Consilier judeţean dus la spital, după ce i s-a făcut rău când se vota excluderea sa din CJ

Un consilier judeţean PPDD din Mehedinţi a fost transportat la spital cu o ambulanţă, marţi, după ce i s-a făcut rău în timpul şedinţei Consiliului Judeţean în care s-a votat excluderea sa din acest for

Gheorghiţa Floari, în vârstă de 46 de ani, a leşinat în timpul şedinţei de marţi a Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi, în momentul în care ceilalţi consilieri judeţeni îşi exprimau votul secret cu privire la excluderea sa din CJ.

O ambulanţă a fost chemată la faţa locului, iar femeia a primit îngrijiri medicale în sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ din Drobeta Turnu Severin, după care a fost transportată la Spitalul Judeţean.

Medicul Aurora Grămescu de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi a declarat după ce a consultat-o pe femeie, că acesteia i s-a făcut rău din cauza stresului.

„Este o lipotimie. Femeia este transportată la spital, unde îi vor fi făcute investigaţii medicale”, a declarat Grămescu.
După ce consilierul judeţean a fost transportat la spital, s-a trecut la numărarea voturilor, Gheorghiţa Floari fiind exclusă din CJ cu 18 voturi „pentru” şi şase „împotrivă”.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.