Ministerul Energiei înființează Consiliul Onorific pentru Energie, care reunește specialiști români care provin din companii, asociații sau patronate din acest domeniu.
Aceștia aduc experiența și cunoștințele acumulate în mediul privat, universități și centre de cercetare, pentru a contribui la elaborarea strategiilor, politicilor publice și programelor guvernamentale care pot transforma România într-un vârf de lance în domeniul energiei, potrivit unui comunicat de presă.
Primii membri ai Consiliului Onorific sunt: Gheorghiță Agafiței, Daniel Apostol-Bîrzu, Alexandru Valeriu Binig, Corneliu Bodea, Mihnea Cătuți, Minodor Teodor Chirica, Dumitru Chisăliță, Andrei-Silviu Covatariu, Claudiu Crețu, Daniela Raluca Dărăban, Cătălin Dragostin, Radu Dudău, Sorin Elisei, Claudiu Floroaie, Liviu-Lucian Floroaie, Florian Gaman, Adina Georgescu, Ioan Dan Gheorghiu, Virgiliu Ivan, Andrei-David Korberg, Alina Laszlo-Orth, Cătălin-Ioan Lungu, Florin Mârza , Mihai Alexandru Moia, Corina Murafa, Teofil Mureșan, Dan Pantilie, Mihai Petre Peia, Petru Rușeț, Aura Săbăduș, Cristian Șteț și Dragoș Tâlvescu.
Consiliul va fi condus de un președinte și un vicepreședinte aleși prin vot.
“Consiliul va răspunde la întrebările cele mai importante pentru sistemul energetic românesc: Care sunt tendințele viitorului în domeniul energiei? Cum putem realiza tranziția către energii curate într-un mod just și echitabil? Cum transformăm România într-un furnizor net de securitate energetică în regiune? Cum trebuie să arate strategia națională energetică a României?”, potrivit comunicatului.
Consiliul este un organism independent, onorific și consultativ. Acesta sprijină elaborarea strategiilor, politicilor publice și programelor guvernamentale care pot transforma România într-un pilon al inovației și al securității energetice regionale. Membrii sunt numiți prin ordin al Ministrului Energiei, fiind unii dintre cei mai performanți români din energie, din țară și din diaspora, cu rezultate recunoscute la nivel național și global.
Primul subiect pe agenda Consiliului Onorific este noua Strategie Energetică a României. Organismul va avea un rol consultativ în conturarea acestui document strategic, care are ca termen de adoptare prima parte a anului 2024.
“Mulțumesc tuturor celor care au acceptat provocarea de a deveni membri ai Consiliului Onorific și de a contribui la misiunea pe care mi-am asumat-o în calitate de ministru: energie pentru o nouă Românie. Energie sigură, la un preț corect și cât mai verde — în această ordine de priorități. Ne vom reuni în format hibrid în fiecare lună, având ca subiecte principale prioritățile strategice ale sectorului energetic, rolul noilor tehnologii și avantajele competitive ale României prin politici publice și investiții.
Desigur, lista consilierilor onorifici nu este exhaustivă. Așteptăm în continuare nominalizări, dar și propuneri de teme care pot fi abordate de Consiliu. Cu certitudine, România are unii dintre cei mai buni experți din energie din lume, o resursă pe care și-ar dori-o orice țară și pe care suntem datori să o punem în valoare,” a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Aflare in treaba !
@bunul samaritean: e o structura comico-stiintifica ,cu negustori de energie electrica,cu pafaristi fara o zi lucrata in energetica si cu un ministru care are mare grija de freza lui si de cravate,e abia la inceput de drum si nu vrea sa greseasca, se vede foarte departe daca nu face vreo gafa si tine ‘serviciile’ aproape. Nu se va face nimic, o strategie energetica in plus peste ultima a lui Virgil Popescu-OMV ,cca 10-12 strategii in energetica in 30 de ani,cam mult si cam prost
Nu stiu daca intelegi, resurse vitale: petrolul e in mana OMV,gazul se discuta la Tg Mures,apa la Hidroelectrica si carbunele (de suprafata:))la Complexul Energetic Oltenia in timp ,aia stiu ce au de facut,ce investitii in proiecte noi si modernizari
Ministerul Ennergie e ca ANM, o prognoza a consumului pe 3 zile nu mai e in stare sa formuleze,uita-te la ministru,secretarii de stat si directori.toti sunt cu grade,altceva in cap nu au decat participarea la conferinte in UE si SUA
PS Un dirijor haotic al unei orchestre care canta fals,asta e situatia cu ME, o alta strategie mareste doar cubajul papetariei oficiale
” Varful de lance” o sa ne intzepe pe noi in fund jegmanindu-ne in continuare la pretul de lux al energiei ! Monopol de stat degeaba. Hotzilor cu gulere albe ! Ce salarii v-ati votat acolo intre voi ? Banditilor !Sunteti Noii Terente ai Romaniei !
pute a securisti de la dan gheorghiu,binig ,agafitei sau chirica,nu mai vorbesc de ion lungu compromis in afacerile ANRE cu Energy Holding plus 3-4 colegi din loja CAESAR
cu bosorogi putind a seku de 80-85 de ani un gheorghiu si chirica,ce sa mai faci cu mumiile astea ,le e greu si sa respire
Daca ar fi si nici nu ni s-ar povesti iaca intrebarea ?Consiliul „Inteleptilor” este doar la inceput de drum.Sa dam girul nostru acestei structuri semistiintifice si sa observam cu atentie care sunt pasii si caile identificate ce ne duc intreaga Economie spre dezvoltare .Economia Romaniei si partea de Sistem ce tine de Energie este vizibila ca parte a unui Intreg numit dezvoltarea natiunilor ce fac parte, acum si cele ce vin spre noi in viitor , din UE.Cresterea PIBului nu vine ca un dar al divinitatii .Cresterea PIBului este parte a unor decizii luate de comun acord cu UE si NATO si care au in sparte a anume forma a cunoasterii si care poseda si stiinta necesara atasata .Resurse exista .Stiinta punerii in valoare a acestora este parte si a cunosterii dezvoltarilor viitoare de tehnologie ce fac ca aceste zacaminte sa fie extrem de rentabile pe intreg parcursul lor de la extragere la vinzare .Occidentul a pariat de multa vreme pe rentabilitatea oferita de ceea ce noi numim acum o noua Revolutie Industriala .Cei care au pariat pe extragerea unor zacaminte si pe vinzarea acestora ca factor ce declanseaza cresterea PIBului sau cei care au pariat pe exploatarea „ furnicilor „ si au furat tehnologie invechita sau nefunctionala (exemplele sunt multiple) sau cei acolo unde Coruptia a facut mari dezastre (exmplele cu saritul de pe la etaj sunt si ele multiple ca si cele cu milioanele de habitaturi nevindute si niciind posibil de vindut ) au pierdut deja partida .Romania se afla in grafic .PNNR obliga .Imediat dupa Alegeri se va intra in forta spre a se reconfigura tara iar sistemul Energetic are deja cunoscute si planificate prioritatile .In spate exista o munca titanica a nostra si a celor din UE ce deja in anumite parti ale UE au realizat ceea ce noua acum tocmai ni se propune .
hai cu trafficul de influentza!
Ce-a mai scurta cale este închiderea CEO care poluează românește și importul din Ungaria care are doar energie verde rusească . E atât de simplu , atât !
Au uitat de Monica Tatoiu si ce valoroasa e in strategia verzelor murate
Maine-l schimba si pe Burduja cu alta cizma si se duce dreaqu tot consiliul lui hororific
Comisia onorifica de tăiat hârtii si adunat frunze
„ce pregatire au în domeniul energetic”
Macar acestia stiu ce-i aceea „incontinenta” cand te bazei pe Soare si pe vant la necesarul de energie platit de catre clienti.
Consiliu Onorific in rromania, este echivalentul american al grupului de lobby… adica o gramada de „specialisti” care consiliaza „gratuit” guvernul in elaborarea de legi, care o sa le avantajeze companiile la care au activat si la care vor activa, si de la care isi i-au acum banii mai mult sau mai putin indirect. O sa consilieze statul pe ce prostii sa sparga banii, contracte de mentenanta, studii de fezabilitate si proiecte marete care probabil o sa fie implementate, in cel mai bun caz, dupa vreo 20-25 de ani de tocat banii. Intrebare pentru „Consiliu”, de ce in rromania pretul e de 175Euro pe MWh in timp ce in UE se invarte pe la 100… de ce rromania din fost net exportator de energie, este azi importator si cum o sa ajunga „varf de lance”? Nu se construieste efectiv nimic de valoare, ei cand vorbesc de „varf de lance” se refera strict la faptul ca o sa fim exploatati de resursele de petrol si gaze subterane, plus folositi ca retea de transport pentru produsele altora. Nu de construit hidrocentrale, centrale pe gaz sau pe nuclear, care sa aduca beneficii pe termen lung.
ar trebui sa spuna si ce pregatire au în domeniul energetic…..restul vorbe de claca
Vai, lipseste Peiu, nu se poate …
Bă , *îverziților – învărtiților ! Voi băgați în colaps, SEN! Industria săraca e *nevinovată , ați dus-o la ATI , din 7-8 mii MW mai consumă 2000 și asta până la Crăciun că dup-aia îi dați vacanță ca la elevi , cănd n-aveați *utilități la școli . Agricultura o faceți la *Antena satelor și mahalalelor * pe terenurile arabile ați pus *solare( dar nu de tomate-le luați de la turci) și * mori de vânt( făina o luați de la unguri ) . * Solarele voastre scot 1 MW ( în zi cu soare) la o suprafață afectată de 1 HA ( dacă e înnorat sau noapte, luna/ lula. Asta înseamnă cam 15% dintr-un an . Iar voi le-ați pus pe terenurile arabile , ca să vă racordați la rețelele electrice existente , eventual rămase de la sistemele de irigații , de la zootehnii dezafectate etc. Pe viroage și-n mărăcini să cultive *ecologiștii găndaci și alte delicatesuri.
Prezidentu va fi Venerabilu neica Zaharia care e și la * Comitetul școlar , la comitetul agricol , la comiția pentru Statua lu PLĂVAN și la alte comitete și comiții . Pe ceilalți îi recomandă *vocea și talentu și *jocul de scenă la TVRL și pe Goagăl . E drept că marii energeticieni care au proiectat și construit centrala atomică , Portile de Fier , Vidraru , Canalul Dunăre – M. Neagră etc.. sunt acum într-o lume mai bună … Dar știți ceva ? Noi ăia de-am avut șansa de a le fi discipoli , n-am auzit decăt de maxim 2-3 din acești *strategi-onorifici. Căți dintre ei au ^Stat în bancă ^ la Enegetică/ Electrotehnică ? Câți dintre ei au coborât în *TEMPLU sau au urcat la cota 32 la TURCENI ? Puiul de securici mai *plăsmuiește o ceată de *speciali , scărța -scărța pe hârtie și pe tastatură , contabili -vrăjitori . Să facă ce ? * Mori de vânt și *solare. *Dulcineea scoate la *înaintare pe Don Quijote și pe Sancho Panza , doar-doar o mai prinde și ea un * coledzi …
CU ACŢIONARIAT MIXT CARITAS-FNI-MONDOPROSPER-SAFI-BANCA-RELIGIILOR.
La spartul tîrgului și onorific; praf în ochii!
Treaba cu verzile s-a fîsîit. Orice minciună are picioare scurte. Caută ceva ieșire să scape, iarăși, basma curată. Noi sîntem, iarăși, fără vină, buni de plată.