urmă cu câteva zile, InfoCons – Asociaţie pentru Protecţia Consumatorilor a anunțat că a identificat diferenţe în lista de ingrediente şi la valorile nutriţionale după ce a analizat produse similare din alte trei ţări precum Marea Britanie, Spania şi Franţa. „E o problemă legată de moralitate, suntem cetăţeni europeni, ceea ce înseamnă că trebuie să avem acces la acelaşi tip de produse”, susține Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons. Sucul Fanta are în România 5% suc de portocale. În Spania aceeşi băutură carbogazoasă conţine 8% suc de portocale. Inspectorii au descoperit însă mai puţini aditivi alimentari în băutura carbogazoasă pe care o consumă românii. Fanta de portocale comercializată în România are cinci aditivi alimentari, cea care se consumă în Marea Britanie are opt aditiv şi cea din Spania – 10.

Ciocolata Milka cu lapte alpin are mai mulţi aditivi alimentari în România decât în Spania, susțin reprezentanții InfoCons. Mai exact, la produsul din România a fost adăugat suplimentar, pe lângă lecitina de soia, aditivul poliglicerol, al cărui scop este de a înlocui parţial ingredientul de o calitate superioară, dar mai costisitor, respectiv untul de cacao.

Cele două produse, chiar dacă aduc același aport caloric, 530kCal/100g, prezintă mici diferențe în ceea ce privește conținutul de nutrienți. Constatăm astfel că, deși conținutul de grăsimi este mai mic în cazul produsului găsit pe piața din România, respectiv 29g/100g, comparativ cu 29,5g/100g ce se regăsesc în produsul din Spania, acesta ascunde în fapt o cantitate mai mare de grăsimi saturate, respectiv 18g/100g, comparativ cu 17,5g/100g. Făcând diferența, reiese un conținut diminuat al grăsimilor bune din produsul comercializat în România, respectiv 11g/100g, față de produsul echivalent din Spania (12g/100g).

Diferențe pot fi sesizate și în ceea ce privește conținutul de glucide (mai mare la produsul comercializat în țara noastră), de proteine (mai mic la produsul comercializat în România) și sare (mai mic la produsul comercializat în țara noastră).

Dublul standard nu este un fenomen doar în România. Un brand de ceai vândut în Germania conţinea cu 40% mai mult extract de ceai decât acelaşi brand vândut pe piaţa cehă. Testele efectuate au arătat că firma daneză Tulip Food Co vinde în Cehia carne la conservă care alături de carne de porc conţine şi carne de pui în timp ce versiunea din Germania a aceluiaşi produs nu conţine şi carne de pui.

În Slovacia s-a constatat că există „diferenţe majore” în cazul a patru produse lactate, două tipuri de băuturi răcoritoare, un produs din peşte, un condiment, un desert şi un tip de ceai. Altfel spus, din 22 de produse analizate, 10 erau diferite în magazinele din Slovacia faţă de cele din alte state europene vestice. Bulgaria a constatat că produsele alimentare vândute de către companiile multinaționale, care au lanțuri de magazine pe teritoriul țării, conțin ingrediente diferite pentru produsele cu marca identică vândute în Austria și Germania. În Ungaria s-au descoperit produse realizate cu ingrediente de mai slabă calitate, în general mai ieftine.

Toate aceste exemple arată că pe lângă o Europă cu două viteze avem de a face cu una cu dublu standard. Adică produse care costă la fel în vest și în est dar care au calități diferite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4554 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.